Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 766 din 13 august 2013
Monitorul Oficial 611 din 18 August 2014 (M. Of. 611/2014)
ORDIN nr. 984 din 29 iulie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Sfântu Gheorghe - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor ...
Monitorul Oficial 595 din 08 August 2014 (M. Of. 595/2014)
DECIZIE nr. 341 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Codul penal din 1969 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 8 august 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 125 alin. 3 din codul penal din ...
Monitorul Oficial 585 din 05 August 2014 (M. Of. 585/2014)
DECIZIE nr. 354 din 24 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ...
Monitorul Oficial 584 din 05 August 2014 (M. Of. 584/2014)
DECIZIE nr. 7 din 30 iunie 2014 privind, faptul că acreditarea acordă dreptul, universităţii, de a emite diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) şi de a organiza examenul de licenţă EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 5 august 2014
Dosar nr. 5/1/2014/hp/cionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completuluizoiţa milăşan - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalcarmen sîrbu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscaldenisa angelica stănişor - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalrodica voicu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalgabriela elena ...
Monitorul Oficial 576 din 01 August 2014 (M. Of. 576/2014)
ORDIN nr. 1.369 din 25 iulie 2014 pentru aprobarea Procedurii privind exercitarea controlului de stat al calităţii în construcţii prin controale la factorii implicaţi în procesul de execuţie - indicativ PCE 001 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 1 august 2014
Potrivit dispoziţiilor art. 30 din legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea inspectoratului de stat în construcţii - i.s.c., aprobată cu modificări prin legea nr. 707/2001, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile art. 3 pct. ii lit. j) şi pct. iii lit. a) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale inspectoratului de ...
Monitorul Oficial 548 din 24 Iulie 2014 (M. Of. 548/2014)
DECIZIE nr. 315 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 24 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii ...
Monitorul Oficial 540 din 21 Iulie 2014 (M. Of. 540/2014)
SISTEM din 16 iulie 2014 de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 21 iulie 2014
Cap. i a. norme metodologice privind întocmirea şi depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 20141. generalităţi1.1. entităţile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 din ordin au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2014 la unităţile teritoriale ale ministerului finanţelor publice, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate.1.2. pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, prevederile pct. 1.1 se aplică şi subunităţilor deschise în românia de societăţi rezidente în state aparţinând spaţiului economic european, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii.1.3. (1) entităţile depun raportările contabile la unităţile teritoriale ale ministerului ...
ORDIN nr. 936 din 16 iulie 2014 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 21 iulie 2014
În baza art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 28 alin. (2) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 (1) sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici prevăzut la art. 1 se aplică persoanelor cărora le sunt incidente reglementările ...
Monitorul Oficial 524 din 14 Iulie 2014 (M. Of. 524/2014)
ORDIN nr. 1.069 din 23 iunie 2014 privind actualizarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române şi a anexei nr. 1.2 la Metodologia privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condiţiile de emitere, gestionare şi folosire a legitimaţiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi interes personal pe căile ferate române EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 14 iulie 2014
În temeiul prevederilor art. 15 din ordonanţa guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordonanţa guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 766 în 20 august 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea ...
Monitorul Oficial 492 din 02 Iulie 2014 (M. Of. 492/2014)
DECIZIE nr. 196 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^1, art. 143 alin. 1 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 2 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...