Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program de colaborare din 9 iulie 2013
Monitorul Oficial 399 bis din 03 Iulie 2013 (M. Of. 399 bis/2013)
REGULAMENTUL din 10 iunie 2013 disciplinei militare EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 399 bis din 3 iulie 2013
──────────aprobat prin ordinul nr. m.64/2013, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 399 din 03 iulie 2013.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul regulament stabileşte modalităţile de implementare a disciplinei militare la toate structurile din ministerul apărării naţionale şi competenţele comandanţilor/şefilor de acordare a recompenselor şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare tuturor militarilor ce săvârşesc abateri disciplinare, precum şi modul de organizare şi funcţionare al consiliilor de onoare şi al consiliilor de judecată.(2) sub incidenţa prevederilor prezentului regulament intră cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii profesionişti, rezerviştii pe timpul concentrării sau mobilizării, elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ de ...
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
Monitorul Oficial 473 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 473/2013)
HOTARARE nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iulie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscalăsecŢiunea 1dispoziţii generale şi principalele obiectiveart. 1 agenţia naţională de administrare fiscală, denumită în continuare agenţia, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea ministerului finanţelor publice, finanţată din bugetul de stat, conform ...
Monitorul Oficial 470 din 29 Iulie 2013 (M. Of. 470/2013)
ORDIN nr. 4.236 din 16 iulie 2013 privind acordarea acreditarii pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Gradinita cu Program Normal "Axia" din municipiul Craiova EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 29 iulie 2013
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 466 din 26 Iulie 2013 (M. Of. 466/2013)
HOTARARE nr. 502 din 17 iulie 2013 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 962/2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 26 iulie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 112/2010 pentru modificarea legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea agenţiei naţionale pentru locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 159/2011 şi al art. x din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin legea nr. 127/2013,având în vedere dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. ...
Monitorul Oficial 435 din 17 Iulie 2013 (M. Of. 435/2013)
NORMELE din 8 iulie 2013 tehnice de finantare si realizare a actiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul si ingrijirea pacientilor critici din sectiile ATI EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 17 iulie 2013
Art. 1(1) acţiunile prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ati (ap-ati) sunt elaborate, derulate şi finanţate de către ministerul sănătăţii şi se realizează prin spitale regionale de urgenţă şi structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă.(2) comisia ati a ministerului sănătăţii, aprobată prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale ministerului sănătăţii, este coordonatorul tehnic naţional al ap-ati, iar compartimentul medicină de urgenţă reprezintă structura centrală a ministerului sănătăţii responsabilă cu coordonarea acestor acţiuni.(3) derularea şi monitorizarea ap-ati se realizează de către coordonatorii locali reprezentaţi de şefii secţiilor ati, ...
ORDIN nr. 850 din 8 iulie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de finantare si realizare a actiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul si ingrijirea pacientilor critici din sectiile ATI EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 17 iulie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 6.891/2013 al compartimentului medicină de urgenţă din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere art. 93 alin. (4) şi (4^1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1(1) se aprobă normele tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ati, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, în scopul îngrijirii cazurilor critice ...
Monitorul Oficial 431 din 16 Iulie 2013 (M. Of. 431/2013)
ORDIN nr. 129 din 25 iunie 2013 pentru aprobarea modelului de documentaţie de atribuire standard privind încheierea acordului-cadru pentru servicii de transport aerian EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ŞI MONITORIZAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 16 iulie 2013
Având în vedere prevederile:- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare:- necesitatea standardizării ...
Monitorul Oficial 433 din 16 Iulie 2013 (M. Of. 433/2013)
REGULAMENT din 28 iunie 2013 privind organizarea activitatii de atestare a institutiilor publice sau private specializate in elaborarea documentatiilor pentru fundamentarea solicitarii avizului de gospodarire a apelor si a autorizatiei de gospodarire a apelor EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament stabileşte procedura de atestare de către ministerul mediului şi schimbărilor climatice a instituţiilor publice sau private specializate în elaborarea documentaţiilor pentru fundamentarea solicitării avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor şi asigură cadrul organizatoric şi regulile unitare pentru atestarea capacităţii tehnico-profesionale a solicitanţilor.art. 2atestarea instituţiilor publice sau private are drept scop verificarea capacităţii tehnico-economice a acestora de a îndeplini cerinţele tehnice şi de calitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.art. 3atestarea instituţiilor publice sau private specializate în elaborarea documentaţiilor pentru fundamentarea solicitării avizului de gospodărire a apelor şi a ...
ORDIN nr. 1.613 din 28 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activitatii de atestare a institutiilor publice sau private specializate in elaborarea documentatiilor pentru fundamentarea solicitarii avizului de gospodarire a apelor si a autorizatiei de gospodarire a apelor EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. 224.189/aa din 17 mai 2013 al direcţiei de control şi management al riscului la inundaţii şi al siguranţei barajelor,în baza prevederilor art. 52 din legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 pct. iv subpct. 53 şi 54 din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice,în temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative ...