Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonan nr 1 din 11 august 2021
Monitorul Oficial 563 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 563/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 13 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 17 iunie 2024
Având în vedere necesitatea de a corecta discrepanţele legislative dintre legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu evoluţia legislativă şi necesităţile sistemului sanitar, precum şi pentru asigurarea clarităţii şi aplicării unitare a acestora în scopul îmbunătăţirii accesului la serviciile de sănătate, în special cu legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, cu modificările ulterioare, şi pentru a asigura o reprezentare adecvată şi justă a fizioterapeuţilor în negocierile cu casa naţională de asigurări de sănătate,în considerarea faptului că aceste ...
Monitorul Oficial 562 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 562/2024)
DECIZIA nr. 106 din 7 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 din 17 iunie 2024
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
DECIZIA nr. 676 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma „conflictele de muncă şi de asigurări sociale“ din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 din 17 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 561 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 561/2024)
ORDIN nr. 1.168 din 6 iunie 2024 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.448/2023 pentru aprobarea listei proiectelor analizate, aprobate şi propuse spre implementare potrivit prevederilor art. 11^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, precum şi pentru mandatarea companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară pentru constituirea parteneriatelor şi pentru încheierea protocoalelor de implementare a proiectelor EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 17 iunie 2024
Având în vedere prevederile art. 11^2 alin. (3) lit. b, din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 din normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 11^2 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 187/2023,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor ...
DECIZIA nr. 44 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, ale art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, respectiv ale dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, ale art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 17 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 555 din 14 Iunie 2024 (M. Of. 555/2024)
DECIZIA nr. 10 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 5 lit. jj) şi ale art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 14 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 551 din 13 Iunie 2024 (M. Of. 551/2024)
DECIZIA nr. 105 din 7 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 551 din 13 iunie 2024
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 550 din 13 Iunie 2024 (M. Of. 550/2024)
ORDIN nr. 86 din 26 aprilie 2024 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 128/1.669/2020 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a transportatorilor maritimi şi a navelor de transport animale vii în vederea autorizării sau operării de pe teritoriul României şi pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea anexei nr. 5 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 550 din 13 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 510 din 16.02.2024, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,ţinând cont de prevederile:- regulamentului de punere în aplicare (ue) 2023/372 al comisiei din 17 februarie 2023 de stabilire a normelor privind înregistrarea, stocarea şi partajarea rapoartelor scrise ale controalelor oficiale efectuate asupra navelor pentru animale vii, planurile de intervenţie pentru situaţii de urgenţă privind navele pentru animale vii, autorizarea navelor pentru animale vii şi cerinţele minime aplicabile punctelor de ieşire; – art. 4 alin. (1) şi ale art. 7 lit. i ) şi j) ...
DECIZIA nr. 135 din 19 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 550 din 13 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 545 din 11 Iunie 2024 (M. Of. 545/2024)
HOTĂRÂRE nr. 612 din 6 iunie 2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul afacerilor externe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iunie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 44 din 16 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "art. 8(1) În condiţiile art. 1 din ordonanţa guvernului nr. 94/1999 privind participarea româniei la procedurile în faţa curţii europene a drepturilor omului şi a comitetului miniştrilor ale consiliului europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, ...