Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare nr 117 din 4 mai 2006
Monitorul Oficial 62 din 25 Ianuarie 2017 (M. Of. 62/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 18 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 25 ianuarie 2017
Având în vedere obligaţiile statului de a garanta şi a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, stabilite prin constituţia româniei, republicată, obligaţii care se realizează prin toate structurile sale administrative şi prin instrumentele instituite în vederea sprijinirii eforturilor autorităţilor administraţiei publice locale în dezvoltarea infrastructurii de bază: apă-canalizare, şcoli, spitale, drumuri şi altele asemenea la nivelul tuturor localităţilor,ţinând cont că acest deziderat este asumat de guvern prin programul de guvernare 2017-2020 la capitolul "administraţie publică. politici regionale", iar măsurile propuse în acest capitol constau în asigurarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural ...
Monitorul Oficial 961 din 28 Noiembrie 2016 (M. Of. 961/2016)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 23 noiembrie 2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 28 noiembrie 2016
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2016;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor pentru plata integrală a drepturilor de asistenţă socială - indemnizaţii pentru creştere copil, ajutoare sociale, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoanele cu handicap - şi a drepturilor salariale aferente personalului bugetar;- asigurarea fondurilor pentru închiderea proiectului finanţat din credite externe rambursabile destinat finalizării proiectului finanţat conform acordului de ...
Monitorul Oficial 546 din 20 Iulie 2016 (M. Of. 546/2016)
DECIZIE nr. 245 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 20 iulie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din legea nr. 193/2000 ...
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 16 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 16/2016)
ORDIN nr. 20 din 7 ianuarie 2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 8 ianuarie 2016
Având în vedere prevederile art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă formatul şi structura bugetului de venituri şi cheltuieli, anexele de fundamentare a acestuia, precum şi instrucţiunile de completare, prevăzute ...
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 553 din 24 Iulie 2015 (M. Of. 553/2015)
LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 24 iulie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ialegerea senatului şi a camerei deputaţilorcap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru senat şi camera deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente.art. 2(1) alegerile parlamentare în românia se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului, în condiţiile prezentei legi.(2) cetăţenii români au dreptul de vot şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau origine socială, conform constituţiei şi legislaţiei în vigoare.(3) cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi exercită dreptul ...
Monitorul Oficial 204 din 27 Martie 2015 (M. Of. 204/2015)
ORDIN nr. 98 din 12 martie 2015 privind stabilirea tarifului pentru prestarea unor servicii de către personalul Direcţiei metale preţioase, pietre preţioase şi Proces Kimberley din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice şi juridice interesate EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 27 martie 2015
Având în vedere referatul de aprobare nr. 349 din 23 februarie 2015 al direcţiei metale preţioase, pietre preţioase şi proces kimberley,în temeiul prevederilor art. 14 lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 34 din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.344/2003, cu modificările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 1.856/2006 pentru aplicarea sistemului ...
Monitorul Oficial 960 din 30 Decembrie 2014 (M. Of. 960/2014)
LEGE nr. 186 din 29 decembrie 2014 bugetului de stat pe anul 2015 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 960 din 30 decembrie 2014
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2015 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2015art. 2 (1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. ...