Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 870 din 1 iulie 2004

‹‹ Pagina 11 din 23

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 417 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 417/2013)

ORDIN nr. 844 din 4 iulie 2013 pentru acreditarea unitatii sanitare Spitalul Clinic de Urgenta Militar "Victor Popescu" pentru activitatea de prelevare si transplant de tesut osos si tendinos EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 10 iulie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. en 6.870/2013 al direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice din cadrul ministerului sănătăţii şi adresa agenţiei naţionale de transplant nr. 729 din 18 iunie 2013, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 38.676 din 20 iunie 2013,având în vedere titlul vi din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordonanţei guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea agenţiei naţionale de transplant, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 734 din 31 Octombrie 2012 (M. Of. 734/2012)

ORDIN nr. 1.067 din 23 octombrie 2012 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor in unitatile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 870/2004 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 31 octombrie 2012

Având în vedere referatul direcţiei organizare şi politici salariale nr. v.v.p. 450/2012, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii, interimar, emite următorul ordin:articol unicregulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 671 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează:1. la articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul ...

Monitorul Oficial 582 din 14 August 2012 (M. Of. 582/2012)

DECIZIE nr. 720 din 5 iulie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, in ansamblul sau, si, in special, ale art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeasi lege EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 14 august 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii ...

Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)

 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012

---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...

LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012

---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...

Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)

 LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...

Monitorul Oficial 278 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 278/2012)

HOTARARE din 15 martie 2011 in Cauza Begu impotriva Romaniei - definitiva la 15 iunie 2011 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 26 aprilie 2012

(cererea nr. 20448/02)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza begu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 februarie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:   procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 20.448/02 îndreptatã împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, ion begu (reclamantul), a sesizat curtea ...

Monitorul Oficial 4 din 04 Ianuarie 2012 (M. Of. 4/2012)

ORDIN nr. 1.768 din 28 decembrie 2011 privind completarea anexei la Ordinul ministrului sanatatii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor in unitatile publice din sectorul sanitar EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 4 ianuarie 2012

Având în vedere referatul direcţiei organizare şi politici salariale nr. r.l. 4.538 din 28 decembrie 2011,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul sãnãtãţii emite urmãtorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 870/2004 pentru aprobarea regulamentului privind timpul de muncã, organizarea şi efectuarea gãrzilor în unitãţile publice din sectorul sanitar, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 671 din 26 iulie 2004, cu modificãrile ulterioare, se completeazã dupã cum urmeazã:1. dupã articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 38^1, ...

Monitorul Oficial 941 din 30 Decembrie 2011 (M. Of. 941/2011)

 ORDIN nr. 950 din 20 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 decembrie 2011

Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 4.319 din 20 decembrie 2011 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 4.167 din 20 decembrie 2011 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii ...

‹‹ Pagina 11 din 23
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016