Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedura din 18 august 2009
Monitorul Oficial 378 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 378/2024)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect supendare executare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024
Dosar nr. 1.751/2/2021curtea constituită din:preşedinte - xgrefier - xpe rol se află cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâtul ministerul educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – ord. 6.129/2016“.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24.06.2021, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:curtea,deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel bucureşti - secţia a ...
Monitorul Oficial 377 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 377/2024)
DECIZIA nr. 39 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi ale art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 12 şi 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 377 din 23 aprilie 2024
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│livia doina │- ...
Monitorul Oficial 376 din 22 Aprilie 2024 (M. Of. 376/2024)
DECIZIA nr. 653 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 376 din 22 aprilie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 374 din 22 Aprilie 2024 (M. Of. 374/2024)
DECIZIA nr. 667 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "persoane fizice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 373 din 19 Aprilie 2024 (M. Of. 373/2024)
DECIZIA nr. 615 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia“ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 19 aprilie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 372 din 19 Aprilie 2024 (M. Of. 372/2024)
DECIZIA nr. 12 din 11 martie 2024 cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 372 din 19 aprilie 2024
Dosar nr. 3.017/1/2023┌────────────┬─────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│rodica aida │- judecător la secţia ││popa │penală │├────────────┼─────────────────────────┤│maricela │- judecător la secţia ││cobzariu ...
Monitorul Oficial 370 din 18 Aprilie 2024 (M. Of. 370/2024)
DECIZIA nr. 692 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 370 din 18 aprilie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 369 din 18 Aprilie 2024 (M. Of. 369/2024)
LEGE nr. 100 din 16 aprilie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, precum şi pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România şi pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 18 aprilie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 754 din 9 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. după articolul 1 se introduce un nou articol, art. 1^1, cu următorul cuprins:"art. 1^1(1) respectarea drepturilor persoanelor beneficiare de servicii sociale şi/sau sociomedicale poate fi monitorizată şi prin intermediul societăţii civile, de către persoane specializate în domeniul asistenţei sociale, psihologiei, medicinei sau ştiinţelor juridice şi în domeniul drepturilor fundamentale ale omului, după cum urmează:a) prin organizaţiile neguvernamentale active în ...
Monitorul Oficial 367 din 18 Aprilie 2024 (M. Of. 367/2024)
DECIZIA nr. 694 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 din 18 aprilie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 363 din 18 Aprilie 2024 (M. Of. 363/2024)
DECIZIA nr. 732 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 363 din 18 aprilie 2024