Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 21 august 1970
Monitorul Oficial 323 din 22 Noiembrie 1994 (M. Of. 323/1994)
ACORD EUROPEAN din 1 iulie 1970 privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (A.E.T.R.)*) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 323 din 22 noiembrie 1994
──────────*) traducere ──────────____________părţile contractante, în dorinţa de a favoriza dezvoltarea şi îmbunătăţirea transporturilor rutiere internaţionale de mărfuri şi pasageri, constiente de necesitatea de a spori siguranţa traficului rutier, de a reglementa condiţiile de muncă în transporturile rutiere internaţionale în conformitate cu principiile organizaţiei internaţionale a muncii şi de a adopta în comun anumite măsuri pentru asigurarea respectării unei asemenea reglementări, au convenit după cum urmează: art. 1definiţii În sensul prezentului acord, se înţelege: a) prin vehicul, orice automobil sau remorca; acest termen include orice ansamblu de vehicule; b) prin automobil, orice vehicul având un motor cu propulsie, care circulă pe ...
Monitorul Oficial 252 din 07 Iulie 1998 (M. Of. 252/1998)
LEGE nr. 130 din 29 iunie 1998 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Macedoniei privind cadrul juridic bilateral, semnat la Skopje la 8 martie 1996 EMITENT: PARLAMENT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 7 iulie 1998
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica protocolul dintre guvernul româniei şi guvernul macedoniei privind cadrul juridic bilateral, semnat la skopje la 8 martie 1996. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 18 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. p. preŞedintele senatului cristian sorin dumitrescu aceasta lege a fost adoptatã de camera deputaţilor în ...
Monitorul Oficial 241 bis din 15 Septembrie 1997 (M. Of. 241 bis/1997)
ORDIN nr. 1.605 din 26 august 1997 privind aprobarea structurii organizatorice a Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, precum si a atributiilor acesteia si ale unitatilor sale teritoriale EMITENT: MINISTERUL INDUSTRIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 241 bis din 15 septembrie 1997
În temeiul hotãrârii guvernului nr. 382/1997 privind organizarea şi funcţionarea ministerului industriei şi comerţului, al hotãrârii parlamentului româniei nr. 12/1996 şi al decretului nr. 591/1996 privind numirea membrilor guvernului, ministru de stat, ministrul industriei şi comerţului, emite urmãtorul ordin: art. 1 (1) se aproba structura organizatoricã, prevãzutã în anexa nr. 1, a inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, denumita în continuare i.s.c.i.r., unitate în subordinea ministerului industriei şi comerţului. (2) numãrul maxim de posturi este de 285, dintre ...
Monitorul Oficial 323 din 24 Noiembrie 1997 (M. Of. 323/1997)
HOTĂRÂRE nr. 735 din 10 noiembrie 1997 privind declararea ca abrogate a unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 323 din 24 noiembrie 1997
În aplicarea prevederilor art. 150 din constituţia româniei,în vederea eliminării din legislaţia româniei a unor acte normative care contravin constituţiei sau sunt contrare noii ordini de drept,guvernul româniei hotărăşte:art. unicsunt şi rămân abrogate hotărârile consiliului de miniştri şi ale guvernului româniei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministruvictor ciorbeaanexa 1 cuprinzând hotărâri ale consiliului de miniştri şi ale guvernului româniei care sunt şi rămân abrogate- hotărârea consiliului de miniştri nr. 1.303 din 9 decembrie 1950 privind stabilirea regimului special de remunerare a personalului ce va asigura exploatarea statiilor de cable hertiene ale comitetului de radio, situate la ...
Monitorul Oficial 378 din 29 Decembrie 1997 (M. Of. 378/1997)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 85 din 23 decembrie 1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 decembrie 1997
În temeiul art. 114 alin. (4) din constituţia româniei, guvernul româniei emite urmãtoarea ordonanta de urgenta: cap. 1 dispoziţii generale art. 1 sunt obligate la plata impozitului pe venit, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenta, şi denumite, în continuare, contribuabili: a) persoanele fizice romane care realizeazã venituri de orice fel şi din orice activitate, în românia, cu excepţia celor supuse impozitului pe salarii şi impozitului pe venitul agricol; b) asociaţiile familiale care desfãşoarã activitãţi economice pe baza de libera ...
