Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 2 din 28 martie 2024
Monitorul Oficial 384 din 24 Aprilie 2024 (M. Of. 384/2024)
ORDIN nr. 76 din 12 aprilie 2024 privind modificarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile sanitar-veterinare în care se poate efectua vânzarea directă a laptelui crud prin intermediul automatelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 55/2010 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 24 aprilie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 359 din 15.02.2024 întocmit de direcţia siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul direcţiei generale siguranţa alimentelor, în temeiul regulamentului (ce) nr. 178/2002 al parlamentului european şi al consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a autorităţii europene pentru siguranţa alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu amendamentele ulterioare,luând în considerare prevederile regulamentului (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind ...
Monitorul Oficial 377 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 377/2024)
ORDIN nr. 20.638 din 11 aprilie 2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 21.324/2023 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat "Finanţarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare cu caracter economic din cadrul Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027 al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării" EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 377 din 23 aprilie 2024
Având în vedere:- regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene nr. l 187 din 26 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, ...
Monitorul Oficial 376 din 22 Aprilie 2024 (M. Of. 376/2024)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 12 aprilie 2024 pentru sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, inclusiv de filme cinematografice, asociată Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, pilonul IV, componenta 11 - Turism şi cultură, investiţia 7 EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 376 din 22 aprilie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.773 din 12 aprilie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 375 din 22 aprilie 2024.──────────cap. i dispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis pentru sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, inclusiv de filme cinematografice, denumită în continuare schema.(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme se va face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene în cazul ajutoarelor ...
Monitorul Oficial 360 din 17 Aprilie 2024 (M. Of. 360/2024)
REGULAMENT din 28 martie 2024 de organizare şi funcţionare a comisiilor de lucru ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 17 aprilie 2024
──────────aprobat prin decizia nr. 6/2cn din 28 martie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 360 din 17 aprilie 2024.──────────cap. icomponenţa comisiilor de lucru ale colegiului medicilor stomatologi din româniaart. 1(1) În cadrul consiliului naţional al colegiului medicilor stomatologi din românia, pentru realizarea atribuţiilor, funcţionează cel puţin următoarele comisii de lucru, denumite în continuare comisii de lucru:a) comisia de comunicare şi relaţii instituţionale;b) comisia pentru legislaţie şi asigurări de sănătate;c) comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ;d) comisia pentru studii şi strategii de dezvoltare;e) comisia de avizări;f) comisia socioeconomică, administrativă şi financiar-contabilă;g) comisia pentru secretariat.(2) comisiile de ...
DECIZIE nr. 6/2CN din 28 martie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de lucru ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 17 aprilie 2024
În temeiul art. 534 şi 536 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor stomatologi din românia adoptă următoarea decizie:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de lucru ale colegiului medicilor stomatologi din românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.art. 2prezenta decizie se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, şi intră în vigoare la data de 1 mai 2024.preşedintele colegiului medicilor stomatologi din românia,florin-dan-cezar lăzărescubucureşti, 28 martie 2024.nr. 6/2cn.anexa 1 regulament
Monitorul Oficial 359 din 17 Aprilie 2024 (M. Of. 359/2024)
DECIZIA nr. 10 din 11 martie 2024 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.061/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului care efectuează transporturi aeriene de pasageri şi mărfuri în trafic internaţional, Hotărârea Guvernului nr. 1.162/2004 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar şi în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist sunt incluse diurna şi concediul de odihnă suplimentar EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 17 aprilie 2024
Dosar nr. 3.016/1/2023 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 341 din 12 Aprilie 2024 (M. Of. 341/2024)
REGULAMENT din 28 martie 2024 de organizare şi funcţionare a comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 341 din 12 aprilie 2024
──────────aprobat prin decizia nr. 7/2cn din 28 martie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 341 din 12 aprilie 2024.──────────cap. icomponenţa comisiilor de specialitate ale colegiului medicilor stomatologi din româniaart. 1(1) comisiile de specialitate ale colegiului medicilor stomatologi din românia (cmsr) sunt propuse de membrii biroului executiv naţional al cmsr şi sunt aprobate de consiliul naţional.(2) componenţa comisiilor de specialitate ale cmsr va fi stabilită astfel încât să fie asigurată reprezentativitatea la nivel naţional pentru fiecare dintre specialităţile medico-dentare din nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, stabilit de ...
DECIZIE nr. 7/2CN din 28 martie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 341 din 12 aprilie 2024
În temeiul art. 534 şi 536 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor stomatologi din românia adoptă următoarea decizie:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de specialitate ale colegiului medicilor stomatologi din românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.art. 2prezenta decizie se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, şi intră în vigoare la data de 1 mai 2024.preşedintele colegiului medicilor stomatologi din românia,florin-dan-cezar lăzărescubucureşti, 28 martie 2024.nr. 7/2cn.anexa 1 regulament
REGULAMENT din 28 martie 2024 de organizare şi funcţionare a comisiilor de litigii ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 341 din 12 aprilie 2024
──────────aprobat prin decizia nr. 5/2cn din 28 martie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 341 din 12 aprilie 2024.──────────art. 1(1) la nivelul fiecărui colegiu teritorial se va organiza şi va funcţiona o comisie de litigii alcătuită din 3 membri, propuşi de către biroul executiv şi aprobaţi de consiliul colegiului teritorial, respectiv din 5 membri, la nivel naţional, propuşi de către biroul executiv naţional şi aprobaţi de consiliul naţional.(2) membrii comisiilor de litigii trebuie să aibă o vechime în profesie de peste 10 ani şi să nu fi suferit sancţiuni disciplinare în exerciţiul profesiei.(3) ...
DECIZIE nr. 5/2CN din 28 martie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de litigii ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 341 din 12 aprilie 2024
În temeiul art. 518 lit. k), art. 534 şi 536 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor stomatologi din românia adoptă următoarea decizie:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de litigii ale colegiului medicilor stomatologi din românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.art. 2prezenta decizie se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, şi intră în vigoare la data de 1 mai 2024.preşedintele colegiului medicilor stomatologi din românia,florin-dan-cezar lăzărescubucureşti, 28 martie 2024.nr. 5/2cn.anexa 1 regulament