Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
standard de performan din 25 mai 2022
Monitorul Oficial 669 bis din 05 Iulie 2022 (M. Of. 669 bis/2022)
ACORD DE CONTRIBUŢIE din 18 mai 2022 dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, privind stabilirea garanţiei Uniunii Europene în compartimentul pentru România din cadrul programului InvestEU, finanţat în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 18 mai 2022 şi la Bruxelles la 24 mai 2022 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 bis din 5 iulie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 821 din 23 iunie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 669 din 5 iulie 2022.────────── acord de contribuŢie Între romÂnia Şi uniunea europeanĂ În ceea ce priveŞte compartimentul pentru statele membre În cadrul programului investeuprezentul acord se încheieîntre:(1) uniunea europeană, reprezentată de comisia europeană, 200, rue de la loi, b-1049 bruxelles, belgia, (denumită în continuare "comisia"), care este reprezentată, în scopul semnării prezentului acord, de maarten verwey; denumită în continuare "uniunea"pe de o parte,şi(2) românia, care este reprezentată, în scopul semnării prezentului acord, de dan vîlceanu, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene; ...
Monitorul Oficial 664 bis din 04 Iulie 2022 (M. Of. 664 bis/2022)
ANEXĂ din 29 iunie 2022 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, şi a normelor metodologice privind implementarea acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 bis din 4 iulie 2022
──────────conţinută de ordinul nr. 1.724/442/2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 664 din 4 iulie 2022.──────────1. la anexa nr. 1, în tabel, poziţia 161 se modifică şi va avea următorul cuprins:"┌────┬─────────────────┬───────────────┐│nr. │cod protocol │denumire │├────┼─────────────────┼───────────────┤│161 │l01xe10a │everolimus │└────┴─────────────────┴───────────────┘"2. la anexa nr. 1, protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 63 cod (b02bx04): dci romiplostinum se modifică şi se înlocuieşte cu următorul protocol:" protocol terapeutic corespunzător poziţiei nr. 63 cod (b02bx04): dci romiplostinum1. adulţii. criterii de includereromiplostinum ...
Monitorul Oficial 623 bis din 24 Iunie 2022 (M. Of. 623 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 24 iunie 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 - Educaţie, investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 623 bis din 24 iunie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.254 din 24 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 623 din 24 iunie 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiectepnrr/2022/c15/01pnrr/2022/c15/02 componenta c15 - educaŢie investiŢia 1 - construirea, echiparea Şi operaŢionalizarea a 110 creŞepreambulacest document se aplică apelului de proiecte din componenta 15 - educaţie în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelul de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), www.mdlpa.ro/investitii/pnrr.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelul de proiecte ...
Monitorul Oficial 620 din 24 Iunie 2022 (M. Of. 620/2022)
ORDIN nr. 1.608 din 14 iunie 2022 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.301/2007 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 24 iunie 2022
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale de asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii cu nr. ar 9.626/2022,având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) lit. j) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.301/2007 pentru aprobarea normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 617 din 6 septembrie ...
Monitorul Oficial 604 bis din 21 Iunie 2022 (M. Of. 604 bis/2022)
REGLEMENTARE TEHNICĂ din 16 iunie 2022 "Normativ privind proiectarea, realizarea şi exploatarea construcţiilor pentru şcoli şi licee, indicativ NP 010-2022" EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 bis din 21 iunie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.203 din 16 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 604 din 21 iunie 2022.──────────1. generalităţi1.1. obiect şi domeniul de aplicare1.2. structura reglementării tehnice1.3. definiţii1.4. unităţi de măsură1.5. documente normative de referinţă2. cerinţe fundamentale3. amplasarea4. cerinţe de calitate ale construcţiilor pentru şcoli şi licee4.1. rezistenţa mecanică şi stabilitate4.2. siguranţă şi accesibilitate în exploatare4.2.1. siguranţa circulaţiei4.2.1.1. siguranţa circulaţiei exterioare4.2.2. siguranţa circulaţiei interioare4.2.3. siguranţa cu privire la instalaţii4.2.4. siguranţa în timpul activităţilor specifice unităţilor funcţionale din cadrul şcolilor4.2.4.1. prevederi generale4.2.4.2. prevederi specifice de siguranţă în sălile de clasă4.2.4.3. prevederi specifice de siguranţă în laboratoare şi atelierelor ...
Monitorul Oficial 604 din 21 Iunie 2022 (M. Of. 604/2022)
ORDIN nr. 64 din 26 mai 2022 privind planificarea, desfăşurarea şi evaluarea pregătirii prin exerciţii a personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 21 iunie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (1) lit. g), ale art. 28 alin. (1) lit. d) şi ale art. 33 din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 7 din hotărârea guvernului nr. 1.152/2014 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea centrului naţional de conducere a acţiunilor de ordine publică,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite prezentul ordin.cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul ordin asigură cadrul general de planificare, desfăşurare şi evaluare a activităţilor ...
Monitorul Oficial 579 din 15 Iunie 2022 (M. Of. 579/2022)
HOTĂRÂRE nr. 756 din 8 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Legea nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 15 iunie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 84 din legea nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa nr. 2 la legea nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 604 din 23 iulie 2019, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la punctul 2 subpunctul 2.1.1, al doilea paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:"calculul zgomotului produs de traficul rutier şi de cel feroviar şi calculul zgomotului industrial se efectuează în benzi de o octavă, cu excepţia calculului puterii acustice a sursei ...
Monitorul Oficial 562 bis din 09 Iunie 2022 (M. Of. 562 bis/2022)
CONTRACT DE FINANŢARE din 31 martie 2022 dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Banca Europeană de Investiţii privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 bis din 9 iunie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 720 din 2 iunie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 562 din 9 iunie 2022.────────── guvernul romÂniei reprezentat de ministerul investiŢiilor Şi proiectelor europene Şi banca europeanĂ de investiŢii contract de finanŢareprezentul contract este încheiat de către şi între:- guvernul romÂniei, reprezentat în mod legal de ministerul investiţiilor şi proiectelor europene ("mipe", astfel cum este definit mai jos) în conformitate cu o.u.g. nr. 124/2021; şi– banca europeanĂ de investiŢii, bulevardul konrad adenauer nr. 100, l-2950, luxemburg, marele ducat al luxemburgului ("bei"),denumite în mod colectiv "părţile" şi individual o "parte", în funcţie de context.având în vedere regulamentul (ue) ...
Monitorul Oficial 551 din 06 Iunie 2022 (M. Of. 551/2022)
DECIZIA nr. 107 din 15 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143^1 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi ale art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 551 din 6 iunie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 544 din 03 Iunie 2022 (M. Of. 544/2022)
STANDARD DE PERFORMANŢĂ din 25 mai 2022 pentru serviciul de înmagazinare subterană a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 din 3 iunie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 76 din 25 mai 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 544 din 3 iunie 2022.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniu de aplicareart. 1(1) prezentul standard reglementează calitatea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi stabileşte indicatorii de performanţă.(2) operatorii de înmagazinare a gazelor naturale prestează serviciul de înmagazinare subterană a gazelor naturale cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale aplicabile, în condiţii de siguranţă, de eficienţă şi de protecţie a mediului.art. 2(1) prezentul standard se aplică în relaţiile dintre operatorul de înmagazinare a gazelor naturale, care prestează activitatea de serviciu public, ...