Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 5 iulie 2022
Monitorul Oficial 1012 bis din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1012 bis/2022)
PROCEDURĂ din 17 octombrie 2022 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1012 bis din 18 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1705 din 17 octombrie 2022 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1012 din 18 octombrie 2022.──────────1. obiectivul programului1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare programul, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat), prin direcţia generală antreprenoriat şi programe de finanţare şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu ...
PROCEDURĂ din 17 octombrie 2022 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului pentru organizarea Târgului întreprinderilor Mici şi Mijlocii - TIMM 2022 EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1012 bis din 18 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.704 din 17 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1012 din 18 octombrie 2022.──────────1. obiectivul programului1.1. programul pentru organizarea târgului Întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare programul, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat), prin direcţia generală antreprenoriat şi programe de finanţare şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 991 din 12 Octombrie 2022 (M. Of. 991/2022)
DECIZIA nr. 3.807 din 27 iunie 2022 referitoare la anularea Hotărârii Guvernului nr. 1.041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităţilor acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 12 octombrie 2022
Dosar nr. 3.781/2/2020 ┌───────────────────┬──────────────────┐│preşedinte: maria │- judecător ││hrudei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│marius ionel │- judecător ││ionescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│florentina dinu │- ...
Monitorul Oficial 977 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 977/2022)
PROTOCOL din 24 iunie 2022 Sesiunii Comisiei româno-sârbe pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 7 octombrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.195 din 29 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 977 din 7 octombrie 2022.──────────comisia româno-sârbă pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere (denumită în continuare comisia) a fost înfiinţată în conformitate cu articolul 17 al acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii serbia privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere (denumit în continuare acord), semnat la bucureşti la 5 iunie 2019, intrat în vigoare la 11 septembrie 2020, după ultima notificare de informare privind îndeplinirea demersurilor interne legislative ale celor două părţi.comisia este continuatoarea din punct de vedere juridic a comisiei hidrotehnice româno-iugoslave ...
Monitorul Oficial 968 din 05 Octombrie 2022 (M. Of. 968/2022)
ORDIN nr. 5.439 din 26 septembrie 2022 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 968 din 5 octombrie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 25 alin. (6), art. 63 alin. (1) lit. e), alin. (3^2) şi (3^3), art. 76 şi ale art. 94 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi ...
Monitorul Oficial 947 din 28 Septembrie 2022 (M. Of. 947/2022)
NORME din 15 septembrie 2022 de securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 947 din 28 septembrie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 186 din 15 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 947 din 28 septembrie 2022.──────────cap. i scop şi definiţiiart. 1(1) prezentele norme stabilesc cerinţele specifice referitoare la asigurarea protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante şi securităţii radiologice pentru situaţiile de expunere planificată în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională, în concordanţă cu prevederile normelor privind cerinţele de bază de securitate radiologică, aprobate prin ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi al preşedintelui comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare nr. 752/3.978/136/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 517 din 25 ...
Monitorul Oficial 944 din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 944/2022)
PROTOCOL din 17 iunie 2019 de amendare a Programului de cooperare în domeniile educaţiei, culturii, turismului şi mass-media între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei, semnat la Amman la 17 iunie 2019 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 944 din 27 septembrie 2022
──────────conţinut de ordinul nr. 2.165 din 16 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 944 din 27 septembrie 2022.──────────guvernul româniei şi guvernul regatului haşemit al iordaniei, denumite în continuare „părţi“, având în vedere intenţia exprimată în scris de modificare a unor prevederi referitoare la oferta educaţională a ambelor părţi, animate de dorinţa reciprocă de a dezvolta în continuare colaborarea bilaterală în domeniile educaţiei, culturii, turismului şi mass-media şi de a pune în aplicare prevederile acordului de colaborare culturală şi ştiinţifică dintre guvernul republicii socialiste românia şi guvernul regatului haşemit al iordaniei, semnat la amman la 16 aprilie 1975,hotărând că, ...
ORDIN nr. 2.165 din 16 septembrie 2022 privind intrarea în vigoare a unui tratat internaţional EMITENT: Ministerul Afacerilor Externe PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 944 din 27 septembrie 2022
În temeiul art. 25 alin. (9), respectiv al art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, şi al art. 5 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.articol unic(1) la 26 iulie 2022 a intrat în vigoare protocolul de amendare a programului*) de cooperare în domeniile educaţiei, culturii, turismului şi mass-media dintre guvernul româniei şi guvernul regatului haşemit al iordaniei, semnat la amman la 17 iunie 2019. *) programul de cooperare în domeniul educaţiei, culturii, turismului şi mass-mediei între guvernul româniei şi guvernul regatului haşemit ...
Monitorul Oficial 922 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 922/2022)
DECIZIA nr. 310 din 19 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi ale art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 922 din 20 septembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 873 din 05 Septembrie 2022 (M. Of. 873/2022)
DECIZIA nr. 184 din 31 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 873 din 5 septembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...