Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare nr 5 din 24 iunie 2004
Monitorul Oficial 653 din 22 Iulie 2005 (M. Of. 653/2005)
LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005
Sumarul legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente*t* ...
Monitorul Oficial 577 din 05 Iulie 2005 (M. Of. 577/2005)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 5 iulie 2005
Având în vedere:- actele normative prin care au fost aprobate măsuri fiscale şi cheltuieli suplimentare după publicarea legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu implicaţii asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare stabilite pentru anul 2005;– revizuirea indicatorilor macroeconomici estimaţi pentru anul 2005, în funcţie de realizările pe anii 2003 şi 2004;necesitatea diminuării ţintei de deficit bugetar pe anul 2005 pentru sprijinirea stabilităţii macroeconomice, respectiv pentru reducerea deficitului de cont curent şi a inflaţiei;– necesitatea asigurării fondurilor suplimentare pentru finanţarea activităţilor şi structurilor din domeniile pentru care se poate activa clauza de salvgardare;– urgenţa asigurării ...
Monitorul Oficial 303 din 12 Aprilie 2005 (M. Of. 303/2005)
RECTIFICARE nr. 301 din 28 iunie 2004 la Legea nr. 301 din 28.06.2004 - Codul penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 12 aprilie 2005
În legea nr. 301/2004 - codul penal, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 575 din 29 iunie 2004, se fac urmãtoarele rectificãri (care nu aparţin redacţiei "monitorul oficial"): - la art. 7 alin. (1) rândul 4, în loc de: "...orice fel de pedeapsã..." se va citi: "...acelaşi fel de pedeapsã..."; - la art. 16 alin. (2) rândurile 2 şi 3, dupã cuvântul "extrãdarea" şi dupã cuvântul "reciprocitate" se vor marca virgule; - la art. 34 alin. (1) rândurile 2 şi 3, se eliminã virgulele care încadreazã cuvântul ...
Monitorul Oficial 273 din 01 Aprilie 2005 (M. Of. 273/2005)
PLANUL DE ACTIUNE*) din 30 martie 2005 pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 1 aprilie 2005
-------- *) sumele necesare realizãrii mãsurilor prevãzute în planul de acţiune, aferente anului 2005, sunt asigurate fie prin includerea acestora în bugetul sistemului judiciar, fie prin atragerea unor surse de finanţare externe. În ceea ce priveşte mãsurile cu termen de realizare în anul 2005 pentru care planul nu specificã o sumã, finanţarea este inclusã în bugetul existent. sumele însoţite de menţiunea "necesar buget 2005" vor fi alocate prin rectificãrile bugetare din cursul anului 2005. resursele aferente realizãrii mãsurilor cu termen 2006 sau 2007, care nu sunt asigurate din surse extrabugetare, vor fi incluse în ...
HOTARARE nr. 232 din 30 martie 2005 privind aprobarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 si a Planului de actiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 1 aprilie 2005
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia de reformã a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, prevãzutã în anexa nr. 1. art. 2 se aprobã planul de acţiune pentru implementarea strategiei de reformã a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, prevãzut în anexa nr. 2. art. 3 anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...
Monitorul Oficial 193 din 08 Martie 2005 (M. Of. 193/2005)
REGULAMENT din 26 februarie 1996 (*republicat*) de organizare si functionare a Consiliului Legislativ*) EMITENT: BIROURILE PERMANENTE ALE CAMEREI DEPUTATILOR SI SENATULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 8 martie 2005 __________ *) Republicat in temeiul art. II din Hotararea birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului nr. 1 din 22 februarie 2005 pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Legislativ, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 191 din 7 martie 2005, dandu-se textelor o noua numerotare. Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului Legislativ a fost aprobat prin Hotararea birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului nr. 1 din 26 februarie 1996 si a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 43 din 28 februarie 1996.
Cap. i dispoziţii generale art. 1 consiliul legislativ, organ consultativ de specialitate al parlamentului româniei, se organizeazã şi funcţioneazã potrivit prevederilor legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea consiliului legislativ, republicatã, şi ale prezentului regulament. art. 2 regulamentul stabileşte, în temeiul prevederilor legii nr. 73/1993 , republicatã, structura organizatoricã a consiliului legislativ, procedura de desfãşurare a activitãţii de avizare a proiectelor de acte normative, atribuţiile secţiilor şi ale celorlalte compartimente. prin regulament se instituie, de asemenea, mãsuri privind organizarea activitãţii ...
Monitorul Oficial 1129 din 30 Noiembrie 2004 (M. Of. 1129/2004)
HOTARARE din 25 februarie 2004 in cauza Popescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.129 din 30 noiembrie 2004
(cererea nr. 38360/97) strasbourg, 25 noiembrie 2003 definitivã la 25 februarie 2004 În cauza popescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a il-a), statuând în cadrul unei camere formatã din: domnii j.-p. costa, preşedinte; a.b. baka, gaukur ...
Monitorul Oficial 1087 din 23 Noiembrie 2004 (M. Of. 1087/2004)
REGULAMENT din 25 octombrie 2004 de ordine interioara a parchetelor EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.087 din 23 noiembrie 2004
Titlul i dispoziţii generale art. 1 (1) ministerul public este parte componentã a autoritãţii judecãtoreşti, iar atribuţiile sale sunt prevãzute în constituţia româniei, republicatã, în legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi în alte legi. (2) În activitatea judiciarã ministerul public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. (3) ministerul public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. art. 2 (1) structura şi organizarea ministerului ...
ORDIN nr. 2.850/C din 25 octombrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara a parchetelor EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.087 din 23 noiembrie 2004
Vãzând propunerea procurorului general al parchetului de pe lângã Înalta curte de casaţie şi justiţie nr. 2.284 din 26 septembrie 2004 privind aprobarea regulamentului de ordine interioarã a parchetelor, având în vedere avizul conform al consiliului superior al magistraturii, acordat prin hotãrârea nr. 185 din 20 octombrie 2004, în temeiul art. 127 alin. (2) şi al art. 132 din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, în conformitate cu prevederile hotãrârii guvernului nr. 736/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul justiţiei ...
Monitorul Oficial 1070 din 18 Noiembrie 2004 (M. Of. 1070/2004)
ACORD din 24 iunie 2004 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federal Austriac privind schimbul reciproc de date in domeniul controlului migratiei si in probleme de azil EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.070 din 18 noiembrie 2004
Guvernul româniei şi guvernul federal austriac, denumite în continuare pãrţi contractante, în scopul colaborãrii pentru afirmarea intereselor comune în domeniul migraţiei, în dorinţa dezvoltãrii cooperãrii în lupta împotriva migraţiei ilegale şi în scopul îndeplinirii obligaţiilor care le revin potrivit convenţiei de la geneva din 28 iulie 1951 asupra statutului refugiaţilor, modificatã prin protocolul de la new york din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, pentru aplicarea principiului reciprocitãţii, au convenit urmãtoarele: art. 1 definiţii (1) În sensul prezentului acord, ...