Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 46 din 30 august 2006
Monitorul Oficial 392 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 392/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 29 iunie 2013
Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin codul civil,ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea ...
Monitorul Oficial 214 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 214/2013)
DECIZIE nr. 123 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 16 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află excepţia de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 838 din 12 Decembrie 2012 (M. Of. 838/2012)
DECIZIE nr. 855 din 18 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 ...
Monitorul Oficial 622 din 30 August 2012 (M. Of. 622/2012)
ORDONANTA nr. 18 din 23 august 2012 privind modificarea Ordonantei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor masuri in vederea indeplinirii obligatiilor asumate de Romania prin aderarea la Conventia internationala EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigatiei aeriene si la Acordul multilateral privind tarifele de ruta aeriana EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 30 august 2012
Având în vedere prevederile art. 3.2(e) din acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană, ale art. 5-8, 11a şi 17 din regulamentul (ce) nr. 1.794/2006 al comisiei din 6 decembrie 2006 de stabilire a unei scheme comune de tarifare pentru serviciile de navigaţie aeriană, precum şi ale art. 4 şi 17 din regulamentul (ue) nr. 691/2010 al comisiei din 29 iulie 2010 de stabilire a unui sistem de performanţă pentru serviciile de navigaţie aeriană şi pentru funcţiile de reţea şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 2.096/2005 de stabilire a unor cerinţe comune pentru ...
Monitorul Oficial 614 din 27 August 2012 (M. Of. 614/2012)
ORDONANTA nr. 13 din 23 august 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 27 august 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 127/2012 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2012, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 914 şi 914 bis din 22 decembrie 2011, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2012, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, ...
Monitorul Oficial 616 din 27 August 2012 (M. Of. 616/2012)
ORDONANTA nr. 14 din 23 august 2012 pentru rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 27 august 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.2 din legea nr. 127/2012 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2012, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 nr. 294/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 913 din 22 decembrie 2011, se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe ...
Monitorul Oficial 557 din 07 August 2012 (M. Of. 557/2012)
NORME METODOLOGICE din 26 iulie 2012 de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 7 august 2012
Art. 1 (1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, autoritatea de certificare şi plată comunică direcţiei generale de programare bugetară şi direcţiei generale de sinteză a politicilor bugetare din cadrul ministerului finanţelor publice sumele încasate şi utilizate până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, din sumele primite suplimentar de românia în baza prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.311/2011 al parlamentului european ...
ORDIN nr. 851 din 26 iulie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 7 august 2012
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 967/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14^1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul afacerilor europene emit următorul ordin:art. 1 se aprobă normele metodologice de aplicare ...
NORME METODOLOGICE din 24 iulie 2012 de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 7 august 2012
Art. 1 (1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, autoritatea de certificare şi plată comunică direcţiei generale de programare bugetară şi direcţiei generale de sinteză a politicilor bugetare din cadrul ministerului finanţelor publice sumele încasate şi utilizate până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, din sumele primite suplimentar de românia în baza prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.311/2011 al parlamentului european ...
ORDIN nr. 1.022 din 24 iulie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 7 august 2012
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 967/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14^1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul afacerilor europene emit următorul ordin:art. 1 se aprobă normele metodologice de aplicare ...