Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
strategie na ional din 27 mai 2020
Monitorul Oficial 458 din 29 Mai 2020 (M. Of. 458/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 27 mai 2020 privind instituirea unor măsuri, precum şi acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanţării prin Programul operaţional Asistenţă tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) şi Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM) EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 458 din 29 mai 2020
Ţinând cont de faptul că proiectele de infrastructură sunt investiţii publice de importanţă strategică pentru românia, care asigură creşterea calităţii vieţii, conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene şi creşterea mobilităţii populaţiei şi a mărfurilor, iar asigurarea realizării acestora şi prevenirea întârzierilor în implementare impun reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri de pregătire a documentaţiilor necesare, prin valorificarea la maximum a sumelor alocate româniei prin programul operaţional infrastructură mare,luând în considerare faptul că pentru absorbţia fondurilor europene alocate româniei în perioada 2021-2027 este necesară crearea cadrului de reglementare a unor mecanisme eficiente pentru pregătirea portofoliului de proiecte al româniei, ...
Monitorul Oficial 451 din 28 Mai 2020 (M. Of. 451/2020)
MOŢIUNE SIMPLĂ nr. 2 MS din 27 mai 2020 la adresa ministrului educaţiei şi cercetării "Pas cu Pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată" EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 451 din 28 mai 2020
În temeiul art. 112 alin. (2) din constituţia româniei, republicată,camera deputaţilor adoptă prezenta moţiune simplă.domnule preşedinte,stimaţi colegi deputaţi,doamnă ministru monica-cristina anisie,această moţiune este o mică parte a răspunsului nostru la nepăsarea şi incompetenţa dovedite pas cu pas de ministrul educaţiei şi cercetării de la preluarea mandatului, culminând cu perioada coronacrizei. este o mică parte a învăţământului preuniversitar. nu vrem să detaliem incompetenţa de care ministrul educaţiei a dat dovadă în ceea ce priveşte învăţământul universitar sau cercetarea. nici măcar o dată, în ultimii 30 de ani, românii nu au trăit asemenea momente de haos în educaţie. lipsa de viziune şi ...
Monitorul Oficial 449 din 28 Mai 2020 (M. Of. 449/2020)
NORME DE SECURITATE NUCLEARĂ din 18 mai 2020 privind pregătirea răspunsului la tranzienţi, accidente şi situaţii de urgenţă la centralele nuclearoelectrice EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 28 mai 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 102 din 18 mai 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 449 din 28 mai 2020.──────────cap. idomeniu, scop şi definiţiisecŢiunea 1domeniu şi scopart. 1(1) prezentele norme sunt emise în conformitate cu prevederile legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) prin prezentele norme se stabilesc cerinţele generale de securitate nucleară privind pregătirea răspunsului pe amplasament la tranzienţi, accidente şi situaţii de urgenţă la centralele nuclearoelectrice.art. 2(1) Îndeplinirea prevederilor prezentelor norme constituie o condiţie necesară pentru autorizarea de către comisia ...
Monitorul Oficial 437 bis din 25 Mai 2020 (M. Of. 437 bis/2020)
REGULAMENT din 19 mai 2020 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 437 bis din 25 mai 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 836 din 19 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 437 din 25 mai 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) spitalul "sf. spiridon" iaşi a fost înfiinţat în anul 1757 şi prin adresa nr. ii/c/281 din 31 august 1990 a ministerului sănătăţii - direcţia economică, plan, prognoză devine unitate sanitară cu personalitate juridică, cu denumirea de spitalul universitar "sf. spiridon" iaşi, iar prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 117/2000*) se atestă ca unitate sanitară cu personalitate juridică sub denumirea de spitalul universitar "sf. spiridon" iaşi.(2) prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 639/2000*) se aprobă schimbarea denumirii spitalului în ...
Monitorul Oficial 426 din 21 Mai 2020 (M. Of. 426/2020)
ORDIN nr. 1.942 din 12 mai 2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 426 din 21 mai 2020
În temeiul art. 147 alin. (17) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi protecţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:art. 1(1) se aprobă modelul şi ...
Monitorul Oficial 378 bis din 12 Mai 2020 (M. Of. 378 bis/2020)
ANEXĂ din 6 mai 2020 privind modificarea punctului I din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 bis din 12 mai 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 742 din 6 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 378 din 12 mai 2020.────────── plan general regional de servicii sanitare2021-2027regiunea nord estcuprinsabrevieri1. capitolul i: context naŢional, metodologie Şi referinŢe internaŢionale1.1. contextul naŢional1.2. metodologie Şi etape preliminare de susŢinere a elaborĂrii planului general regional de servicii sanitare1.2.1. etape preliminare: elaborarea planului de servicii sanitare pentru regiunea de ne În 20161.2.2. metodologia elaborării planului general de servicii sanitare 2017-20201.2.3. metodologia de actualizare a planului general de servicii (masterplan) 2020-20271.3. repere naŢionale, europene şi internaŢionale1.3.1. asistenţă medicală primară1.3.2. asistenţă medicală spitalicească1.3.3. asistenţă ambulatorie de specialitate şi spitalizare ...
Monitorul Oficial 411 bis din 18 Mai 2020 (M. Of. 411 bis/2020)
METODOLOGIE din 14 mai 2020 privind organizarea concursului sau numirea prin delegare pentru ocuparea postului de director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate, în vederea realizării indicatorilor de referinţă asociaţi standardelor de performanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, încheierea contractelor de management şi evaluarea activităţii acestora EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 411 bis din 18 mai 2020
──────────aprobată prin ordinul cnas nr. 541 din 14 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 411 din 18 mai 2020.──────────art. 1(1) ocuparea postului de director general al casei naţionale de asigurări de sănătate, denumită în continuare cnas, şi a posturilor de directorilor generali ai caselor de asigurări de sănătate judeţene, a municipiului bucureşti şi casei asigurărilor de sănătate a apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, denumite în continuare case de asigurări, se face prin concurs pentru un mandat de 4 ani sau prin delegare pe o perioadă determinată, potrivit art. 293 şi 298 din legea nr. 95/2006 privind ...
Monitorul Oficial 372 bis din 08 Mai 2020 (M. Of. 372 bis/2020)
ANEXE din 9 aprilie 2020 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2020-2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 372 bis din 8 mai 2020
──────────aprobate prin hotărârea guvernului nr. 297 din 9 aprilie 2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 8 mai 2020.──────────anexa 1 domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare,numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare,formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţiîn anul universitar 2020 - 2021, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│1. universitatea politehnicĂ din bucureŞti ...
Monitorul Oficial 380 din 12 Mai 2020 (M. Of. 380/2020)
HOTĂRÂRE nr. 358 din 30 aprilie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 380 din 12 mai 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 62 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 şi art. 12 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în subordinea guvernului.(2) ministerul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei este autoritatea ...
Monitorul Oficial 365 din 07 Mai 2020 (M. Of. 365/2020)
REGULAMENT din 24 aprilie 2020 de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 7 mai 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 683 din 24 aprilie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 365 din 7 mai 2020.──────────cap. i dispoziţii generaleart. 1(1) spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Ştei este unitate sanitară de utilitate publică, cu personalitate juridică, care asigură asistenţă medicală completă de specialitate, curativă şi de recuperare a bolnavilor internaţi în conformitate cu prevederile art. 110 din legea nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (codul penal), din 11 judeţe arondate: arad, alba, bihor, bistriţa-năsăud, braşov, cluj, maramureş, mureş, satu mare, sălaj, sibiu şi bolnavilor psihici din judeţul bihor.(2) ...