Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 668 din 2 octombrie 2008
Monitorul Oficial 675 din 04 Septembrie 2015 (M. Of. 675/2015)
ORDIN nr. 5.057 din 26 august 2015 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 5.298/1.668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 4 septembrie 2015
Văzând referatul de aprobare nr. n.b. 8.468 din 14 august 2015, întocmit de direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 83 alin. (2) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de ministerul sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobată prin legea nr. 174/2011, cu modificările ulterioare,luând în consideraţie prevederile ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare,în temeiul art. ...
ORDIN nr. 1.002 din 14 august 2015 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 5.298/1.668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 4 septembrie 2015
Văzând referatul de aprobare nr. n.b. 8.468 din 14 august 2015, întocmit de direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 83 alin. (2) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de ministerul sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobată prin legea nr. 174/2011, cu modificările ulterioare,luând în consideraţie prevederile ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare,în temeiul art. ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 461 din 26 Iunie 2015 (M. Of. 461/2015)
DECIZIE nr. 7 din 27 aprilie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958), raportate la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 26 iunie 2015
Dosar nr. 16/1/2014/hp/ciulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalpetronela cristina văleanu - judecător la secţia i civilărodica susanu ...
Monitorul Oficial 309 din 06 Mai 2015 (M. Of. 309/2015)
ORDIN nr. 882 din 4 mai 2015 pentru aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 6 mai 2015
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi a legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul ...
Monitorul Oficial 195 bis din 24 Martie 2015 (M. Of. 195 bis/2015)
STRATEGIA din 25 februarie 2015 Naţională de Control al Tuberculozei în România 2015-2020*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 195 bis din 24 martie 2015
──────────*) aprobată de hotărârea guvernului nr. 121/2015 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 195 din 24 martie 2015──────────cuprinsi. informaŢii generale relevanteii. definirea problemei-tuberculoza În romÂniarezultate recenteaspecte criticea. epidemiologieb. diagnosticarea tbc. practici de tratamentd. prevenirea şi controlul infecţiei tbe. supervizarea şi managementul programuluif. supraveghereg. supervizarea şi monitorizarea programuluih. servicii de laboratori. achiziţia de medicamentej. practici de sensibilizare a comunităţii şi pacienţilork. implicarea societăţii civilel. costurile şi finanţarea serviciilor pentru tbiii. obiectivele specifice ale strategiei naŢionale de control al tuberculozeiiv. direcŢii de acŢiunedirecŢie de acŢiune 1: servicii integrate de prevenire şi asistenţă centrată pe pacientactivitate 1.1 dezvoltarea accesului universal ...
Monitorul Oficial 247 din 10 Aprilie 2015 (M. Of. 247/2015)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134/2010 republicată*) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 247 din 10 aprilie 2015
──────────*) republicat în temeiul art. xiv din legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 545 din 3 august 2012, şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 10 aprilie 2015
──────────*) republicată în temeiul art. xiv din legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 545 din 3 august 2012, şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 ...
Monitorul Oficial 195 din 24 Martie 2015 (M. Of. 195/2015)
HOTĂRÂRE nr. 121 din 25 februarie 2015 pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei în România 2015-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 24 martie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională de control al tuberculozei în românia 2015-2020, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.──────────*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 195 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", bucureşti, şos. panduri nr. 1.──────────art. 2ministerul sănătăţii, casa naţională de asigurări de sănătate, ministerele ...
Monitorul Oficial 69 din 27 Ianuarie 2015 (M. Of. 69/2015)
ORDIN nr. 65 din 22 ianuarie 2015 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 27 ianuarie 2015
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4, art. 28, art. 36 alin. (3) şi art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 13 din ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 (1) potrivit prevederilor ...