Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 3 din 26 ianuarie 2011
Monitorul Oficial 392 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 392/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 29 iunie 2013
Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin codul civil,ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea ...
Monitorul Oficial 362 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 362/2013)
DECIZIE nr. 217 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 18 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi ...
Monitorul Oficial 361 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 361/2013)
DECIZIE nr. 184 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II art. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 309 din 29 Mai 2013 (M. Of. 309/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 45 din 21 mai 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 12 septembrie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 28 septembrie 2012, precum si a Scrisorii semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 8 martie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 15 martie 2013, prin care se solicita prelungirea Aranjamentului stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, de tip preventiv, intrat in vigoare prin Scrisoarea de intentie semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 10 martie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 25 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 29 mai 2013
Având în vedere:- angajamentul guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul global actual al crizei datoriilor suverane şi de a preveni apariţia de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice;- necesitatea coordonării acţiunilor fondului monetar internaţional în ceea ce priveşte aranjamentul stand-by de tip preventiv;- perspectiva finalizării aranjamentului stand-by de tip preventiv până cel târziu la finele primului semestru al anului curent, fapt ce presupune elaborarea unui nou act normativ de ratificare a scrisorii de intenţie ce urmează a fi semnată de către autorităţile române cu acest prilej;- necesitatea finalizării demersurilor legislative ...
Monitorul Oficial 296 din 23 Mai 2013 (M. Of. 296/2013)
DECIZIE nr. 164 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, in redactarea de la data intrarii in vigoare a acestora si pana la modificarile ce le-au fost aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 23 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătortudorel toader - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. ...
Monitorul Oficial 290 din 22 Mai 2013 (M. Of. 290/2013)
ORDIN nr. 788 din 20 mai 2013 privind modificarea art. III din Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 1.640/2012 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora stabilite prin Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 980/2011 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 22 mai 2013
În temeiul art. 6 alin. (2) lit. e) şi alin. (3) lit. d) din ordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. iarticolul iii din ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin ordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, publicat în monitorul ...
Monitorul Oficial 261 din 09 Mai 2013 (M. Of. 261/2013)
DECIZIE nr. 159 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale ordonantei de urgenta, in ansamblul sau, si ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 9 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 251 din 30 Aprilie 2013 (M. Of. 251/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 36 din 30 aprilie 2013 privind aplicarea in perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate in baza planurilor de disponibilizare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 30 aprilie 2013
Luând în considere expirarea la 31 decembrie 2012 a termenului prevăzut la art. 2 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se impune luarea unor măsuri urgente pentru atenuarea impactului social al proceselor de disponibilizare, pentru protecţia socială a salariaţilor operatorilor ...
Monitorul Oficial 214 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 214/2013)
DECIZIE nr. 123 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 16 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află excepţia de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 201 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 201/2013)
DECIZIE nr. 49 din 12 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 9 aprilie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din ordonanţa ...