Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 28 217 din 17 septembrie 2024
Monitorul Oficial 7 din 09 Ianuarie 2025 (M. Of. 7/2025)
CODUL SILVIC din 20 decembrie 2024 (Legea nr. 331/2024) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 7 din 9 ianuarie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul de reglementare şi domeniul de aplicareart. 1fondul forestier naţional(1) terenurile cu destinaţie forestieră constituie fondul forestier naţional al româniei, denumit în continuare ffn, şi se supun prevederilor prezentei legi. (2) terenurile cu destinaţie forestieră sunt cele cuprinse în amenajamente silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate şi/sau actelor administrative emise în condiţiile legii.(3) terenurile cu destinaţie forestieră au următoarele categorii de folosinţă:a) terenuri cu păduri;b) terenuri în curs de regenerare;c) terenuri destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri ...
Monitorul Oficial 9 din 09 Ianuarie 2025 (M. Of. 9/2025)
REGULAMENTUL SENATULUI EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 9 din 9 ianuarie 2025
*) republicat în temeiul art. iii din hotărârea senatului nr. 130/2024 pentru modificarea art. 68 alin. (2) din regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1277 din 18 decembrie 2024, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 11 ianuarie 2024 şi ulterior a mai fost modificat şi completat prin hotărârea nr. 126/2024 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1236 din 9 decembrie 2024.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul ...
Monitorul Oficial 1286 bis din 19 Decembrie 2024 (M. Of. 1286 bis/2024)
REGULAMENT din 10 decembrie 2024 de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1286 bis din 19 decembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 88 din 10 decembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1286 din 19 decembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scopart. 1prezentul regulament stabileşte:a) obligaţiile care revin producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare în vederea accesării schemei de sprijin, respectiv:i. documentaţia necesară pentru înregistrarea configuraţiilor/unităţilor de producţie în cogenerare;ii. cerinţele şi procedura de autoevaluare a rezultatelor anuale de exploatare ale unei configuraţii de producţie în cogenerare, în vederea calificării energiei electrice de înaltă eficienţă a configuraţiei şi stabilirii energiei electrice ce beneficiază de schema de sprijin;iii. cerinţele şi procedura de calificare a capacităţii ...
Monitorul Oficial 1275 din 18 Decembrie 2024 (M. Of. 1275/2024)
DECIZIA nr. 70 din 11 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. I alin. (1) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1275 din 18 decembrie 2024
Dosar nr. 2.020/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 1212 bis din 03 Decembrie 2024 (M. Of. 1212 bis/2024)
Monitorul Oficial 1183 bis din 28 Noiembrie 2024 (M. Of. 1183 bis/2024)
ACT ADIŢIONAL nr. 1 din 21 noiembrie 2024 pentru anul 2024 la Contractul de activitate şi performanţă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1183 bis din 28 noiembrie 2024
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.460 din 21 noiembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1183 din 28 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) art. 1 prezentul act adiţional la contractul de activitate şi performanţă al companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2021-2025, denumit în continuare contract, se încheie potrivit prevederilor art. 37 şi 39 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată în monitorul oficial, partea i nr. 834 din 09 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere ...
Monitorul Oficial 1224 din 05 Decembrie 2024 (M. Of. 1224/2024)
NORME METODOLOGICE din 31 martie 2017 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1224 din 5 decembrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. m.25 din 31 martie 2017, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1224 din 5 decembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) rezerviştii voluntari sunt încadraţi, din timp de pace, în funcţii prevăzute în statele de organizare ale comandamentelor, marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea ministerului apărării naţionale, denumite în continuare structuri militare, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract.(2) rezerviştii voluntari sunt destinaţi pentru asigurarea cu prioritate a structurii de forţe a armatei cu resursele umane necesare realizării capacităţii de luptă complete, potrivit prevederilor actelor normative specifice ...
Monitorul Oficial 1181 din 27 Noiembrie 2024 (M. Of. 1181/2024)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1181 din 27 noiembrie 2024
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 75/2024 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1085 din 30 octombrie 2024, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 72 din 26 ianuarie 2024, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea camerei deputaţilor nr. 16/2024 privind modificarea art. 84 alin. (2) din ...
Monitorul Oficial 1153 din 19 Noiembrie 2024 (M. Of. 1153/2024)
RAPORT nr. 28.217 din 17 septembrie 2024 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Lörinczi Pal, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1153 din 19 noiembrie 2024
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 15.07.2024-12.08.2024 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent lörinczi pal, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024:- contribuţiile electorale au fost ...
Monitorul Oficial 977 din 30 Septembrie 2024 (M. Of. 977/2024)
ORDIN nr. 2.040 din 18 septembrie 2024 pentru aprobarea derogării în scopul cercetării ştiinţifice pentru unele specii de peşti EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 30 septembrie 2024
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale biodiversitate nr. 140.657 din 9.09.2024, ţinând seama de avizul academiei române nr. 246 din 21.05.2024,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi ...