Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
schema transparenta din 15 iulie 2010
Monitorul Oficial 599 bis din 11 August 2008 (M. Of. 599 bis/2008)
ANEXĂ din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.287 din 30 iulie 2008, privind cererea de propuneri de proiecte şi ghidul solicitantului EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
anexa 1[stema romÂniei] instrumente structurale 2007-2013 ministerul economiei şi finanţelor direcţia generală politică energetică - organismul intermediar pentru energiecerere de propuneri de proiecte pentru asistenŢĂ financiarĂ nerambursabilĂ acordatĂdin fondurile programului operaŢional sectorial"creŞterea competitivitĂŢii economice" cofinanŢat din fondul european de dezvoltare regionalĂ- axa prioritară 4: "creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" domeniul major de intervenţie 2: "valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi" operaţiunea: "sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselorenergetice regenerabile: a biomasei, a ...
Monitorul Oficial 722 bis din 23 August 2006 (M. Of. 722 bis/2006)
MEMORANDUM DE FINANTARE din 10 martie 2006 intre Comisia Europeana si Guvernul Romaniei privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Managementul integrat al deseurilor solide in judetul Arges, Romania"*) EMITENT: COMISIA EUROPEANA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 23 august 2006
Memorandum de finanŢare din 10 martie 2006 între comisia europeanã şi guvernul româniei privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru mãsura "managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul arges, românia"*) emitent: comisia europeanà publicat În: monitorul oficial nr. 722 bis din 23 august 2006 __________ *) aprobat de ordinul nr. 561 din 7 aprilie 2006 , publicat în monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006, partea i. mãsura ispa ...
MEMORANDUM DE FINANTARE din 10 martie 2006 intre Comisia Europeana si Guvernul Romaniei privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Managementul integrat al deseurilor in municipiul Bacau si in zonele invecinate, judetul Bacau, Romania"*) EMITENT: COMISIA EUROPEANA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 23 august 2006
Memorandum de finanŢare din 10 martie 2006 între comisia europeanã şi guvernul româniei privind asistenta financiarã nerambursabila acordatã prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru mãsura "managementul integrat al deşeurilor în municipiul bacau şi în zonele invecinate, judeţul bacau, românia"*) emitent: comisia europeanà publicat În: monitorul oficial nr. 722 bis din 23 august 2006 __________ *) aprobat de ordinul nr. 561 din 7 aprilie 2006 , publicat în monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006, partea i. ...
Monitorul Oficial 138 bis din 14 Februarie 2006 (M. Of. 138 bis/2006)
RAPORT din 14 februarie 2006 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2002-2004 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 138 bis din 14 februarie 2006
Consideratii generale prezentul raport reprezinta o situatie a nivelului, structurii si tendintelor inregistrate in acordarea ajutoarelor de stat in tara noastra in perioada 2002-2004, fiind al saselea raport elaborat de romania de la intrarea in vigoare a legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat. incepand cu anul 2004, sarcina intocmirii acestui raport i-a revenit consiliului concurentei. raportul a fost elaborat pe baza datelor si informatiilor cuprinse in raportarile anuale transmise de furnizorii de ajutor de stat in conformitate cu regulamentul privind procedurile de raportare si monitorizare, emis de consiliul concurentei si publicat in ...
Monitorul Oficial 243 bis din 17 Martie 2006 (M. Of. 243 bis/2006)
PROGRAM din 2 martie 2006 al cercetarilor statistice in anul 2006*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 243 bis din 17 martie 2006
Program din 2 martie 2006 al cercetãrilor statistice în anul 2006*) emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 243 bis din 17 martie 2006 -------- *) aprobat prin hotãrârea de guvern nr. 294 din 02 martie 2006 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 243, din 17 martie 2006. *t* *font 8**font 8* ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ...
Monitorul Oficial 722 din 23 August 2006 (M. Of. 722/2006)
ORDIN nr. 561 din 7 aprilie 2006 pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a unor memorandumuri de finantare ISPA EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 23 august 2006
Ordin nr. 561 din 7 aprilie 2006 pentru publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a unor memorandumuri de finanţare ispa emitent: ministerul finanŢelor publice publicat În: monitorul oficial nr. 722 din 23 august 2006 În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice şi a agenţiei naţionale de administrare fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din ...
Monitorul Oficial 243 din 17 Martie 2006 (M. Of. 243/2006)
HOTARARE nr. 294 din 2 martie 2006 privind aprobarea Programului cercetarilor statistice in anul 2006 al Institutului National de Statistica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 17 martie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 9 alin. (1) din ordonanta guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba programul cercetãrilor statistice în anul 2006 al institutului naţional de statistica, prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.------------ *) anexa se publica ulterior în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 243 bis în afarã abonamentului, care se poate achizitiona de la centrul pentru relaţii cu ...
Monitorul Oficial 110 din 06 Februarie 2006 (M. Of. 110/2006)
PLANUL NATIONAL din 22 decembrie 2005 de actiune privind schimbarile climatice (PNASC) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 6 februarie 2006
Planul naŢional din 22 decembrie 2005 de acţiune privind schimbãrile climatice (pnasc) emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 110 din 6 februarie 2006 abrevieri*t* aa - cantitatea atribuitã aau - unitate a cantitãţii atribuite afm - administraţia fondului de mediu anpm - agenţia nationala pentru protecţia mediului anm ...
HOTARARE nr. 1.877 din 22 decembrie 2005 pentru aprobarea Planului national de actiune privind schimbarile climatice (PNASC) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 6 februarie 2006
*t* aa - cantitatea atribuitã aau - unitate a cantitãţii atribuite afm - administraţia fondului de mediu anpm - agenţia nationala pentru protecţia mediului anm - administraţia nationala de meteorologie anre - autoritatea nationala de reglementare în domeniul energiei apcce - plan de acţiune privind schimbãrile climatice şi educaţie apm ...
Monitorul Oficial 670 din 27 Iulie 2005 (M. Of. 670/2005)
HOTARARE nr. 645 din 7 iulie 2005 pentru aprobarea Strategiei nationale a Romaniei privind schimbarile climatice - 2005-2007 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 27 iulie 2005
*t* ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── implementarea strategiei şi a planului de acţiuni faza de planificare actualizarea strategiei a acţiunilor şi a pianului de acţiune ...