Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 841 din 19 martie 2012
Monitorul Oficial 555 din 28 Iulie 2014 (M. Of. 555/2014)
NORME METODOLOGICE GENERALE din 11 iulie 2014 referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 28 iulie 2014
A. dispoziţii generale1. scopul controlului financiar preventiv şi categoriile de operaţiuni asupra cărora se exercită1.1. controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni (denumite în continuare operaţiuni) care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice.1.2. fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:- angajamentele legale şi angajamentele bugetare*);--------*) angajament legal - actul juridic prin care se creează, în cazul actelor administrative sau al contractelor, ori se constată, în cazul legilor, ...
Monitorul Oficial 372 din 20 Mai 2014 (M. Of. 372/2014)
DECIZIE nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 20 mai 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. ...
Monitorul Oficial 167 din 07 Martie 2014 (M. Of. 167/2014)
LEGE nr. 139 din 24 iulie 2000 (*republicată*) privind activitatea de meteorologie*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 7 martie 2014
----------*) republicată în temeiul art. 107 alin. (3) din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 139/2000 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 148 din 1 martie 2007 şi, ulterior, a mai fost modificată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind ...
Monitorul Oficial 154 din 22 Martie 2013 (M. Of. 154/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 20 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 154 din 22 martie 2013
Având în vedere necesitatea eficientizării activităţii regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", prin eliminarea pierderilor şi crearea condiţiilor pentru creşterea veniturilor regiei,luând în considerare cerinţa punerii de acord cu realităţile pieţei imobiliare a normelor legale referitoare la vânzarea imobilelor regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", cuprinse în ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", a imobilelor proprietatea regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative, prin flexibilizarea procedurii de vânzare a acestor imobile, ...
Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012
---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012
---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 361 din 29 Mai 2012 (M. Of. 361/2012)
DECIZIE nr. 305 din 27 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) pct. 4 si ale art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 29 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 205 din 28 Martie 2012 (M. Of. 205/2012)
RAPORT nr. 841 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Romania Mare - Organizatia Judeteana Cluj EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6 februarie-17 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului românia mare - organizaţia judeţeanã cluj, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului românia mare - organizaţia judeţeanã cluj au fost ...
Monitorul Oficial 503 bis din 14 Iulie 2011 (M. Of. 503 bis/2011)
ANEXE din 9 iunie 2011 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 422/2011 privind normele tehnice de siguranţă pentru navele maritime de pasageri EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 503 bis din 14 iulie 2011
Anexa nr. 1 norme tehnice de siguranŢĂ pentru navelemaritime de pasageri care efectueazĂ voiaje internecap. i - prevederi generale cap. ii-1 - construcŢie - compartimentare Şi stabilitate, maŞini Şi instalaŢii electrice partea a - generalitĂŢi 1 definirea termenilor utilizaţi în partea b (r2)2 definirea termenilor utilizaţi în părţile c, d şi e (r 3) partea a-1 - structura navelor 1 nouă instalare de materiale care conţin azbest (r 3-5)2 desene de construcţie păstrate la bord şi la ţărm (r 3-7)3 echipamente de remorcare şi de ancorare (r 3-8) partea b ...