Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 676 din 21 aprilie 2021
Monitorul Oficial 859 bis din 25 Septembrie 2023 (M. Of. 859 bis/2023)
ANEXE din 21 septembrie 2023 privind Sistemul de sancţiuni administrative şi elementele de control pentru respectarea normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 859 bis din 25 septembrie 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 393 din 21 septembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 859 din 25 septembrie 2023.──────────anexa 1 sistemul de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate începând cu anul de cerere 2023art. 1domeniul de aplicare sistemul de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate se aplică fermierilor şi altor beneficiari care primesc plăţi directe sau plăţi anuale prin intervenţiile şi măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3) din ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor ...
Monitorul Oficial 484 bis din 31 Mai 2023 (M. Of. 484 bis/2023)
NORME METODOLOGICE din 30 mai 2023 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 484 bis din 31 mai 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.857/441/2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 484 din 31 mai 2023.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale curative;1.2. servicii medicale de prevenţie şi profilactice;1.3. servicii medicale la domiciliu;1.4. servicii diagnostice şi terapeutice;1.5. activităţi de suport;1.6. servicii de administrare de medicamente.1.1. serviciile medicale curative1.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - anamneză, examen clinic şi ...
Monitorul Oficial 419 din 16 Mai 2023 (M. Of. 419/2023)
ORDIN nr. 480 din 11 aprilie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Societatea Uzina Mecanică Mija - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 419 din 16 mai 2023
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.326/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 346 bis din 25 Aprilie 2023 (M. Of. 346 bis/2023)
GHID SPECIFIC din 12 aprilie 2023 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C2/S/I.2.A, pentru subinvestiţia I.2.A. "Acordarea de sprijin de stat pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere", investiţia 2. "Dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere", schemă de ajutor de stat, componenta 2. Păduri şi protecţia biodiversităţii EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 bis din 25 aprilie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.029 din 12 aprilie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 346 din 25 aprilie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific privind condiŢiile de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiecte pnrr/2023/c2/s/i.2.a componenta 2: pĂduri Şi protecŢia biodiversitĂŢii investiţia 2. dezvoltarea de capacităţi moderne deproducere a materialului forestier de reproducereschemă de ajutor de stat subinvestiţia i.2.a. acordarea de sprijin de stat pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere versiunea 1.0 2023coordonatorul de investiţii pentru prezentul ghid specific este ministerul mediului, apelor şi pădurilor prin direcţia generală planul naţional de redresare ...
Monitorul Oficial 170 bis din 28 Februarie 2023 (M. Of. 170 bis/2023)
ANEXE din 27 februarie 2023 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 170 bis din 28 februarie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 83 din 27 februarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 170 din 28 februarie 2023.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 171 din 28 Februarie 2023 (M. Of. 171/2023)
ORDIN nr. 54 din 9 februarie 2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 28 februarie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. 220.850 din 3.02.2023 al direcţiei generale politici agricole din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,în conformitate cu prevederile regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013, în ceea ce priveşte condiţionalitatea, ale regulamentului (ue) 2021/2.116 ...
Monitorul Oficial 133 bis din 16 Februarie 2023 (M. Of. 133 bis/2023)
ANEXE din 10 februarie 2023 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru intervenţia DR-06 - Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023 - 2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 133 bis din 16 februarie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 57 din 10 februarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 133 din 16 februarie 2023.──────────anexa 1 la ordincerere de platĂpentru intervenţia dr-06 - bunăstarea animalelor pachet a) - plăţi în favoarea bunăstării porcinelori. date de identificare solicitantpersoane juridice şi pfa/Îi/Îf:*)┌──────────────────────────────────────┐│01. denumire pj/pfa/ÎÎ/Îf*) │├──────────────────────┬───┬┬┬┬┬─┬┬─┬─┬┤│02. cod unic │ │││││ ││ │ │││identificare (cui)/cod│ │││││ ││ │ │││fiscal (cf)*) │ │││││ ││ │ ││├──────────────────────┼───┼┼┼┼┼─┼┼─┼─┼┤│03. ...
Monitorul Oficial 681 din 07 Iulie 2022 (M. Of. 681/2022)
LEGE nr. 198 din 6 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 7 iulie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege are ca obiect:a) asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a directivei (ue) 2018/1.972 a parlamentului european şi a consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a codului european al comunicaţiilor electronice (reformare), publicată în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 321 din 17 decembrie 2018;b) stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice;c) stabilirea unor măsuri de facilitare a supravegherii pieţei echipamentelor radio şi aparatelor;d) stabilirea cadrului de comunicare a documentelor prin intermediul serviciului „my ancom“.cap. iidispoziţii pentru asigurarea transpunerii codului european al comunicaţiilor electroniceart. 2ordonanţa ...
Monitorul Oficial 467 bis din 10 Mai 2022 (M. Of. 467 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 10 mai 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local EMITENT: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 bis din 10 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 999 din 10 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 467 din 10 mai 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelurilor de proiecte pnrr/2022/c10 componenta c10 - fondul localpreambulacest document se aplică apelurilor de proiecte din componenta 10 - fondul local în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelurile de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), https://investitii. mdlpa. ro.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelurile de proiecte mai sus-menţionate.interpretarea ...
Monitorul Oficial 409 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 409/2022)
ORDIN nr. 676 din 24 martie 2022 pentru stabilirea condiţiilor privind emisiile de CO_2 pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele pentru a le putea fi atribuite plăcuţe cu numărul de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 409 din 28 aprilie 2022
Având în vedere:- referatul de aprobare al unităţii de politici publice nr. upp/104.532 din 16.02.2022,în temeiul prevederilor art. ii lit. a) din hotărârea guvernului nr. 1.075/2021 pentru modificarea şi completarea regulamentului de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.391/2006, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale:- art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare;– ...