Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 781 din 9 noiembrie 2006
Monitorul Oficial 783 bis din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783 bis/2018)
SCHEMĂ din 3 septembrie 2018 de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 bis din 12 septembrie 2018
──────────instituită prin ordinul nr. 1.353 din 3 septembrie 2018 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 783 din 12 septembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie schema transparentă de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din programul naţional de dezvoltare rurală", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează tipurile de operaţiuni specifice şi categorii de beneficiarii eligibili conform fişelor submăsurilor 6.4, "sprijin pentru investiţii în creare şi dezvoltare de activităţi neagricole", denumită în continuare sm 6.4, aferentă măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor", 4.2 "sprijin pentru investiţii în prelucrare /comercializare şi /sau dezvoltare de ...
Monitorul Oficial 1000 bis din 27 Noiembrie 2018 (M. Of. 1000 bis/2018)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 15 noiembrie 2018 pentru Clinica Multifuncţională "Dr. Calistrat Grozovici" corp A şi corp B EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 bis din 27 noiembrie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 920 din 15 noiembrie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.000 din 27 noiembrie 2018──────────comisia naŢionalĂ de strategie Şi pprognozĂcuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. beneficiarul investiţiei1.6. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.3. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. prezentarea fluxului de pacienţi4. principalele caracteristici tehnice, financiare şi contractuale ale proiectului4.1. descrierea tehnică a proiectului4.2. situaţia ...
Monitorul Oficial 992 din 23 Noiembrie 2018 (M. Of. 992/2018)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 (*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 992 din 23 noiembrie 2018
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 163/2018 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 31 octombrie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, adoptat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:- hotărârea senatului nr. 60/2018 privind modificarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 403 din 10 mai 2018;– ...
Monitorul Oficial 883 din 19 Octombrie 2018 (M. Of. 883/2018)
MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 26 ianuarie 1982 privind controlul statului portului (text revizuit) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 883 din 19 octombrie 2018
──────────publicat prin ordinul nr. 1.828 din 19 septembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 883 din 19 octombrie 2018.──────────autorităţile maritime din: belgia, bulgaria^1), canada^2), croaţia^3), cipru^4), danemarca, estonia^5), finlanda, franţa, republica federală germania, grecia, islanda^6), irlanda, italia, letonia^7), lituania^8), malta^9), olanda, norvegia, polonia^10), portugalia, românia^11), federaţia rusă^12), slovenia^13), spania, suedia, regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord,^1) autoritatea maritimă din bulgaria a aderat la memorandum la 10 mai 2007; pentru autoritatea maritimă din bulgaria memorandumul a intrat în vigoare la 1 iulie 2007.^2) autoritatea maritimă din canada a aderat la memorandum la 3 mai 1994; pentru ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 715 din 17 August 2018 (M. Of. 715/2018)
ORDIN nr. 999 din 13 august 2018 privind abrogarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 279/2005 pentru aprobarea modalităţii de implementare a modificărilor la autorizaţiile de punere pe piaţă, aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 715 din 17 august 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 9.359 din 10.08.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale nr. 45.882e din 27.06.2018, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 32.110 din 27.06.2018,având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) nr. 712/2012 al comisiei din 3 august 2012 de modificare a regulamentului (ce) nr. 1.234/2008 al comisiei din 24 noiembrie 2008 privind examinarea modificării condiţiilor autorizaţiilor de introducere pe piaţă acordate pentru medicamentele de uz uman şi veterinar;– art. 774 lit. h) şi art. 781 alin. (1) lit. f) pct. (i) din legea nr. ...
Monitorul Oficial 713 din 16 August 2018 (M. Of. 713/2018)
ORDIN nr. 980 din 6 august 2018 privind abrogarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.810/2006 referitor la introducerea în România şi menţinerea în circuitul terapeutic a medicamentelor fabricate înainte de aprobarea de către Agenţia Naţională a Medicamentului a transferului unei autorizaţii de punere pe piaţă EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 713 din 16 august 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 9.163 din 6.08.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale nr. 50662e din 18.10.2017, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 57.333 din 18.10.2017,având în vedere dispoziţiile art. 774 lit. h) şi art. 781 alin. (1) lit. f) pct. (i) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în considerarea prevederilor ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.206/2006 pentru aprobarea normelor privind modul de soluţionare a cererilor de transfer al autorizaţiei de punere pe piaţă şi ale regulamentului (ce) nr. 2.141/96 al ...
Monitorul Oficial 662 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 662/2018)
DECIZIA nr. 352 din 22 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 662 din 30 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 403 din 10 Mai 2018 (M. Of. 403/2018)
SENTINŢA nr. 166 din 9 noiembrie 2016 referitoare la dispunerea anulării parţiale a Ordinului comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, emis de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din secţiunea a V-a - Afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv metabolic şi endocrin, lit. c) alin. 4 din anexa nr. 2 la ordinul sus-menţionat EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 403 din 10 mai 2018
Dosar nr. 154/64/2016completul compus din: ┌─────────────────┬────────────────────┐│preşedinte │- laura popa │├─────────────────┼────────────────────┤│grefier │- doina tiu │└─────────────────┴────────────────────┘pentru astăzi amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanţii rabocskai marika, neagu mariana, ilie anca-maria, costin mioara, ginta ana-maria teodora, chifor elena-colette, dumitrana diana-violeta, gîlca silvia-chivuţa, ciornei mihaela, tudor ilariana-daniela, micu luminiţa, icusca daniela, bogiu malina, măgurean ruxandra-ileana, ghişă olimpia, pană atena-mariana, voicau felicia-adina, mezei sanda, mureşan aneta, szocs hajnalka-magdolna, popa mihai, matyas tunde-zsuzsa, ...
Monitorul Oficial 190 din 01 Martie 2018 (M. Of. 190/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 22 februarie 2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 190 din 1 martie 2018
Având în vedere că obiectivele stabilite prin strategia în domeniul sănătăţii impun dezvoltarea de registre naţionale pentru monitorizarea principalelor domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică, registre naţionale prin intermediul cărora structurile de primiri urgenţă pot avea acces instant la informaţii, absolut necesare pentru intervenţiile medicale de urgenţă pentru salvarea vieţii pacienţilor care prezintă intoxicaţii cu substanţe chimice,în considerarea faptului că prin creşterea continuă a rezistenţei microbiene la antibiotice s-a atins în ultimii 15-20 de ani nivelul unei ameninţări extrem de serioase la adresa sănătăţii populaţiei la nivel mondial şi ţinând cont că situaţia din românia este din păcate ...