Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 698 din 4 iunie 2009
Monitorul Oficial 505 din 20 Iunie 2018 (M. Of. 505/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 13 iunie 2018 privind "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" în cadrul PNDR 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 505 din 20 iunie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.198 din 13 iunie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 505 din 20 iunie 2018.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de stat, cu titlul „stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole“, denumită în continuare schemă, în baza căreia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract, cu respectarea prevederilor art. 13 şi 14 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare ...
Monitorul Oficial 471 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 471/2018)
ORDIN nr. 1.943/C din 23 mai 2018 privind actualizarea numărului posturilor de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale pentru anul 2018 EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 471 din 7 iunie 2018
Având în vedere hotărârea consiliului uniunii naţionale a notarilor publici din românia nr. 58 din 20.04.2018 privind propunerile de actualizare a posturilor de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale pentru anul 2018,în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi alin. (3) lit. d) din legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, precum şi cu dispoziţiile art. 31 lit. d) din regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/c/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 155 bis din 19 Februarie 2018 (M. Of. 155 bis/2018)
ANEXE din 19 februarie 2018 privind formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2018 şi instrucţiunile de completare EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 155 bis din 19 februarie 2018
──────────conţinute de ordinul nr. 39 din 19 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 155 din 19 februarie 2018.────────── anexa 1 (a se vedea imaginea asociată) operator de date cu caracter personal: 9596┌──────────────────┬───────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││judeţul │din registrul ││ │electronic de ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 906 bis din 20 Noiembrie 2017 (M. Of. 906 bis/2017)
ANEXĂ din 27 octombrie 2017 la Ordinul nr. 1.575/1.358/2017 privind modificarea Ordinului ministrului transporturilor şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 169/1.801/2011 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011-2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 906 bis din 20 noiembrie 2017
Planprivind reducerea emisiilor de gaze cu efect de serăîn domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011-2020acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mt - ministerul transporturilormm- ministerul mediuluioaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia română a serviciilor de trafic aerianrtk - venituri per tonă/kilometru ...