Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 26 martie 2004
Monitorul Oficial 323 din 01 Aprilie 2022 (M. Of. 323/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 30 martie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 323 din 1 aprilie 2022
Având în vedere faptul că măsurile de sprijinire a sectorului economiei sociale au ca scop creşterea ocupării persoanelor aparţinând grupului vulnerabil, definit la art. 6 lit. p) din legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare,întrucât întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie, care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupul vulnerabil, prevăzut la art. 6 lit. p) din legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pe termen scurt sau mediu, sunt contribuitori de importanţă strategică la integrarea socioprofesională, precum şi la crearea de locuri de muncă pentru persoanele din grupul vulnerabil, sens în care trebuie ...
Monitorul Oficial 316 din 31 Martie 2022 (M. Of. 316/2022)
DECIZIA nr. 82 din 6 decembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 477-478 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 316 din 31 martie 2022
Dosar nr. 2.562/1/2021┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│Înaltei curţi de ││bogasiu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│eugenia ...
Monitorul Oficial 314 din 30 Martie 2022 (M. Of. 314/2022)
REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit şi pentru abrogarea unor acte normative EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 30 martie 2022
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1),art. 24 alin. (1), (2) şi (2^1),art. 77,101,104,106,122,148, 149,art. 150 alin. (1),art. 163^1,art. 164 alin. (2),art. 166,art. 173^4 lit. c),art. 289,320,382,art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 413, art. 428b şi art. 428d alin. (6) din regulamentul nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi ...
Monitorul Oficial 265 din 18 Martie 2022 (M. Of. 265/2022)
REGULAMENT-CADRU din 16 martie 2022 privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 265 din 18 martie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 318 din 16 martie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 265 din 18 martie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament-cadru stabileşte:a) termenii şi condiţiile generale ale operaţiunilor de piaţă cu titluri de stat efectuate de ministerul finanţelor (denumit în cele ce urmează mf), în scopul administrării datoriei publice guvernamentale şi implementării planului de finanţare în condiţii eficiente;b) obligaţiile entităţilor mandatate de mf să administreze piaţa primară şi/sau secundară a titlurilor de stat;c) obligaţiile entităţilor mandatate de mf să administreze sistemele de depozitare şi decontare a titlurilor de stat;d) drepturile şi obligaţiile dealerilor primari pe piaţa ...
Monitorul Oficial 248 bis din 14 Martie 2022 (M. Of. 248 bis/2022)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 3 martie 2022 elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 248 bis din 14 martie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 257 din 3 martie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 248 din 14 martie 2022.──────────- revizia 5, februarie 2022 -acest document reprezintă un îndrumar în vederea obţinerii acordului pentru finanţare de către întreprinderile solicitante în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, instituită prin h.g. nr. 332/2014, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 336/08.05.2014, cu modificările şi completările ulterioare.informaţii privind modul de completare a documentelor justificative ce urmează a fi depuse împreună cu cererea de acord pentru finanţare în temeiul acestei ...
Monitorul Oficial 247 bis din 14 Martie 2022 (M. Of. 247 bis/2022)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 3 martie 2022 elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie - Revizia 6 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 247 bis din 14 martie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 256 din 3 martie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 247 din 14 martie 2022.────────── ghidul solicitantului elaborat în baza hotărârii guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, cu modificările şi completările ulterioare - revizia 6, februarie 2022 -acest document reprezintă un îndrumar pentru solicitanţii de ajutor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii, instituită prin h.g. nr. 807/2014, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 714 /30.09.2014, modificată şi completată prin ...
Monitorul Oficial 252 din 15 Martie 2022 (M. Of. 252/2022)
REGULAMENT nr. 4 din 4 martie 2022 pentru modificarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 2/2020 privind măsurile de securitate referitoare la riscurile operaţionale şi de securitate şi cerinţele de raportare aferente serviciilor de plată EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 252 din 15 martie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 218, 219, 223 şi art. 244 alin. (2) din legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative;– ghidul revizuit eba/gl/2021/03 privind raportarea incidentelor majore în temeiul directivei (ue) 2015/2.336 (dps 2),în temeiul dispoziţiilor art. 243 alin. (1) şi ale art. 244 alin. (1) din legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, precum şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei,banca naţională a româniei emite prezentul regulament.art. iregulamentul băncii naţionale a româniei nr. 2/2020 privind măsurile de securitate referitoare la riscurile operaţionale şi de securitate ...
Monitorul Oficial 198 bis din 28 Februarie 2022 (M. Of. 198 bis/2022)
ANEXE din 25 februarie 2022 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2022 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 198 bis din 28 februarie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 46 din 25 februarie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 198 din 28 februarie 2022.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 176 din 22 Februarie 2022 (M. Of. 176/2022)
DECIZIA nr. 871 din 16 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88^1 alin. (6), art. 88^2 alin. (3), art. 88^3, art. 88^4, art. 88^5 şi art. 88^8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. II alin. (1) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 176 din 22 februarie 2022
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 144 din 11 Februarie 2022 (M. Of. 144/2022)
DECIZIA nr. 688 din 21 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) din anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 144 din 11 februarie 2022
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...