Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 92 din 4 iulie 2014
Monitorul Oficial 891 din 16 Septembrie 2021 (M. Of. 891/2021)
LEGE nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 891 din 16 septembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege stabileşte criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementează măsurile de protecţie socială pentru aceştia în ceea ce priveşte accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice.(2) prezenta lege urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective: a) asigurarea accesibilităţii energiei din punctul de vedere al preţului pentru toţi cetăţenii;b) asigurarea disponibilităţii fizice neîntrerupte a resurselor energetice pentru toţi consumatorii vulnerabili;c) promovarea accesului la măsurile de creştere a performanţei energetice a clădirilor cu destinaţie de locuinţe;d) prevenirea ...
Monitorul Oficial 853 bis din 07 Septembrie 2021 (M. Of. 853 bis/2021)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 10 august 2021 elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie - Revizia 5 - EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 853 bis din 7 septembrie 2021
──────────aprobat prin ordinul nr. 991 din 10 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 853 din 7 septembrie 2021.──────────acest document reprezintă un îndrumar pentru solicitanţii de ajutor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii, instituită prin h.g. nr. 807/2014, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 714 /30.09.2014, modificată şi completată prin h.g. nr. 357/2016, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 377/17.05.2016, h.g. nr. 476/2018, publicată în monitorul oficial partea i, nr. 580/09.07.2018, h.g. nr. 880/2018, publicată în monitorul oficial partea i, nr. 954/12.11.2018, ...
Monitorul Oficial 874 din 13 Septembrie 2021 (M. Of. 874/2021)
DECIZIA nr. 52 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 177 alin. (2) din Codul penal, pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 874 din 13 septembrie 2021
Dosar nr. 1.236/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ││grădinaru │penale ...
Monitorul Oficial 832 din 31 August 2021 (M. Of. 832/2021)
ORDONANŢĂ nr. 11 din 30 august 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 832 din 31 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 şi 14 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, punctul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:"19. declaraţie informativă - actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi ...
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 798 din 19 August 2021 (M. Of. 798/2021)
ORDIN nr. 944 din 5 iulie 2021 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială SRAC CERT - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 798 din 19 august 2021
Având în vedere procesul-verbal nr. 8 din 23.06.2021 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 792 din 18 August 2021 (M. Of. 792/2021)
ORDIN nr. 942 din 5 iulie 2021 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială AEROQ - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 18 august 2021
Având în vedere procesul-verbal nr. 6 din 23.06.2021 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 786 din 16 August 2021 (M. Of. 786/2021)
ORDIN nr. 1.004 din 12 august 2021 pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenţiei privind implementarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, a modelului Convenţiei de garantare şi plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum şi pentru stabilirea nivelului comisionului de risc şi al comisionului de administrare pentru anul 2020 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 786 din 16 august 2021
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii imm-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia covid-19 din bugetul ministerului finanţelor publice - acţiuni generale către fondul naţional de garantare a creditelor pentru Întreprinderile mici şi mijlocii - s.a. - ifn, a modelului convenţiei privind implementarea programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi ...
Monitorul Oficial 778 din 12 August 2021 (M. Of. 778/2021)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 12 august 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 59/2021 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 639 din 29 iunie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 249 din 12 martie 2021, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea camerei deputaţilor nr. 32/2021 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în ...
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...