Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
schem de ajutor de minimis din 18 decembrie 2018
Monitorul Oficial 264 din 26 Martie 2025 (M. Of. 264/2025)
ORDIN nr. 542 din 20 martie 2025 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul-ţintă", aferentă Programului Educaţie şi Ocupare, prioritate: 4. Antreprenoriat şi economie socială, obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunătăţirea accesului la piaţa muncii şi măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanţiei pentru tineret, pentru şomerii de lungă durată şi grupurile defavorizate de pe piaţa muncii şi pentru persoanele inactive, precum şi prin promovarea desfăşurării de activităţi independente şi a economiei sociale (FSE+), acţiunea 4.a.2 Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor aparţinând grupului-ţintă EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 264 din 26 martie 2025
Având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) 2021/1.060 al parlamentului european şi al consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european plus, fondul de coeziune, fondul pentru o tranziţie justă şi fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi fondului pentru azil, migraţie şi integrare, fondului pentru securitate internă şi instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea ...
ORDIN nr. 540 din 20 martie 2025 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Activarea potenţialului antreprenorial al tinerilor", aferentă Programului Educaţie şi Ocupare, prioritate: 2. Valorificarea potenţialului tinerilor pe piaţa muncii (Ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor), obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunătăţirea accesului la piaţa muncii şi măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanţiei pentru tineret, pentru şomerii de lungă durată şi grupurile defavorizate de pe piaţa muncii şi pentru persoanele inactive, precum şi prin promovarea desfăşurării de activităţi independente şi a economiei sociale (FSE+), acţiunea 2.a.3. Activarea potenţialului antreprenorial al tinerilor EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 264 din 26 martie 2025
Având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) 2021/1.060 al parlamentului european şi al consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european plus, fondul de coeziune, fondul pentru o tranziţie justă şi fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi fondului pentru azil, migraţie şi integrare, fondului pentru securitate internă şi instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea ...
Monitorul Oficial 243 bis din 20 Martie 2025 (M. Of. 243 bis/2025)
PROCEDURĂ din 17 martie 2025 de implementare a Programului pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "START UP NATION - ROMÂNIA", ediţia 2024, finanţat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027 EMITENT: Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 243 bis din 20 martie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 328 din 17 martie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 243 din 20 martie 2025.──────────1. obiectivul programului programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation - romÂnia", denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului (medat), în calitate de administrator al măsurilor de sprijin, prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii şi turism (aimmt), în conformitate cu prevederile ordonanţei guvernului nr. 29/2024 privind aprobarea şi implementarea programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi ...
Monitorul Oficial 230 din 14 Martie 2025 (M. Of. 230/2025)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 11 martie 2025 având ca obiectiv sprijinirea pentru modernizarea instalaţiilor EU-ETS la nivelul BAT pentru creşterea eficienţei energetice EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 230 din 14 martie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 216 din 11 martie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 230 din 14 martie 2025.──────────cap. iintroducereart. 1(1) se instituie o schemă de ajutor de stat transparent, în temeiul prevederilor regulamentului (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare regulamentul, bazată pe procedura de ofertare concurenţială, pentru sprijinirea investiţiilor pentru modernizarea instalaţiilor incluse în eu-ets la nivel bat pentru creşterea eficienţei energetice.(2) sprijinul acordat în cadrul ...
Monitorul Oficial 171 din 26 Februarie 2025 (M. Of. 171/2025)
ORDIN nr. 329 din 21 februarie 2025 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru susţinerea proiectelor finanţate prin prioritatea 9 "Contribuţia la Platforma STEP: biotehnologii şi tehnologii digitale, inclusiv servicii asociate în sectorul sănătăţii" din cadrul Programului Sănătate 2021-2027 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 26 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis;– deciziei de punere în aplicare a comisiei nr. c(2022) 8.934 final din 30.11.2022 de aprobare a programului „sănătate“ pentru sprijin din partea fondului european de dezvoltare regională şi fondului social european plus în cadrul obiectivului „investiţii pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică“ din românia cci 2021ro16ffpr003, cu modificările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea ...
Monitorul Oficial 102 din 04 Februarie 2025 (M. Of. 102/2025)
MĂSURĂ DE SPRIJIN din 22 ianuarie 2025 prin acordarea unor ajutoare de minimis pentru IMM-uri sub formă de garanţie neplafonată de portofoliu din cadrul Programului operaţional regional, axa prioritară 15 "Iniţiativa pentru IMM-uri", prioritatea de investiţii 15.1 "Sprijinirea capacităţii IMM-urilor de a creşte pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale şi de a se angaja în procesele de inovare" EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 102 din 4 februarie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 104 din 22 ianuarie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 102 din 4 februarie 2025.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) se instituie o măsură de sprijin prin acordarea unor ajutoare de minimis pentru imm-uri sub formă de garanţie neplafonată de portofoliu din cadrul programului operaţional regional, axa prioritară 15 „iniţiativa pentru imm-uri“, prioritatea de investiţii 15.1 „sprijinirea capacităţii imm-urilor de a creşte pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale şi de a se angaja în procesele de inovare“, denumită în continuare şi schemă.(2) acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se face ...
Monitorul Oficial 1319 din 24 Decembrie 2024 (M. Of. 1319/2024)
ORDIN nr. 7.749 din 24 decembrie 2024 pentru modificarea Schemei de ajutor de minimis "Digitalizarea sectorului organizaţiilor neguvernamentale" din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta 7 "Transformare digitală", investiţia 9 "Digitalizarea sectorului organizaţiilor neguvernamentale", aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 984/2024 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1319 din 24 decembrie 2024
Având în vedere prevederile:- deciziei de punere în aplicare a consiliului din data de 11 decembrie 2023 de modificare a deciziei de punere în aplicare din data de 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al româniei nr. 15.833/23;– regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea art. 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 1312 din 23 Decembrie 2024 (M. Of. 1312/2024)
HOTĂRÂRE nr. 33 din 23 decembrie 2024 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1312 din 23 decembrie 2024
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 23 decembrie 2024 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul ion-marcel ciolacu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 23 decembrie 2024,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă ...
Monitorul Oficial 1241 bis din 10 Decembrie 2024 (M. Of. 1241 bis/2024)
ANEXĂ din 4 decembrie 2024 privind actualizarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2010 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1241 bis din 10 decembrie 2024
──────────conţinută de hotĂrÂrea nr. 1.566 din 4 decembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1241 din 10 decembrie 2024.──────────anexa 1 strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lungsecŢiunea 1introducere1.1. argumentarea necesităţii elaborării strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, actualizatestrategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 846/2010, este documentul strategic de referinţă, cu impact semnificativ în ceea priveşte instituţiile şi structurile cu atribuţii şi responsabilităţi în managementul riscului de inundaţii. la peste 10 ani de ...
Monitorul Oficial 1239 din 10 Decembrie 2024 (M. Of. 1239/2024)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 13 noiembrie 2024 având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili avansaţi EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1239 din 10 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.637 din 13 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1239 din 10 decembrie 2024.──────────cap. iintroducereart. 1(1) se instituie o schemă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile pct. 77 lit. f) subpct. (ii) din comunicarea comisiei - cadrul temporar de criză şi de tranziţie pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii rusiei împotriva ucrainei (2023/c 101/03), cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare tctf), prin care valoarea ajutorului este stabilită pe cale administrativă în baza datelor privind costul investiţiilor aferent fiecărui ...