Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 2 din 5 mai 2011

‹‹ Pagina 174 din 260

Monitorul Oficial 298 din 24 Mai 2013 (M. Of. 298/2013)

REGULAMENT din 17 mai 2013 de organizare şi funcţionare a Direcţiei Schengen EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 24 mai 2013

Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) direcţia schengen reprezintă structura de specialitate din cadrul ministerului afacerilor interne, denumit în continuare mai, fără personalitate juridică, cu competenţă teritorială generală privind coordonarea activităţilor unităţilor din aparatul central, a instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea sau coordonarea mai, pentru gestionarea politicilor uniunii europene în domeniile corespunzătoare acquis-ului schengen şi a fondurilor europene, precum şi punerea în aplicare a legislaţiei care reglementează gestionarea acestor domenii de activitate.(2) direcţia schengen coordonează şi monitorizează, la nivelul mai, îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare aplicării integrale a prevederilor acordului schengen privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune şi ale convenţiei ...

ORDIN nr. 65 din 17 mai 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Schengen EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 24 mai 2013

Având în vedere prevederile art. 12 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele ministerului afacerilor interne, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiei schengen, prevăzut în anexa care face parte ...

Monitorul Oficial 295 din 23 Mai 2013 (M. Of. 295/2013)

ORDIN nr. 54 din 7 mai 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Directiei informare si relatii publice EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 23 mai 2013

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al direcţiei informare şi relaţii publice, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 296/2011 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al direcţiei informare şi relaţii publice, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, ...

Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)

PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013

 iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor  potrivit legii nr. 189/1999   expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...

Monitorul Oficial 285 din 21 Mai 2013 (M. Of. 285/2013)

ORDIN nr. 53 din 7 mai 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Directiei secretariat general si protocol EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 21 mai 2013

Având în vedere prevederile art. 12 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele ministerului afacerilor interne, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiei secretariat general şi protocol, prevăzut în anexa ...

Monitorul Oficial 272 din 15 Mai 2013 (M. Of. 272/2013)

ORDIN nr. 50 din 7 mai 2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Directiei generale juridice, aprobat prin Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 100/2011 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 15 mai 2013

Având în vedere modificările intervenite în structura organizatorică a ministerului afacerilor interne, prin hotărârea guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele ministerului afacerilor interne, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiei generale juridice, aprobat prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 100/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 400 din 8 iunie 2011, cu ...

Monitorul Oficial 267 din 13 Mai 2013 (M. Of. 267/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 13 mai 2013

În contextul crizei economico-financiare actuale din românia care a afectat şi afectează în continuare sectorul agricol,având în vedere nevoia stringentă de redresare economică în condiţiile actualei crize economice mondiale, resimţită în mod drastic şi la nivelul economiei naţionale,în considerarea faptului că legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor cuprinde prevederi neuniforme care au condus la imposibilitatea implementării acestora în termenul prevăzut,ţinând cont de importanţa creşterii animalelor şi de facilitarea accesului acestora la suprafeţele de pajişti disponibile, aflate atât în domeniul public, cât şi în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, începând cu luna mai 2013, în condiţiile în care ...

Monitorul Oficial 261 din 09 Mai 2013 (M. Of. 261/2013)

HOTARARE nr. 4 din 21 aprilie 2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului Comisiei de etica si disciplina EMITENT: ASOCIATIA NATIONALA A EVALUATORILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 9 mai 2013

În temeiul art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, şi al art. 12 alin. (5) din regulamentul de organizare şi funcţionare al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 353/2012,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. i regulamentul comisiei de etică şi disciplină, aprobat prin hotărârea conferinţei naţionale a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia nr. 2/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 369 din 31 mai 2012, se ...

Monitorul Oficial 258 din 09 Mai 2013 (M. Of. 258/2013)

HOTARARE din 29 ianuarie 2013 in Cauza Catana impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 9 mai 2013

Strasbourg(cererea nr. 10.473/05)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza catană împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 ianuarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 10.473/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul constantin-cristian catană (reclamantul), ...

Monitorul Oficial 238 din 25 Aprilie 2013 (M. Of. 238/2013)

ORDIN nr. 40 din 19 aprilie 2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare al Inspectoratului General de Aviatie al Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 290/2011 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 aprilie 2013

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a inspectoratului general de aviaţie al ministerului afacerilor interne, aprobat prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 290/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 5 şi 5 bis din 4 ianuarie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 4, după litera c) se introduce o nouă ...

‹‹ Pagina 174 din 260
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016