Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 77 din 14 ianuarie 2011
Monitorul Oficial 1148 din 19 Decembrie 2023 (M. Of. 1148/2023)
ORDIN nr. 6.073 din 14 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 4.988/2018 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1148 din 19 decembrie 2023
Luând în considerare comunicarea comisiei europene c 474/1 - orientări referitoare la încheierea programelor operaţionale adoptate pentru a beneficia de asistenţă din partea fondului european de dezvoltare regională, a fondului social european, a fondului de coeziune şi a fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi a programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul instrumentului de asistenţă pentru preaderare (ipa ii) (2014-2020), publicată în jurnalul oficial al uniunii europene în 14 decembrie 2022,ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări prin ...
ORDIN nr. 6.071 din 14 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 6.795/2017 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru consolidarea poziţiei pe piaţă a întreprinderilor mici şi mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia naţională de competitivitate şi planurile regionale de dezvoltare prin sprijinirea incubatoarelor de afaceri în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1148 din 19 decembrie 2023
Luând în considerare comunicarea comisiei europene c 474/1 - orientări referitoare la încheierea programelor operaţionale adoptate pentru a beneficia de asistenţă din partea fondului european de dezvoltare regională, a fondului social european, a fondului de coeziune şi a fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi a programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul instrumentului de asistenţă pentru preaderare (ipa ii)(2014-2020), publicată în jurnalul oficial al uniunii europene în 14 decembrie 2022,ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări prin legea ...
Monitorul Oficial 1143 bis din 18 Decembrie 2023 (M. Of. 1143 bis/2023)
NORME METODOLOGICE din 15 decembrie 2023 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1143 bis din 18 decembrie 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 5.389 din 15 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.143 din 18 decembrie 2023.──────────cap. iÎncasarea veniturilor bugetare1.1. (1) impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2023 se achită de către persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unităţile trezoreriei statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 29 decembrie 2023.(2) ...
Monitorul Oficial 1139 din 15 Decembrie 2023 (M. Of. 1139/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 15 decembrie 2023
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 trebuie realizată pe o serie de măsuri fiscal-bugetare aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului uniunii europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din ...
Monitorul Oficial 1112 bis din 11 Decembrie 2023 (M. Of. 1112 bis/2023)
ANEXE din 6 decembrie 2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1112 bis din 11 decembrie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.112 din 11 decembrie 2023.──────────anexa 1 112declaraŢie privind obligaŢiile de platĂ a contribuŢiilor sociale, impozitului pe venit Şi evidenŢa nominalĂ a persoanelor asigurate┌────────────────────────────┬─────────┐│ │perioada ││ │de ...
Monitorul Oficial 1113 din 12 Decembrie 2023 (M. Of. 1113/2023)
ORDIN nr. 21.555 din 29 noiembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 20.319/2023 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a finanţării burselor de cercetare, a tipurilor de cheltuieli eligibile, precum şi a modelelor documentelor necesare depunerii, contractării şi monitorizării burselor de cercetare, respectiv a premiilor prin Programul "Henri Coandă" EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1113 din 12 decembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. 765 din 17.11.2023 întocmit de direcţia politici şi strategii cdi, inovare şi transfer tehnologic,având în vedere:- dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 933/2022 privind aprobarea strategiei naţionale de cercetare, inovare şi specializare inteligentă 2022-2027;– dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.432/2022 privind aprobarea programului „henri coandă“;– dispoziţiile ordonanţei guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 371/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului cercetării, inovării şi digitalizării, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul cercetării, inovării şi digitalizării emite ...
Monitorul Oficial 85 din 06 Decembrie 2023 (M. Of. 85/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.822 din 7 noiembrie 2023 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior", înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 8 din 6 decembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al art. 96 alin. (2) şi art. 105 din legea privind dialogul social nr. 367/2022, cu modificările şi completările ulterioare, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" şi se obligă să respecte prevederile acestuia.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 1097 din 06 Decembrie 2023 (M. Of. 1097/2023)
DECIZIA nr. 18 din 23 octombrie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1097 din 6 decembrie 2023
Dosar nr. 1.025/1/2023 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a ││ │ii-a civile ...
Monitorul Oficial 1089 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1089/2023)
LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi asiguraţii sistemului; b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale ...
Monitorul Oficial 75 din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 75/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 1.722 din 23 octombrie 2023 la Nivelul Grupului de Unităţi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 7 din 29 noiembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei şi al art. 96 alin. (2) din legea nr. 367/2022 privind dialogul social, denumită în continuare, în cuprinsul prezentului contract, legea nr. 367/2022,a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivelul grupului de unităţi al inspectoratului Şcolar judeţean brăila, denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, c.c.m.u.n.g.u.i.s.j.br., între:1. inspectoratul Şcolar judeţean brăila - denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, şi inspectoratul şcolar - şi unităţile şi instituţiile de învăţământ din anexa nr. 4 şi2. sindicatul Învăţământ "corneliu gheorghe caranica" brăila (s.i.b.), organizaţie sindicală împuternicită de federaţia sindicatelor din educaţie "spiru haret".cap. idispoziţii ...