Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 33 din 1 august 2007
Monitorul Oficial 672 din 01 Noiembrie 2013 (M. Of. 672/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 1 noiembrie 2013
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2013;- reevaluarea principalilor indicatori macroeconomici estimaţi pentru anul 2013, ca urmare a prognozei de toamnă a comisiei europene;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act ...
Monitorul Oficial 593 din 20 Septembrie 2013 (M. Of. 593/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 88 din 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor masuri fiscal-bugetare pentru indeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internationale, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 20 septembrie 2013
Având în vedere:- necesitatea întăririi disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar;- scopul reducerii deficitului bugetului general consolidat prin diminuarea arieratelor înregistrate de entităţile publice;- angajamentele asumate de guvernul româniei faţă de organismele financiare internaţionale privind aprobarea prin ordonanţă a guvernului a unor definiţii standard pentru angajamente, până la mijlocul lunii septembrie 2013, astfel încât sistemul de control angajamente aflat în construcţie să fie susţinut de modificările legale şi procedurale care se impun, precum şi de a aproba un set de criterii de prioritizare a proiectelor de investiţii publice semnificative;- faptul că ...
Monitorul Oficial 553 din 30 August 2013 (M. Of. 553/2013)
ORDONANTA nr. 28 din 27 august 2013 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. idupă articolul 35 din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins:"articolul 35^1competenţa privind impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi agricole(1) prin excepţie de la prevederile art. 33 şi 35, impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi agricole, datorate de ...
Monitorul Oficial 526 din 21 August 2013 (M. Of. 526/2013)
ORDONANTA nr. 22 din 14 august 2013 privind prorogarea termenului prevazut la art. V din Ordonanta Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 21 august 2013
Având în vedere prevederile articolului unic din legea nr. 164/2013 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 20/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. v din ordonanţa guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică,având în vedere finalizarea în decembrie 2013 a planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2007-2013, principalul instrument de finanţare a activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare, prin care s-au implementat obiectivele strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru perioada 2007-2013,având în vedere prevederile art. 67 din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi ...
Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)
ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...
Monitorul Oficial 490 din 02 August 2013 (M. Of. 490/2013)
ORDONANTA nr. 16 din 30 iulie 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri fiscal-bugetare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 2 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 şi 6 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. i legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 11, alineatele (1^1)-(1^4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1^1) contribuabilii declaraţi inactivi conform art. 78^1 din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care ...
Monitorul Oficial 392 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 392/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 29 iunie 2013
Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin codul civil,ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea ...
Monitorul Oficial 387 din 28 Iunie 2013 (M. Of. 387/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 67 din 26 iunie 2013 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din invatamantul primar si gimnazial de stat si privat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat si private cu program normal de 4 ore EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 28 iunie 2013
Luând în considerare interesul autorităţilor contractante de lărgire a pieţii şi pentru asigurarea unor preţuri competitive la produsele lactate şi de panificaţie achiziţionate în cadrul programului instituit prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 16/2003, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând seama de termenele foarte lungi în care autoritatea contractantă şi candidaţii/ofertanţii trebuie să parcurgă etapele ...
Monitorul Oficial 214 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 214/2013)
DECIZIE nr. 123 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 16 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află excepţia de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 58 din 25 Ianuarie 2013 (M. Of. 58/2013)
DECIZIE nr. 981 din 22 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situatiei juridice a unor sali si gradini de spectacol cinematografic, precum si a altor imobile, cu referire la imobilul mentionat in anexa nr. 1, pozitia nr. 13 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 25 ianuarie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 ...