Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedur din 6 august 2020
Monitorul Oficial 801 din 05 Septembrie 2023 (M. Of. 801/2023)
ORDIN nr. 6.156 din 31 august 2023 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat - 2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 801 din 5 septembrie 2023
Având în vedere:- prevederile art. 77 alin. (5) şi ale art. 361 alin. (3) lit. c) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;– referatul ...
Monitorul Oficial 797 din 04 Septembrie 2023 (M. Of. 797/2023)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 31 august 2023 pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate prin prioritatea 1. "Susţinerea şi promovarea unui sistem de CDI atractiv şi competitiv în RO" a Programului Creştere inteligentă digitalizare şi instrumente financiare EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 din 4 septembrie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.284 din 31 august 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 din 4 septembrie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1se instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare (cdi), finanţate prin prioritatea 1. „susţinerea şi promovarea unui sistem de cdi atractiv şi competitiv în ro“ a programului creştere inteligentă digitalizare şi instrumente financiare (pocidif)“.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat în cadrul prezentei scheme se face cu respectarea prevederilor stipulate în regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în ...
Monitorul Oficial 794 din 04 Septembrie 2023 (M. Of. 794/2023)
ORDIN nr. 100 din 3 august 2023 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 128/1.669/2020 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a transportatorilor maritimi şi a navelor de transport animale vii în vederea autorizării sau operării de pe teritoriul României şi pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea anexei nr. 5 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 794 din 4 septembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. 1.890 din 6.06.2023, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,ţinând cont de prevederile:- regulamentului (ce) nr. 1/2005 al consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a directivelor 64/432/cee şi 93/119/ce şi a regulamentului (ce) nr. 1.255/97;– regulamentului de punere în aplicare (ue) 2023/372 al comisiei din 17 februarie 2023 de stabilire a normelor privind înregistrarea, stocarea şi partajarea rapoartelor scrise ale controalelor oficiale efectuate asupra navelor pentru animale vii, planurile de ...
Monitorul Oficial 784 bis din 31 August 2023 (M. Of. 784 bis/2023)
GHID DE FINANŢARE din 29 august 2023 pentru investiţia specifică: I3.2 - Digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii din cadrul pilonului II: Transformare digitală - componenta 7: Transformare digitală, investiţia: I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 784 bis din 31 august 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.933 din 29 august 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 784 din 31 august 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul de redresare Şi rezilienŢĂghidul de finanţareÎn cadrul apelurilor de proiecte:- cod apel: ms-732 aferent i3.2. - apel necompetitivpilonul ii: transformare digitalăcomponenta: 7 - transformare digitalăinvestiŢia: i3. realizarea sistemului de ehealth şi telemedicinăinvestiţia specifică: i3.2 - digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea msdata: 24.08.2023ministerul sănătăţii - coordonator de reforme şi investiţii pentru componenta 12 - sănătateadresă: str. cristian popişteanu, nr. 1-3, sector 1, bucureştidirecţia generală implementare şi monitorizare proiecteadresă: bld. nicolae ...
Monitorul Oficial 787 din 31 August 2023 (M. Of. 787/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 31 august 2023 pentru modificarea şi/sau completarea unor acte normative din domeniul pensiilor publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 787 din 31 august 2023
Având în vedere obligaţia angajatorilor care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite de a elabora, până la data de 1 septembrie 2023, conform art. 29 din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, astfel încât locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale,având în vedere că toate avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează valabilitatea începând cu data ...
Monitorul Oficial 781 din 30 August 2023 (M. Of. 781/2023)
DECIZIA nr. 301 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 781 din 30 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
DECIZIA nr. 244 din 27 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. m) teza întâi şi teza finală şi ale art. 284 alin. (1) teza întâi şi alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 781 din 30 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 778 din 29 August 2023 (M. Of. 778/2023)
DECIZIA nr. 241 din 27 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 29 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 773 din 28 August 2023 (M. Of. 773/2023)
DECIZIA nr. 306 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 28 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
DECIZIA nr. 198 din 20 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 28 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...