Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr m 178 din 19 octombrie 2022
Monitorul Oficial 1105 din 08 Decembrie 2023 (M. Of. 1105/2023)
ORDIN nr. 5.407 din 17 august 2023 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 6.424/2022/20.129/2023/2.257/2022/3.976/2022/25/2023 privind dezvoltarea serviciilor unitare, incluzive, integrate şi de calitate pentru educaţia timpurie EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1105 din 8 decembrie 2023
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) lit. a), art. 30 şi 135 din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,în conformitate cu prevederile legii nr. 178/2022 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 1096 din 05 Decembrie 2023 (M. Of. 1096/2023)
ORDIN nr. 4.123 din 5 decembrie 2023 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.901/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului în cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: MS-0023, pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, componenta 12: Sănătate, investiţia: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, investiţia specifică: I2.3 - Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, aferent Planului naţional de redresare şi rezilienţă EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1096 din 5 decembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. ar 22.296 din 5.12.2023 al direcţiei generale implementare şi monitorizare proiecte,având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi ...
Monitorul Oficial 1037 bis din 15 Noiembrie 2023 (M. Of. 1037 bis/2023)
GHID din 1 noiembrie 2023 privind procedurile şi metodologiile comune pentru procesul de supraveghere şi evaluare (SREP) în temeiul Directivei (UE) 2019/2.034 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 bis din 15 noiembrie 2023
──────────conţinut de norma nr. 36 din 1 noiembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1037 din 15 noiembrie 2023.──────────titlul 1dispoziţii generale1.1. conformitate şi obligaţii de raportarestatutul prezentului ghid1. prezentul document conţine orientări emise în temeiul articolului 16 din regulamentul (ue) nr. 1093/2010*1 şi al regulamentului (ue) nr. 1095/2010*2. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din regulamentul (ue) nr. 1093/2010 şi cu regulamentul (ue) nr. 1095/2010, autorităţile competente şi firmele de investiţii trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a respecta orientările. *1 regulamentul (ue) nr. 1093/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 24 noiembrie 2010 ...
Monitorul Oficial 1049 din 20 Noiembrie 2023 (M. Of. 1049/2023)
DECIZIA nr. 66 din 9 octombrie 2023 referitoare la aplicarea prevederilor art. 13 şi art. 40 pct. 2 din Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002, ratificat prin Legea nr. 3/2005 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 20 noiembrie 2023
Dosar nr. 1.616/1/2023 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele delegat al ││ionel │secţiei de contencios ││barbă │administrativ şi fiscal - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│veronica │- judecător la secţia de ││dumitrache│contencios administrativ şi││ │fiscal ...
Monitorul Oficial 1017 bis din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017 bis/2023)
ANEXĂ din 13 octombrie 2023 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.182/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiţia specifică I1.1 Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară din cadrul pilonului V: Sănătate şi rezilienţă instituţională - componenta 12: Sănătate - investiţia I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 bis din 8 noiembrie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 3.509 din 13 octombrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.017 din 8 noiembrie 2023. (a se vedea imaginea asociată) ────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghidul beneficiaruluiÎn cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: ms-0001pilonul v: sănătate şi rezilienţă instituţionalăcomponenta: 12 - sănătateinvestiŢia: 1. dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceştiinvestiţia specifică: i1.1: cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primarăghidul beneficiarului pentru finanţarea listei preselectată a celor 2250 de cabinete de medici de familie din mediul rural şi din urbanul mic respectiv a 750 de cabinete de medici de familie printr-un apel ...
Monitorul Oficial 1025 din 10 Noiembrie 2023 (M. Of. 1025/2023)
DECIZIA nr. 59 din 25 septembrie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1025 din 10 noiembrie 2023
Dosar nr. 364/1/2023 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele delegat ││ │al secţiei de ││ionel barbă │contencios ││ │administrativ şi fiscal││ │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 1017 din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017/2023)
ORDIN nr. 3.509 din 13 octombrie 2023 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.182/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiţia specifică I1.1 Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară din cadrul pilonului V: Sănătate şi rezilienţă instituţională - componenta 12: Sănătate - investiţia I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 din 8 noiembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. ar 18.767 din 13.10.2023 al direcţiei generale implementare şi monitorizare proiecte,având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi ...
ORDIN nr. 3.507 din 13 octombrie 2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.673/2023 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru Reforma 3. Dezvoltarea capacităţii pentru managementul serviciilor de sănătate şi managementul resurselor umane din sănătate din cadrul Pilonului V: Sănătate şi rezilienţă instituţională - Componenta 12: Sănătate I2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 din 8 noiembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. ar 18.765 din 13.10.2023 al direcţiei generale implementare şi monitorizare proiecte, având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum ...
Monitorul Oficial 1007 din 06 Noiembrie 2023 (M. Of. 1007/2023)
ORDIN nr. 20.910 din 31 octombrie 2023 pentru modificarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia I1 - Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie, aprobat prin Ordinul ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 20.898/2022 EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1007 din 6 noiembrie 2023
În temeiul prevederilor: - art. 10 alin. (1), (3) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 22/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere: - referatul nr. 1.113 din 25.10.2023 emis de direcţia implementarea programului naţional de redresare şi rezilienţă; – prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma ...
Monitorul Oficial 986 din 30 Octombrie 2023 (M. Of. 986/2023)
ORDIN nr. 380 din 13 septembrie 2023 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 232/313/130/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la definirea, descrierea şi prezentarea oţetului şi a acidului acetic de calitate alimentară EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 986 din 30 octombrie 2023
Având în vedere referatul direcţiei generale politici în industrie alimentară şi comerţ din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 251.928 din 26.07.2022,în baza art. 1 alin. (1) şi art. 3 din regulamentul (ce) nr. 178/2002 al parlamentului european şi al consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a autorităţii europene pentru siguranţa alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare,în temeiul:- prevederilor art. 34-41 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– ...