Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 735 din 2 noiembrie 2006
Monitorul Oficial 763 din 12 Noiembrie 2008 (M. Of. 763/2008)
HOTARARE nr. 1.390 din 4 noiembrie 2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a masurilor cofinantate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul operational pentru pescuit 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 12 noiembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 57 şi 58 din regulamentului consiliului (ce) nr. 1.198/2006 privind fondul european pentru pescuit, ale regulamentului comisiei (ce) nr. 498/2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a regulamentului consiliului (ce) nr. 1.198/2006, ale regulamentului consiliului (ce euratom) nr. 1.605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al comunitãţii europene, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la comunitatea europeanã din fondul european pentru pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, ...
Monitorul Oficial 735 din 30 Octombrie 2008 (M. Of. 735/2008)
ORDIN nr. 483 din 29 septembrie 2008 privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 30 octombrie 2008
Având în vedere prevederile art. 14 alin. (2) lit. g) din legea serviciului public de alimentare cu energie termicã nr. 325/2006 , în temeiul art. 4 alin. (4) din regulamentul de organizare şi funcţionare a autoritãţii naţionale de reglementare pentru serviciile comunitare de utilitãţi publice, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 671/2007 , şi al art. 16 alin. (7) şi (9) din legea serviciilor comunitare de utilitãţi publice nr. 51/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare pentru serviciile comunitare de utilitãţi publice emite urmãtorul ordin: art. 1 ...
ORDIN nr. 2.969 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei si comertului nr. 440/2004 privind aprobarea Listei cuprinzand standardele romane care adopta standardele europene armonizate, ale caror prevederi se refera la echipamente sub presiune EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 30 octombrie 2008
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi art. 27 din hotãrârea guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a echipamentelor sub presiune, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul economiei şi finanţelor emite urmãtorul ordin: art. i anexa la ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 440/2004 privind aprobarea listei cuprinzând standardele române care adoptã standardele europene armonizate, ...
Monitorul Oficial 517 din 09 Iulie 2008 (M. Of. 517/2008)
ORDIN nr. 1.875 din 13 iunie 2008 pentru aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 9 iulie 2008
Ordin nr. 1.875 din 13 iunie 2008 pentru aprobarea documentului-cadru de implementare a programului operaţional "dezvoltarea capacitãţii administrative" 2007-2013 emitent: ministerul internelor Şi reformei administrative nr. 494 din 23 mai 2008 ministerul economiei Şi finanŢelor nr. 1.875 din 13 iunie 2008 ...
ORDIN nr. 494 din 23 mai 2008 pentru aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 9 iulie 2008
Ordin nr. 494 din 23 mai 2008 pentru aprobarea documentului-cadru de implementare a programului operaţional "dezvoltarea capacitãţii administrative" 2007-2013 emitent: ministerul internelor Şi reformei administrative nr. 494 din 23 mai 2008 ministerul economiei Şi finanŢelor nr. 1.875 din 13 iunie 2008 ...
Monitorul Oficial 232 din 26 Martie 2008 (M. Of. 232/2008)
ORDIN nr. 164 din 7 martie 2008 privind aprobarea Listei standardelor romane care adopta standarde europene armonizate referitoare la masini industriale EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 26 martie 2008
Ordin nr. 164 din 7 martie 2008 privind aprobarea listei standardelor române care adoptã standarde europene armonizate referitoare la maşini industriale emitent: ministerul muncii, familiei Şi egalitÃŢii de Şanse publicat În: monitorul oficial nr. 232 din 26 martie 2008 având în vedere prevederile art. 45 alin. (2) lit. b) din legea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nr. 319/2006 şi ale art. 8 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 119/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţã a maşinilor industriale, ...
Monitorul Oficial 41 din 17 Ianuarie 2008 (M. Of. 41/2008)
ORDIN nr. 974 din 12 noiembrie 2007 pentru modificarea anexelor nr. 3 si 8 la Ordinul ministrului economiei si comertului, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr. 1.560/350/145/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru companiile, societatile nationale si societatile comerciale, aflate sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Economiei si Comertului, si aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru unii operatori din industria miniera EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR Nr. 1.956 din 8 noiembrie 2007 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE Nr. 974 din 12 noiembrie 2007 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 17 ianuarie 2008
În temeiul art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 14 din hotãrârea guvernului nr. 381/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi egalitãţii de Şanse, în baza ordonanţei guvernului nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau de sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 176/2007 , cu modificãrile ulterioare, ...
ORDIN nr. 1.956 din 8 noiembrie 2007 pentru modificarea anexelor nr. 3 si 8 la Ordinul ministrului economiei si comertului, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr. 1.560/350/145/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru companiile, societatile nationale si societatile comerciale, aflate sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Economiei si Comertului, si aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2007 pentru unii operatori din industria miniera EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR Nr. 1.956 din 8 noiembrie 2007 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE Nr. 974 din 12 noiembrie 2007 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 17 ianuarie 2008
În temeiul art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 14 din hotãrârea guvernului nr. 381/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi egalitãţii de Şanse, în baza ordonanţei guvernului nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau de sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 176/2007 , cu modificãrile ulterioare, ...
Monitorul Oficial 881 din 21 Decembrie 2007 (M. Of. 881/2007)
HOTARARE nr. 1.501 din 6 decembrie 2007 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 47/2004 privind aprobarea contractului de mentenanta de material rulant si feroviar pentru circulatia in tunel, incheiat intre Societatea Comerciala de Transport cu Metroul Bucuresti "Metrorex" - S.A. si Societatea Comerciala "ALSTOM Transport" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 21 decembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 298 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 2 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea continuãrii procedurii de negociere competitivã şi finalizare a încheierii contractului de mentenanţã de material rulant feroviar pentru circulaţia metroului, între societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a. ...
Monitorul Oficial 807 din 27 Noiembrie 2007 (M. Of. 807/2007)
ORDIN nr. 1.989 din 19 noiembrie 2007 privind modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului sanatatii publice nr. 1.276/2006 pentru aprobarea Monografiei contabile privind efectuarea cheltuielilor pentru finantarea sanatatii din contributiile colectate potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 27 noiembrie 2007
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei generale buget şi credite externe nr. 12.311 din 19 noiembrie 2007, în temeiul art. 363 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al ordinului ministrului sãnãtãţii publice şi al ministrului finanţelor publice nr. 577/909/2006 privind aprobarea normelor de aplicare a prevederilor titlului xi - "finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, al instrucţiunilor ministrului sãnãtãţii publice şi ale ministrului finanţelor publice cu privire la procedura de efectuare a cheltuielilor pentru finanţarea sãnãtãţii din contribuţiile colectate ...