Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 51 din 31 iulie 2002
Monitorul Oficial 450 din 02 Iulie 2010 (M. Of. 450/2010)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 30 iunie 2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 2 iulie 2010
Având în vedere necesitatea eficientizãrii activitãţii instituţiilor publice locale şi a îmbunãtãţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare locale, luând în considerare opiniile şi recomandãrile fondului monetar internaţional, comisiei europene şi ale bãncii mondiale referitoare la creşterea disciplinei financiare, predictibilitãţii şi a transparenţei execuţiei bugetare la nivelul unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, la diminuarea arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent şi la reducerea cheltuielilor bugetare ale unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, este necesarã adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de întãrire a disciplinei financiare, astfel încât sã se reducã deficitele dintre veniturile şi angajamentele legale de cheltuieli ...
Monitorul Oficial 70 din 30 Ianuarie 2010 (M. Of. 70/2010)
ORDONANTA nr. 7 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010
OrdonanŢÃ nr. 7 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 70 din 30 ianuarie 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , şi al art. 1 pct. iv.1 din legea nr. 9/2010 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. art. i ordonanţa ...
Monitorul Oficial 62 din 27 Ianuarie 2010 (M. Of. 62/2010)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 27 ianuarie 2010
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 62 din 27 ianuarie 2010 având în vedere cã prin legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritãţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu comisia europeanã şi fondul monetar internaţional, unele ...
Monitorul Oficial 600 din 31 August 2009 (M. Of. 600/2009)
ORDONANTA nr. 19 din 29 august 2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 31 august 2009
OrdonanŢÃ nr. 19 din 29 august 2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 600 din 31 august 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 253/2009 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. cap. i dispoziţii generale ...
Monitorul Oficial 571 din 17 August 2009 (M. Of. 571/2009)
DECIZIE nr. 1.067 din 14 iulie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6, art. 51, art. 54, art. 75, art. 77 si art. 79 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 17 august 2009
Decizie nr. 1.067 din 14 iulie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 , art. 51 , art. 54 , art. 75 , art. 77 şi art. 79 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 571 din 17 august 2009 ioan vida - preşedinte nicolae ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)
DECIZIE nr. 922 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15, 21, 24 si 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Decizie nr. 922 din 23 iunie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, 21, 24 şi 30 din ordonanţa guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu ...
Monitorul Oficial 459 din 02 Iulie 2009 (M. Of. 459/2009)
Monitorul Oficial 444 din 29 Iunie 2009 (M. Of. 444/2009)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 70 din 14 iunie 2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind taxe si tarife cu caracter nefiscal EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2009
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 70 din 14 iunie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 444 din 29 iunie 2009 având în vedere cã printre principalele mãsuri pentru reducerea impactului crizei economice şi financiare asupra economiei şi grupurilor vulnerabile, asumate prin programul de guvernare 2009-2012, se numãrã şi "reducerea numãrului de taxe şi tarife, începând cu cele ale cãror costuri de administrare sunt superioare încasãrilor efective", ...
Monitorul Oficial 434 din 25 Iunie 2009 (M. Of. 434/2009)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 74 din 17 iunie 2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control, inspectie si supraveghere in domeniul pescuitului si pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricola, prin preluarea riscului de creditare de catre fondurile de garantare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 25 iunie 2009
Având în vedere: - prevederile regulamentului (ce) nr. 1.290/2005 al consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 209 din 11 august 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale regulamentului (ce) nr.1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare ruralã acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã (feadr), publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 277 din 21 octombrie 2005, ale regulamentului (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a ...
Monitorul Oficial 413 din 17 Iunie 2009 (M. Of. 413/2009)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 64 din 3 iunie 2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 17 iunie 2009
Având în vedere necesitatea optimizãrii fluxurilor financiare din cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale şi asigurarea capacitãţii de absorbţie a acestor fonduri, precum şi prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene seria l nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se impune elaborarea în regim de urgenţã a unor reglementãri privind gestionarea financiarã a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul ...