Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 2 noiembrie 2012
Monitorul Oficial 1272 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1272/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 148 din 12 decembrie 2024 pentru prorogarea unor termene şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1272 din 17 decembrie 2024
Având în vedere necesitatea asigurării facilităţilor la transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, luând în considerare faptul că în cardul naţional de asigurări de sănătate nu a fost cuprinsă partiţia pentru transport, ţinând seama de faptul că nu toţi beneficiarii facilităţilor la transport deţin un card de sănătate potrivit dispoziţiilor art. 337 alin. (2) teza a 2-a din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia „pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional pentru dovedirea calităţii de asigurat, se emite ...
Monitorul Oficial 1269 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1269/2024)
DECIZIA nr. 69 din 11 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 17 decembrie 2024
Dosar nr. 2.029/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 1212 bis din 03 Decembrie 2024 (M. Of. 1212 bis/2024)
Monitorul Oficial 1251 din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1251/2024)
DECIZIA nr. 64 din 28 octombrie 2024 referitoare la dreptul reclamantului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, pentru perioada 1.07.2023-11.12.2023 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1251 din 12 decembrie 2024
Dosar nr. 1.738/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1232 bis din 09 Decembrie 2024 (M. Of. 1232 bis/2024)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 27 noiembrie 2024 pentru industria de apărare pentru perioada 2024-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1232 bis din 9 decembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.533 din 27 noiembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1232 din 9 decembrie 2024.──────────cuprinssecţiunea 1. introduceresecţiunea a 2-a. viziuneasecţiunea a 3-a. priorităţile, politicile şi cadrul legal existentesecţiunea a 4-a. analiza contextului şi definirea problemelorsecţiunea a 5-a. obiectivele strategice, generale şi specificeog 1. transformarea şi revitalizarea capacităţilor de producţie a pulberilor şi explozivilorog 2. transformarea şi revitalizarea capacităţilor de producţie a muniţiilor, tehnicii de artilerie, armamentului individual şi aparaturii optoelectroniceog 3. transformarea şi revitalizarea capacităţilor de producţie din domeniul blindatelor, autovehiculelor, tractoare pentru artilerie şi racheteog 4. transformarea şi revitalizarea capacităţilor de ...
Monitorul Oficial 1241 din 10 Decembrie 2024 (M. Of. 1241/2024)
DECIZIA nr. 18 din 7 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere) EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1241 din 10 decembrie 2024
Dosar nr. 1.340/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│ │- pentru preşedintele ││ionel barbă │secţiei de contencios ││ ...
REGULAMENT nr. 16 din 26 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 5/2019 privind reglementarea unor dispoziţii referitoare la prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii conform Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1241 din 10 decembrie 2024
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 82^1 şi ale art. 280 alin. (1) din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din şedinţa din data de 25.11.2024, autoritatea de supraveghere financiară emite prezentul ...
Monitorul Oficial 1229 bis din 06 Decembrie 2024 (M. Of. 1229 bis/2024)
PROCEDURĂ OPERAŢIONALĂ din 28 noiembrie 2024 privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile de plată aferente pachetului 8, măsura 10 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020/intervenţiei DR-03 - Agromediu şi climă - Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 bis din 6 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 441 din 28 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.229 din 6 decembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul agriculturii Şi dezvoltĂrii ruraleagenŢia naŢionalĂ pentru zootehnie "prof. dr. g. k. constantinescu"programul naŢional de dezvoltare ruralĂ 2014-2020Şi planul strategic pac 2023-2027procedura operaŢionalĂ privind efectuarea controlului peteren pentru cererile de platĂ aferente pachetului 8,mĂsura 10, "creŞterea animalelor de fermĂ din raselocale În pericol de abandon" din cadrul pndr 2014-2020 ŞiintervenŢiei dr-03 - agro- mediu Şi climĂ - creŞterea animalelor defermĂ din rase locale În pericol de abandondin cadrul planului strategic pac 2023-2027ediţia irevizia 0cod: po ...
Monitorul Oficial 1229 din 06 Decembrie 2024 (M. Of. 1229/2024)
DECIZIA nr. 16 din 16 septembrie 2024 referitoare la actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) şi actele întrerupătoare de prescripţie ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 din 6 decembrie 2024
Dosar nr. 1.094/1/2024┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│eleni │- preşedintele delegat al││cristina │secţiei penale ││marcu │ ...
Monitorul Oficial 1218 din 04 Decembrie 2024 (M. Of. 1218/2024)
DECIZIA nr. 75 din 18 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 4 decembrie 2024
Dosar nr. 1.820/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...