Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 7 din 17 martie 2010
Monitorul Oficial 422 din 08 Iunie 2017 (M. Of. 422/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 31 mai 2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 422 din 8 iunie 2017
Având în vedere necesitatea imediată de a crea şi consolida mecanismele de respectare a regulilor de concurenţă la nivel privat, prin asigurarea dreptului la despăgubiri al persoanelor vătămate prin fapte anticoncurenţiale, prin intermediul instanţelor naţionale, în strânsă corelare cu asigurarea respectării dispoziţiilor art. 101 şi 102 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene la nivel public, care este realizată de către comisia europeană şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre, se impune adoptarea de măsuri de reglementare la nivel naţional.ordonanţa de urgenţă a guvernului are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a directivei 2014/104/ue a parlamentului european şi a consiliului din 26 noiembrie ...
Monitorul Oficial 386 din 23 Mai 2017 (M. Of. 386/2017)
DECIZIA nr. 45 din 12 decembrie 2016 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 386 din 23 mai 2017
Dosar nr. 1.886/1/2016 ┌────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ionel barbă │- preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului│├────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│simona camelia marcu │- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal │├────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia marin │- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal ...
Monitorul Oficial 381 din 22 Mai 2017 (M. Of. 381/2017)
DECIZIA nr. 6 din 20 martie 2017 privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 381 din 22 mai 2017
Dosar nr. 24/2016 ┌────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului│├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci │- preşedintele secţiei a ii-a ...
Monitorul Oficial 374 din 19 Mai 2017 (M. Of. 374/2017)
DECIZIA nr. 26 din 10 aprilie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 374 din 19 mai 2017
Dosar nr. 125/1/2017 ┌────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ionel barbă │- preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului│├────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│dana iarina vartires │- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal │├────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│angelica denisa stănişor│- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal ...
Monitorul Oficial 351 din 12 Mai 2017 (M. Of. 351/2017)
HOTĂRÂRE nr. 305 din 5 mai 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecţie şi de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 12 mai 2017
În scopul aplicării în românia a prevederilor regulamentului (ue) 2016/425 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecţie şi de abrogare a directivei 89/686/cee a consiliului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. ii şi al pct. 7 din anexa la ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 55/2015,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1dispoziţii generale(1) prezenta hotărâre stabileşte măsurile de punere în aplicare, la nivel ...
Monitorul Oficial 340 din 09 Mai 2017 (M. Of. 340/2017)
REGULAMENT din 28 februarie 2017 de organizare şi funcţionare al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi EMITENT: Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 340 din 9 mai 2017
──────────aprobat de ordinul nr. 2 din 28 februarie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 340 din 9 mai 2017.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament de organizare şi funcţionare al consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este întocmit în conformitate cu prevederile legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2dispoziţiile regulamentului de organizare şi funcţionare al consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, denumit în continuare regulament, se aplică personalului consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind ...
Monitorul Oficial 298 din 26 Aprilie 2017 (M. Of. 298/2017)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 29 martie 2017 pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie" şi obiectivul specific 6.3 „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor" EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 26 aprilie 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 2.586 din 29 martie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 298 din 26 aprilie 2017──────────i. introducereart. 1prezentul act instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru investiţii în infrastructură energetică pentru sprijinirea extinderii şi modernizării reţelelor de distribuţie a energiei electrice, precum şi a implementării sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici care au ca scop valorificarea eficientă a energiei produse din surse regenerabile şi reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat pentru investiţii în infrastructură energetică în cadrul acestei scheme se va ...
Monitorul Oficial 282 din 21 Aprilie 2017 (M. Of. 282/2017)
REGULAMENT nr. 1 din 6 aprilie 2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr. 2/2006 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2006 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 282 din 21 aprilie 2017
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. a), art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 130 alin. (4), art. 133 alin. (1), precum şi ale art. 142 alin. (1) din legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare,în urma deliberărilor din şedinţa consiliului autorităţii de ...
Monitorul Oficial 253 din 12 Aprilie 2017 (M. Of. 253/2017)
HOTĂRÂRE nr. 211 din 5 aprilie 2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 253 din 12 aprilie 2017
având în vedere prevederile regulamentului delegat (ue) 2016/1.613 al comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor, precum şi ale regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 922/72, (cee) nr. 234/79, (ce) nr. 1.037/2001 şi (ce) nr. 1.234/2007 ale consiliului, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se desemnează ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, ...
Monitorul Oficial 249 din 11 Aprilie 2017 (M. Of. 249/2017)
DECIZIA nr. 19 din 20 martie 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 249 din 11 aprilie 2017
Dosar nr. 3.775/1/2016 ┌────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile, preşedintele completului│├────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│aurelia rusu │- judecător la secţia i civilă │├────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│viorica cosma ...