Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 28 martie 2012
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 503 din 09 August 2013 (M. Of. 503/2013)
ORDIN nr. 109 din 15 iulie 2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Institutului de Studii pentru Ordine Publica, aprobat prin Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 68/2012 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 9 august 2013
Având în vedere modificările intervenite în structura organizatorică a ministerului afacerilor interne, prin hotărârea guvernului nr. 156/2013 pentru modificarea şi completarea hotărârii guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele ministerului afacerilor interne, precum şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a institutului de studii pentru ordine publică, aprobat prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 68/2012, publicat în ...
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...
Monitorul Oficial 473 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 473/2013)
HOTARARE nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iulie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscalăsecŢiunea 1dispoziţii generale şi principalele obiectiveart. 1 agenţia naţională de administrare fiscală, denumită în continuare agenţia, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea ministerului finanţelor publice, finanţată din bugetul de stat, conform ...
Monitorul Oficial 471 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 471/2013)
HOTARARE din 16 aprilie 2013 in Cauza Bernd impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 30 iulie 2013
strasbourg(cererea nr. 23.456/04)această versiune a fost rectificată la 24 aprilie 2013 potrivit art. 81 din regulamentul curţii. definitivĂ 16 iulie 2013hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bernd împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la 26 martie 2013, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se ...
Monitorul Oficial 404 din 04 Iulie 2013 (M. Of. 404/2013)
DECIZIE nr. 319 din 19 iunie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 4 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim magistrat-asistenti. 1. cu adresa nr. 936 din 26 aprilie 2013, preşedintele româniei a transmis curţii constituţionale obiecţia de ...
Monitorul Oficial 376 din 26 Iunie 2013 (M. Of. 376/2013)
ORDIN nr. 3.825 din 3 iunie 2013 privind aprobarea regulamentelor concursurilor nationale "Prietenii pompierilor" si "Cu viata mea apar viata" EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 26 iunie 2013
În conformitate cu prevederile art. 94 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 36 din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 55 din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare,în temeiul hotărârii guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. 1(1) se aprobă regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi "prietenii pompierilor", prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) se aprobă regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
HOTARARE din 8 ianuarie 2013 in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Strasbourg(cererea nr. 40238/02)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bucur şi toma împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.238/02 îndreptată împotriva româniei, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnii constantin bucur ...
Monitorul Oficial 338 din 10 Iunie 2013 (M. Of. 338/2013)
DECIZIE nr. 125 din 7 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) si (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 10 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...