Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 8 din 7 august 2015
Monitorul Oficial 994 din 04 Octombrie 2024 (M. Of. 994/2024)
ORDIN nr. 6.244 din 3 octombrie 2024 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., în cadrul Programului Tezaur, în perioada octombrie-noiembrie 2024 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 994 din 4 octombrie 2024
Având în vedere prevederile: - ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 2.311/452/2018 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei prin subunităţile poştale din reţeaua companiei naţionale „poşta română“ - s.a. în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu ...
Monitorul Oficial 963 din 25 Septembrie 2024 (M. Of. 963/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 23 septembrie 2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 25 septembrie 2024
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2024;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şapte luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale ca urmare a majorărilor salariale care au avut loc pe parcursul anului 2024;e) asigurarea fondurilor pentru cheltuielile cu asistenţa socială ca urmare a majorării drepturilor de care beneficiază persoanele asistate social;f) asigurarea sumelor necesare pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, ...
Monitorul Oficial 959 din 25 Septembrie 2024 (M. Of. 959/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 112 din 23 septembrie 2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 959 din 25 septembrie 2024
Având în vedere faptul că o prioritate majoră a guvernului o constituie îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor europene,ţinând cont de necesitatea detalierii unui mecanism de implementare financiară care nu a mai fost administrat până acum din fonduri europene, apărut ca urmare a existenţei priorităţilor finanţate din programul operaţional incluziune şi demnitate socială, care aduc în discuţie apeluri de proiecte finanţate prin sprijin comun din două fonduri, şi anume fondul social european plus şi fondul european de dezvoltare regională,având în vedere faptul că lipsa de acţiune imediată ar putea conduce atât la blocaje şi întârzieri în implementarea proiectelor multifond finanţate ...
Monitorul Oficial 961 din 25 Septembrie 2024 (M. Of. 961/2024)
DECIZIA nr. 275 din 28 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 3 din Legea nr. 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 25 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 951 din 23 Septembrie 2024 (M. Of. 951/2024)
DECIZIA nr. 38 din 17 iunie 2024 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii privind aflarea în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 951 din 23 septembrie 2024
Dosar nr. 908/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││eleni cristina│penale a Înaltei curţi ││marcu │de casaţie şi justiţie ││ │- preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│simona-elena │- judecător la secţia ││cîrnaru ...
Monitorul Oficial 944 din 19 Septembrie 2024 (M. Of. 944/2024)
PROCEDURĂ din 16 septembrie 2024 de anulare a unor obligaţii bugetare EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 944 din 19 septembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.521 din 16 septembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 944 din 19 septembrie 2024.──────────art. 1sfera de aplicare(1) prezenta procedură se aplică obligaţiilor bugetare administrate de organul fiscal central, inclusiv de către organele vamale.(2) prin obligaţii bugetare administrate de organul fiscal central se înţelege obligaţii fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţii accesorii aferente acestora, stabilite prin:a) declaraţii fiscale;b) decizii de impunere;c) decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;d) orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii ...
Monitorul Oficial 940 din 18 Septembrie 2024 (M. Of. 940/2024)
PROCEDURĂ din 27 august 2024 privind comunicarea de către organul fiscal a datelor de identificare a contribuabililor şi a sumelor redirecţionate din impozitul datorat către entităţile beneficiare, în baza acordului contribuabilului EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 940 din 18 septembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.228 din 27 august 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 940 din 18 septembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generale1. prezenta procedură reglementează următoarele aspecte:a) transmiterea de către contribuabilii care au dispus redirecţionarea unor sume din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe venitul persoanelor fizice a acordului privind comunicarea de către organul fiscal central competent către entităţile beneficiare a informaţiilor referitoare la numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală ale contribuabilului, precum şi sumele redirecţionate de acesta;b) comunicarea de către organul fiscal către entităţile beneficiare a informaţiilor prevăzute la lit. a).2. prezenta procedură ...
Monitorul Oficial 937 din 18 Septembrie 2024 (M. Of. 937/2024)
DECIZIA nr. 380 din 11 iulie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a articolului unic din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu referire la dispoziţiile art. I pct. 7, 8, 10 şi 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 4^1, 5 şi art. 9^2 alin. (4), (5) şi (8) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare] EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 937 din 18 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 931 din 17 Septembrie 2024 (M. Of. 931/2024)
DECIZIA nr. 18 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c), d) şi g), ale art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (ii), ale art. 11 alin. (11) şi ale art. 12 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 931 din 17 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 916 din 11 Septembrie 2024 (M. Of. 916/2024)
DECIZIA nr. 277 din 28 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 5 alin. (4)-(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 916 din 11 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...