Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 2 august 2006

‹‹ Pagina 53 din 168

Monitorul Oficial 776 din 29 Septembrie 2017 (M. Of. 776/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 67 din 27 septembrie 2017 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 776 din 29 septembrie 2017

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la accesul unor persoane neautorizate în arhiva direcţiei generale de protecţie şi anticorupţie (dgpa) şi eventuala folosire a informaţiilor obţinute din studierea documentelor în afara prevederilor legale prevăzute de legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea elucidării circumstanţelor producerii acestor evenimente şi pentru stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse,în temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 9 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ...

Monitorul Oficial 750 din 19 Septembrie 2017 (M. Of. 750/2017)

 DECIZIA nr. 11 din 19 iunie 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 750 din 19 septembrie 2017

Dosar nr. 3/2017 ┌────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului│├────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci │- preşedintele secţiei a ii-a civile ...

Monitorul Oficial 748 din 18 Septembrie 2017 (M. Of. 748/2017)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 30 august 2017 pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor, având ca obiectiv "Creşterea numărului de angajaţi care beneficiază de instrumente, metode, practici, standard de management al resurselor umane şi de condiţii de lucru îmbunătăţite în vederea adaptării activităţii la dinamica sectoarelor economice cu potenţial competitiv identificate conform Strategiei naţionale de competitivitate/domeniilor de specializare inteligentă conform Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 "Locuri de muncă pentru toţi", obiectivul specific 3.8 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 748 din 18 septembrie 2017

──────────aprobată prin ordinul nr. 5.795 din 30 august 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 748 din 18 septembrie 2017.────────── i. dispoziţii generaleart. 1(1) se instituie o schemă transparentă de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor, în cadrul programului operaţional capital uman 2014-2020, pentru axa prioritară 3 „locuri de muncă pentru toţi“, prioritatea de investiţii 8.v „adaptarea lucrătorilor, întreprinderilor şi antreprenorilor la schimbare“, obiectivul specific: 3.8 „creşterea numărului de angajaţi care beneficiază de instrumente, metode, practici, standard de management al resurselor umane şi de condiţii ...

Monitorul Oficial 726 din 07 Septembrie 2017 (M. Of. 726/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 621 din 30 august 2017 privind reorganizarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 726 din 7 septembrie 2017

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iii alin. (1) din legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea academiei de Ştiinţe agricole şi silvice „gheorghe ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi al art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 16 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind ...

Monitorul Oficial 724 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 724/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 620 din 30 august 2017 privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 724 din 6 septembrie 2017

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iii alin. (1) din legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea academiei de Ştiinţe agricole şi silvice „gheorghe ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi al art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul ...

Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)

 ORDIN nr. 2.332 din 30 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017

 În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,  ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, se modifică după cum urmează:1. anexa nr. 1.1 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face ...

Monitorul Oficial 710 din 01 Septembrie 2017 (M. Of. 710/2017)

 ORDIN nr. M.94 din 24 august 2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului tehnico-economic al Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 710 din 1 septembrie 2017

Pentru aplicarea art. 44 din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea consiliului tehnico-economic al ministerului apărării naţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 105/2007 pentru aprobarea „di-5, regulamentul privind organizarea şi funcţionarea consiliului tehnico-economic al ministerului apărării“.*──────────* ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 105/2007 pentru aprobarea ...

Monitorul Oficial 689 din 24 August 2017 (M. Of. 689/2017)

 ORDIN nr. 1.010 din 1 august 2017 privind înfiinţarea Consiliului Naţional de Vânătoare EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 689 din 24 august 2017

Având în vedere referatul de aprobare înregistrat cu nr. 51.294/im din 23.03.2017 la direcţia generală păduri,în temeiul prevederilor art. 1 lit. j) şi art. 6 alin. (3) din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apelor şi pădurilor, cu modificările ulterioare, ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. 1(1) se aprobă înfiinţarea consiliului naţional de vânătoare, cu următoarea componenţă:a) 3 reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare;b) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;c) ...

Monitorul Oficial 685 din 23 August 2017 (M. Of. 685/2017)

 ORDONANŢĂ nr. 14 din 18 august 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 din 23 august 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. vi.1 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. iordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 6, după punctul 29 se introduce un nou punct, punctul 29^1, cu următorul cuprins:"29^1. suspendarea înmatriculării - operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a ...

Monitorul Oficial 675 din 18 August 2017 (M. Of. 675/2017)

 INSTRUCŢIUNI din 26 iulie 2017 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti EMITENT: Oficiul de Stat pentru Invenţii-Mărci PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 675 din 18 august 2017

──────────aprobate prin ordinul nr. 117 din 26 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, ppartea i, nr. 675 din 18 august 2017.────────── art. 1dispoziţii generale(1) sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti, potrivit prezentelor instrucţiuni, se va face cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea art. 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene seria l, nr. 352 din 24 decembrie 2013.(2) sprijinul acordat potrivit prezentelor instrucţiuni nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către comisia europeană ...

‹‹ Pagina 53 din 168
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016