Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 24 octombrie 2002
Monitorul Oficial 489 bis din 06 Iunie 2023 (M. Of. 489 bis/2023)
Monitorul Oficial 491 din 06 Iunie 2023 (M. Of. 491/2023)
HOTĂRÂRE nr. 527 din 31 mai 2023 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (UE) 2021/782 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 491 din 6 iunie 2023
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2)-(4), (6) şi (8), art. 24 lit. (a) şi art. 35 din regulamentul (ue) 2021/782 al parlamentului european şi al consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar şi în scopul asigurării aplicării în românia a prevederilor acestuia,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se desemnează autoritatea de siguranţă feroviară română - asfr ca organism responsabil cu aplicarea şi supravegherea respectării regulamentului (ue) 2021/782 al parlamentului european şi al consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar, denumit ...
Monitorul Oficial 490 din 06 Iunie 2023 (M. Of. 490/2023)
DECIZIA nr. 284 din 17 mai 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 9 alin. (5)], ale art. I pct. 17 [cu referire la art. 139^1], ale art. I pct. 19 [cu referire la art. 145^1 alin. (3)], ale art. I pct. 34 [cu referire la art. 281 alin. (4)], ale art. I pct. 38 [cu referire la art. 345 alin. (1^1) şi (1^2)], ale art. I pct. 43 [cu referire la art. 374 alin. (11) şi (12)], ale art. I pct. 44 [cu referire la art. 375 alin. (3)], ale art. I pct. 45 [cu referire la art. 377 alin. (5)], ale art. I pct. 48 [cu referire la art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a)], ale art. I pct. 62 [cu referire la art. 595 alin. (1^1) lit. b)] şi ale art. II alin. (2) din aceeaşi lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 6 iunie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 421 din 16 Mai 2023 (M. Of. 421/2023)
LEGE nr. 122 din 15 mai 2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 421 din 16 mai 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta lege se stabilesc normele de deţinere şi creştere a porcinelor pe teritoriul româniei şi normele de prevenire şi control al pestei porcine africane la porcinele deţinute şi sălbatice în românia, cu scopul reducerii efectelor negative asupra sănătăţii animalelor, respectiv a consecinţelor economice, sociale, culturale şi de mediu.(2) normele cuprinse în prezenta lege prevăd: a) tipurile de exploataţii de porcine pe teritoriul româniei;b) responsabilităţile operatorilor şi cerinţele de biosecuritate pentru fiecare tip de exploataţie; c) obligaţiile operatorilor care deţin porcine în cadrul exploataţiilor noncomerciale şi comerciale; d) strategia de ...
Monitorul Oficial 364 din 28 Aprilie 2023 (M. Of. 364/2023)
DECIZIA nr. 23 din 27 martie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 256 alin. (1) din Codul muncii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 364 din 28 aprilie 2023
Dosar nr. 128/1/2023┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile ...
Monitorul Oficial 312 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 312/2023)
DECIZIA nr. 69 din 28 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 312 din 12 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 217 din 16 Martie 2023 (M. Of. 217/2023)
LEGEA nr. 325 din 14 iulie 2006 serviciului public de alimentare cu energie termică EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 217 din 16 martie 2023
*) republicată în temeiul art. ix din legea nr. 196/2021 pentru modificarea şi completarea legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 693 din 13 iulie 2021, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 651 din 27 iulie 2006 şi ulterior a ...
Monitorul Oficial 211 din 14 Martie 2023 (M. Of. 211/2023)
DECIZIA nr. 70 din 28 februarie 2023 referitoare la obiecţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c), art. 21 alin. (1), art. 22, art. 25, art. 41, art. 48 şi art. 50 din Legea privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 211 din 14 martie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 177 bis din 02 Martie 2023 (M. Of. 177 bis/2023)
PROGRAMUL din 22 februarie 2023 statistic naţional anual 2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 177 bis din 2 martie 2023
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 161 din 22 februarie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 177 din 2 martie 2023.──────────cuprinscadrul legalregulamente europenedirectivedeciziilegiordonanŢe ale guvernului ordonanŢe de urgenŢĂ ale guvernuluihotĂrÂri de guvernordinedecrete Şi deciziilistĂ de abrevieri1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente ...
Monitorul Oficial 182 din 03 Martie 2023 (M. Of. 182/2023)
DECIZIA nr. 75 din 14 noiembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (6) şi (6)^1, art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 182 din 3 martie 2023
Dosar nr. 593/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele delegat ││vrabie ...