Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament cadru din 16 august 2002
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 685 bis din 07 August 2018 (M. Of. 685 bis/2018)
ANEXĂ din 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 bis din 7 august 2018
──────────conţinută de ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 7 august 2018────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuitŞi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare, competitive Şi bazate pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.2. sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din sectorul acvaculturii, inclusiv îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru, în special ale imm-urilor.măsura: ii.2 investiţii productive în acvaculturătipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiunie 2018versiunea 3cuprins1. legislaŢia uniunii europene Şi ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 712 bis din 16 August 2018 (M. Of. 712 bis/2018)
PROTOCOLUL din 26 aprilie 2018 Sesiunii a XXIX-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 712 bis din 16 august 2018
──────────aprobat de hotărârea nr. 529/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 712 din 16 august 2018.──────────În baza prevederilor «acordului între guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră», semnat la budapesta, la 15 septembrie 2003, intrat în vigoare la 17 mai 2004, a avut loc la băile felix, pe teritoriul româniei, în perioada 24 - 26 aprilie 2018, sesiunea a xxix-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare.au participat:delegaţia părţii române:┌──────────────┬───────────────────────┐│ │Împuternicit ...
Monitorul Oficial 591 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 591/2018)
RAPORT FINAL din 4 iulie 2018 al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 12 iulie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 24 din 4 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 591 din 12 iulie 2018.──────────În temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 9 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, parlamentul româniei a adoptat hotărârea nr. 67/2017 privind constituirea comisiei parlamentare de anchetă a camerei deputaţilor şi senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea direcţiei generale de protecţie şi anticorupţie.având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din hotărârea menţionată ...
Monitorul Oficial 541 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 541/2018)
ORDIN nr. 445 din 8 iunie 2018 privind aprobarea Programului naţional de utilitate publică "România în mişcare" EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 29 iunie 2018
În conformitate cu art. 20 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la atribuţiile din domeniul sportului ale direcţiilor de tineret şi sport din subordinea ministerului tineretului şi sportului,în conformitate cu art. 51 şi 54 din hotărârea guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu privire la repartizarea veniturilor destinate activităţilor sportive derulate de direcţiile pentru tineret şi sport, respectiv cu privire la aprobarea programelor sportive de utilitate publică,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...
Monitorul Oficial 490 din 14 Iunie 2018 (M. Of. 490/2018)
DECIZIA nr. 23 din 19 martie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 14 iunie 2018
Dosar nr. 3.340/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- pentru preşedintele ...
Monitorul Oficial 478 din 11 Iunie 2018 (M. Of. 478/2018)
REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 478 din 11 iunie 2018
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (2) şi art. 28 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 1 şi art. 151 din legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă,potrivit deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din şedinţa din data de 9.05.2018, autoritatea de supraveghere financiară emite următorul regulament:titlul idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de ...