Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol adi ional din 20 februarie 2008
Monitorul Oficial 108 din 23 Februarie 2009 (M. Of. 108/2009)
DECIZIE nr. 33 din 9 iunie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii, cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 108 din 23 februarie 2009
Dosar nr. 60/2007sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. nicolae popa, preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie,secţiile unite ale Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta curte de casaţie şi justiţie, cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a legii ...
Monitorul Oficial 105 din 20 Februarie 2009 (M. Of. 105/2009)
PROTOCOL ADITIONAL din 26 ianuarie 2008 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Maroc la Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Maroc privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Rabat la 28 ianuarie 1994 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 20 februarie 2009
Reprezentanţii guvernului româniei şi ai guvernului regatului maroc, luând în considerare intenţiile româniei şi ale regatului maroc de a amenda acordul dintre guvernul româniei şi guvernul regatului maroc privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor, semnat la rabat la 28 ianuarie 1994 (denumit în cele ce urmeazã acordul), în vederea respectãrii obligaţiilor fiecãrei pãrţi contractante decurgând din apartenenţa româniei la uniunea europeanã şi din apartenenţa prezentã sau viitoare a regatului maroc la o uniune economicã regionalã sau continentalã, recunoscând faptul cã românia, conform art. 307 din tratatul instituind comunitatea europeanã şi art. 6.10 din ...
LEGE nr. 11 din 17 februarie 2009 pentru ratificarea Protocolului aditional dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Maroc, semnat la Rabat la 26 ianuarie 2008, la Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Maroc privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Rabat la 28 ianuarie 1994 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 20 februarie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se ratificã protocolul adiţional dintre guvernul româniei şi guvernul regatului maroc, semnat la rabat la 26 ianuarie 2008, la acordul dintre guvernul româniei şi guvernul regatului maroc privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor, semnat la rabat la 28 ianuarie 1994, ratificat prin legea nr. 61/1994 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 200 din 3 august 1994. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, ...
Monitorul Oficial 97 din 18 Februarie 2009 (M. Of. 97/2009)
DECIZIE nr. 1.385 din 16 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (1) si (5) si art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 18 februarie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 7 din 06 Ianuarie 2009 (M. Of. 7/2009)
HOTARARE nr. 1.515 din 19 noiembrie 2008 privind emiterea autorizatiei de mediu pentru Societatea Nationala "Nuclearelectrica" - S.A. - Sucursala CNE - Unitatea nr. 1 si Unitatea nr. 2 ale Centralei Nuclearelectrice Cernavoda EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 6 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 46 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 265/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se emite autorizaţia de mediu pentru societatea naţionalã "nuclearelectrica" - s.a. - sucursala cne - unitatea nr. 1 şi unitatea nr. 2 ale centralei nuclearelectrice cernavodã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ...
Monitorul Oficial 826 din 09 Decembrie 2008 (M. Of. 826/2008)
DECIZIE nr. 1.215 din 11 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 35 alin. 2 din Codul familiei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 9 decembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 789 din 25 Noiembrie 2008 (M. Of. 789/2008)
DECIZIE nr. 1.106 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 25 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 782 din 24 Noiembrie 2008 (M. Of. 782/2008)
HOTARARE din 7 februarie 2008 in Cauza Gaga impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 24 noiembrie 2008
(cererea nr. 42.792/02) definitivã la 7 mai 2008 În cauza gâgã împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: bostjan m. zupancic, preşedinte, corneliu bîrsan, elisabet fura-sandstrom, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, isabelle berro-lefevre, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 17 ianuarie 2008, ...
Monitorul Oficial 756 din 10 Noiembrie 2008 (M. Of. 756/2008)
MEMORANDUM DE INTELEGERE*) din 14 februarie 2008 intre Ministerul Apararii al Republicii Bulgaria, Ministerul Apararii al Republicii Cehe, Ministerul Apararii al Republicii Estonia, Ministerul Apararii al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apararii al Republicii Italiene, Ministerul Apararii al Republicii Letonia, Ministerul Apararii al Republicii Lituania, ministrul apararii al Regatului Tarilor de Jos, Ministerul Apararii al Regatului Norvegiei, ministrul apararii nationale al Republicii Polone, Guvernul Romaniei, Ministerul Apararii al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei si Departamentul Apararii al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian (SAC) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 10 noiembrie 2008
_________ *) traducere. memorandumul de înţelegere privind capabilitatea de transport strategic aerian (sac mou) este structurat în 4 capitole. cap. i "aspecte preliminare" defineşte programul, stabileşte obiectivele şi aria de aplicare a programului general, descrie structura organizãrii şi managementului programului, precum şi termenii şi acronimele aplicabile întregului sac mou. cap. ii "activitãţile namo şi nama" stabileşte termenii şi condiţiile specifice conform cãrora se participã la organizaţia nato de management al transportului aerian (namo), se va opera şi conduce agenţia nato de management al transportului aerian (nama) şi se vor achiziţiona aeronavele c-17, precum şi ...
ORDONANTA DE URGENTA nr. 132 din 14 octombrie 2008 pentru ratificarea Memorandumului de intelegere dintre Ministerul Apararii al Republicii Bulgaria, Ministerul Apararii al Republicii Cehe, Ministerul Apararii al Republicii Estonia, Ministerul Apararii al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apararii al Republicii Italiene, Ministerul Apararii al Republicii Letonia, Ministerul Apararii al Republicii Lituania, ministrul apararii al Regatului Tarilor de Jos, Ministerul Apararii al Regatului Norvegiei, ministrul apararii nationale al Republicii Polone, Guvernul Romaniei, Ministerul Apararii al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei si Departamentul Apararii al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian (SAC), deschis spre semnare la Luxemburg la 14 februarie 2008, si a Scrisorii de confirmare intre participantii la SAC MoU cu privire la suspendarea si reducerea unor costuri ale Programului privind Capabilitatea de transport strategic aerian si alocarea orelor de zbor neprevazute in program EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 10 noiembrie 2008
Având în vedere cã partea românã a semnat memorandumul de înţelegere privind capabilitatea de transport strategic aerian (sac mou) la data de 30 iulie 2008, potrivit hotãrârii consiliului suprem de apãrare a Ţãrii nr. 82/2008, iar comitetul director al iniţiativei multinaţionale privind capabilitatea de transport strategic aerian a decis cã la data de 23 septembrie 2008 au fost întrunite condiţiile necesare pentru intrarea în vigoare a sac mou şi implicit de intrare în vigoare a cartei organizaţiei nato pentru managementului transportului aerian (namo), respectiv operaţionalizarea acestei organizaţii nato, ţinând cont cã principala consecinţã a operaţionalizãrii namo este ...