Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonan militar nr 6 din 30 martie 2020
Monitorul Oficial 18 din 11 Ianuarie 2021 (M. Of. 18/2021)
HOTĂRÂRE nr. 3 din 11 ianuarie 2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 1 din 11 ianuarie 2021
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul sars-cov-2, pe teritoriul româniei la data de 07.01.2021, realizată la nivelul centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei,luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar,în contextul necesităţii creării condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor sistemului naţional de management ...
Monitorul Oficial 48 din 15 Ianuarie 2021 (M. Of. 48/2021)
DECIZIA nr. 766 din 22 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 48 din 15 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 36 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 36/2021)
MĂSURI din 12 ianuarie 2021 pentru diminuarea impactului tipului de risc EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2021
──────────conţinute de hotĂrÂrea guvernului nr. 3 din 12 ianuarie 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 36 din 12 ianuarie 2021.──────────art. 1În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu sars-cov-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate ...
Monitorul Oficial 12 din 06 Ianuarie 2021 (M. Of. 12/2021)
DECIZIA nr. 627 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, în ansamblul său, şi ale art. 42 alin. (1) şi art. 43 din această ordonanţă, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 12 din 6 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 7 din 05 Ianuarie 2021 (M. Of. 7/2021)
DECIZIA nr. 617 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 7 din 5 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 5 din 05 Ianuarie 2021 (M. Of. 5/2021)
DECIZIA nr. 718 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele "poate avea loc", respectiv "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)", ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 5 din 5 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
DECIZIA nr. 449 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 5 din 5 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 4 din 04 Ianuarie 2021 (M. Of. 4/2021)
DECIZIA nr. 343 din 11 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 şi ale art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 4 din 4 ianuarie 2021
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1332 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1332/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1332 din 31 decembrie 2020
Luând în considerare prevederile art. 14 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din buget, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială,având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea ...
Monitorul Oficial 1330 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1330/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 224 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1330 din 31 decembrie 2020
Pandemia covid-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de guvernul româniei în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă. În baza decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, a legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile ...