Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare din 29 septembrie 2009

‹‹ Pagina 24 din 30

Monitorul Oficial 877 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 877/2010)

 LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.art. 2(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv parlamentul, administraţia prezidenţială, autoritatea judecătorească, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, ...

Monitorul Oficial 785 din 24 Noiembrie 2010 (M. Of. 785/2010)

DECIZIE nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2010

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 23 septembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legii privind sistemul unitar de pensii publice.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 13.853 din 23 septembrie 2010 şi constituie obiectul dosarului nr. 3.867a/2010.aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: cristian mihai adomniţei, marin almãjanu, teodor atanasiu, vasile berci, viorel-vasile buda, daniel-stamate budurescu, cristian buican, mihãiţã ...

Monitorul Oficial 761 din 15 Noiembrie 2010 (M. Of. 761/2010)

DECIZIE nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009 ...

DECIZIE nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter ...

Monitorul Oficial 686 din 11 Octombrie 2010 (M. Of. 686/2010)

HOTARARE din 2 martie 2010 in Cauza Grosaru impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 11 octombrie 2010

(cererea nr. 78.039/01) aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în situaţiile precizate în art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã. În cauza grosaru împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 2 februarie 2010, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã ...

Monitorul Oficial 670 din 01 Octombrie 2010 (M. Of. 670/2010)

HOTARARE nr. 13 din 30 septembrie 2010 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal sesiunea noiembrie 2010 EMITENT: CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 1 octombrie 2010

HotĂ?rÂre nr. 13 din 30 septembrie 2010 privind susţinerea examenului pentru atribuirea calitãţii de consultant fiscal sesiunea noiembrie 2010 emitent: camera consultanŢilor fiscali publicat În: monitorul oficial nr. 670 din 1 octombrie 2010 În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calitãţii de consultant fiscal, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 4/2007 , în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii ...

Monitorul Oficial 639 din 13 Septembrie 2010 (M. Of. 639/2010)

ORDIN nr. 1.294 din 10 septembrie 2010 pentru modificarea si completarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale nr. 340/2001 , si a Procedurii privind declararea lunara de catre angajatori a evidentei nominale a asiguratilor si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj, aprobata prin Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr. 405/2004 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 13 septembrie 2010

Având în vedere: - dispoziţiile art. ii şi iv din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 82/2010 pentru modificarea art. 7 alin. (1) pct. 2 subpct. 2.1 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, precum şi pentru modificarea art. iii din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi alte mãsuri financiar-fiscale; - prevederile legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - prevederile legii ...

Monitorul Oficial 630 din 08 Septembrie 2010 (M. Of. 630/2010)

 RECTIFICARE nr. 1.979/C din 16 iulie 2009 referitoare la Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.979/C/2009 EMITENT: Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 8 septembrie 2010

La ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.979/c/2009 privind redobândirea cetăţeniei române de către unele persoane, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 521 din 29 iulie 2009, se face următoarea rectificare (care nu aparţine redacţiei "monitorul oficial, partea i"):- în anexa nr. 1, la poziţia 263──────────din cauza conţinutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depăşeşte scopul prezentei aplicaţii legislative în contextul legislaţiei aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. pentru a accesa acest conţinut vă puteţi adresa monitorului oficial sau emitentului actului.──────────------------

 RECTIFICARE nr. 1.239/C din 16 aprilie 2009 referitoare la Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.239/C/2009 EMITENT: Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 8 septembrie 2010

La ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.239/c/2009 privind redobândirea cetăţeniei române de către unele persoane, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 279 din 29 aprilie 2009, se face următoarea rectificare (care nu aparţine redacţiei "monitorul oficial, partea i"):- în anexa nr. 1, la poziţia 145──────────din cauza conţinutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depăşeşte scopul prezentei aplicaţii legislative în contextul legislaţiei aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. pentru a accesa acest conţinut vă puteţi adresa monitorului oficial sau emitentului actului.──────────------------

 RECTIFICARE nr. 3.241/C din 22 decembrie 2008 referitoare la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3.241/C/2008 EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 8 septembrie 2010

La ordinul ministrului justiţiei nr. 3.241/c/2008 privind redobândirea cetăţeniei române de către unele persoane, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, se face următoarea rectificare (care nu aparţine redacţiei "monitorul oficial, partea i"):- în anexa nr. 1, la poziţia 123──────────din cauza conţinutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depăşeşte scopul prezentei aplicaţii legislative în contextul legislaţiei aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. pentru a accesa acest conţinut vă puteţi adresa monitorului oficial sau emitentului actului.──────────-----

‹‹ Pagina 24 din 30
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016