Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 24 februarie 2003
Monitorul Oficial 488 din 10 Iunie 2020 (M. Of. 488/2020)
HOTĂRÂRE nr. 444 din 4 iunie 2020 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 488 din 10 iunie 2020
În scopul asigurării aplicării în românia a prevederilor art. 5 alin. (1) din regulamentul (ue) 2017/2.394 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 2.006/2004 şi în vederea asigurării accesului la baza de date prevăzută la art. 35 din respectivul regulament,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1prezenta hotărâre creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare a prevederilor art. 5 alin. (1) din regulamentul (ue) 2017/2.394 al parlamentului european ...
Monitorul Oficial 394 din 14 Mai 2020 (M. Of. 394/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 14 mai 2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 14 mai 2020
Având în vedere încetarea stării de urgenţă instituite din 16 martie 2020 prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei şi prelungită prin decretul nr. 240/2020,luând în considerare faptul că unele măsuri de sprijin instituite pentru persoane fizice sau juridice nu îşi vor mai produce efecte odată cu încetarea stării de urgenţă,în condiţiile în care în anumite domenii activitatea nu poate fi reluată total sau parţial, se impune ca unele măsuri aprobate prin acte normative în perioada stării de urgenţă să fie prelungite şi după încetarea acesteia.Ţinând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter ...
Monitorul Oficial 374 din 11 Mai 2020 (M. Of. 374/2020)
DECIZIA nr. 57 din 12 februarie 2020 asupra cererilor de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Guvernul României şi Parlamentul României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 374 din 11 mai 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 369 din 08 Mai 2020 (M. Of. 369/2020)
DECIZIA nr. 60 din 12 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 8 mai 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 234 bis din 23 Martie 2020 (M. Of. 234 bis/2020)
REGULAMENTUL din 21 februarie 2020 Parcului Naţional Piatra Craiului şi al sitului Natura 2000 ROSCI0194 Piatra Craiului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 234 bis din 23 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 296 din 21 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 234 din 23 martie 2020──────────cap. iÎnfiinŢarea, scopul, limitele, zonarea Şi managementul parcului naŢional piatra craiului Şi sitului rosci0194 piatra craiuluiart. 1(1) parcul naţional piatra craiului, înfiinţat prin ordinul ministrului apelor, pădurilor şi mediului înconjurător nr. 7/1990 şi confirmat prin legea nr. 5/2000 privind planul de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a iii-a - arii protejate, este arie protejată de interes naţional.(2) termenul care denumeşte în textul prezentului regulament administraţia parcului naţional piatra craiului este apnpc.(3) termenul care denumeşte în textul prezentului regulament parcul naţional ...
PLAN DE MANAGEMENT din 21 februarie 2020 al Parcului Naţional Piatra Craiului şi al Sitului Natura 2000 ROSCI0194 Piatra Craiului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 234 bis din 23 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 296 din 21 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 234 din 23 martie 2020──────────cuprins1. introducere1.1. scurtă descriere a planului de management1.2. scurtă descriere a ariei naturale protejate1.3. cadrul legal referitor la aria naturală protejată şi la elaborarea planului de management1.3.1. baza legală a planului de management1.4. procesul de elaborare a planului de management1.5. istoricul revizuirilor şi modificărilor planului de management1.6. procedura de modificare şi actualizare a planului de management1.7. procedura de implementare a planului de management2. descrierea ariei naturale protejate2.1. informaţii generale2.1.1. localizarea ariei naturale protejate2.1.2. limitele ariei naturale protejate1. limitele exterioare ale ...
Monitorul Oficial 338 din 27 Aprilie 2020 (M. Of. 338/2020)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 27 aprilie 2020
──────────*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 7/2020 privind completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 278 din 2 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994 şi a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 14 noiembrie 2019.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 335 din 24 Aprilie 2020 (M. Of. 335/2020)
REGULAMENT nr. 7 din 16 aprilie 2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 24 aprilie 2020
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (2),art. 4 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) lit. b) şi c), art. 9 alin. (7), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (5), art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. ...
Monitorul Oficial 247 din 25 Martie 2020 (M. Of. 247/2020)
REGULAMENTUL din 3 martie 1992 activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 247 din 25 martie 2020
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea parlamentului româniei nr. 2/2020 privind completarea regulamentului activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 209 din 14 martie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentului activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 34 din 4 martie 1992, a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 110 din 5 februarie 2018.cap. iorganizarea structurilor comune ale camerei deputaţilor şi senatuluisecŢiunea 1dispoziţii generaleart. 1(1) parlamentul este ...