Monitorul Oficial 76 din 29 Aprilie 1997 (M. Of. 76/1997)
LEGE nr. 72 din 29 aprilie 1997 a bugetului de stat pe anul 1997 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 aprilie 1997
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1(1) bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului, repartizate, în principal, pentru realizarea acţiunilor social-culturale, instructiv-educative, asigurarea apărării tarii, ordinii publice şi înfăptuirii justiţiei, asigurarea măsurilor de protecţie socială aprobate pentru populaţie, stimularea producătorilor agricoli, realizarea programelor de cercetare, asigurarea protecţiei şi refacerii mediului înconjurător, precum şi pentru funcţionarea autorităţilor publice.(2) bugetul de stat pe anul 1997 se stabileşte la venituri în suma de 40.277,9 miliarde lei, iar la cheltuieli în suma de 52.731,9 miliarde lei, cu un deficit de 12.454,0 miliarde lei.(3) sinteza bugetului de stat pe anul 1997, detaliată la ...
Monitorul Oficial 318 bis din 19 Noiembrie 1997 (M. Of. 318 bis/1997)
METODOLOGIE nr. 1 din 13 octombrie 1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă EMITENT: MINISTERUL DE INTERNE DEPARTAMENTUL PENTRU ADMINISTRARE PUBLICĂ LOCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 318 bis din 19 noiembrie 1997
În conformitate cu prevederile art. 73 din legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,departamentul pentru administraţia publică locală şi ministerul de interne emit următoarea metodologie:cap. iexercitarea atribuţiilor de stare civilăart. 1atribuţiile de stare civilă se exercita în municipii ori în subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestora, în oraşe şi comune, de către ofiţerii de stare civilă din primărie, iar la nivelul judeţelor şi al municipiului bucureşti, de către persoane anume desemnate din aparatul propriu al serviciilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene şi, respectiv, al primăriei municipiului bucureşti, precum şi de către şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ...
METODOLOGIE nr. 1 din 13 octombrie 1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU ADMINISTRARE PUBLICĂ LOCALĂ MINISTERUL DE INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 318 bis din 19 noiembrie 1997
În conformitate cu prevederile art. 73 din legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,departamentul pentru administraţia publică locală şi ministerul de interne emit următoarea metodologie:cap. iexercitarea atribuţiilor de stare civilăart. 1atribuţiile de stare civilă se exercita în municipii ori în subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestora, în oraşe şi comune, de către ofiţerii de stare civilă din primărie, iar la nivelul judeţelor şi al municipiului bucureşti, de către persoane anume desemnate din aparatul propriu al serviciilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene şi, respectiv, al primăriei municipiului bucureşti, precum şi de către şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ...
Monitorul Oficial 339 din 11 Decembrie 1996 (M. Of. 339/1996)
HOTARIRE Nr. 1285 din 22 noiembrie 1996 pentru aprobarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Cehe privind acordurile internationale incheiate intre Romania si Cehoslovacia, aflate in vigoare la data de 31 decembrie 1992, semnat la Bucuresti la 26 mai 1995 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 339 din 11 decembrie 1996
Guvernul româniei hotãrãşte: articol unic se aproba protocolul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii cehe privind acordurile internaţionale încheiate între românia şi cehoslovacia, aflate în vigoare la data de 31 decembrie 1992, semnat la bucureşti la 26 mai 1995. prim-ministru nicolae vacaroiu contrasemneazã: ...
Monitorul Oficial 203 din 01 Septembrie 1995 (M. Of. 203/1995)
ORDONANTA Nr. 44 din 29 august 1995 privind imbunatatirea impunerii activitatilor producatoare de venit din exercitarea unei profesii libere si din lucrari literare, de arta si stiintifice EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 203 din 1 septembrie 1995
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din constituţie şi al art. 1 lit. b) din legea nr. 81/1995 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei emite prezenta ordonanta. art. 1 persoanele fizice care realizeazã, în condiţiile legii, venituri din practicarea unei profesii libere autorizate, în mod individual sau în diverse forme de asociere (medici, profesori, ingineri, arhitecti, economişti, avocaţi, notari publici, subingineri, tehnicieni, contabili, asistenţi medicali, artişti, dactilografe şi alte asemenea profesii), precum şi persoanele fizice care obţin venituri din lucrãri literare, de arta şi ...