Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 66 din 8 aprilie 2015
Monitorul Oficial 319 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 319/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 13 aprilie 2023
Având în vedere că prin politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 sunt alocate româniei importante resurse financiare sub formă de fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 30,98 mld. euro, la care se adaugă aproximativ 15,46 mld. euro sub formă de cofinanţare, iar pentru aceste fonduri a fost aprobat, prin decizie a comisiei europene, la data de 25 iulie 2022, acordul de parteneriat prin care se asigură cadrul strategic necesar pentru accesarea acestor fonduri în diferite domenii de investiţii de importanţă strategică pentru românia,deoarece programele aprobate prevăd alocări financiare aferente unor investiţii de importanţă strategică pentru românia, iar ...
Monitorul Oficial 297 din 07 Aprilie 2023 (M. Of. 297/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 5 aprilie 2023 privind Statutul lucrătorului cultural profesionist EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 7 aprilie 2023
Având în vedere necesitatea instituirii cu celeritate a unui cadru legal coerent care să permită implementarea reformelor şi investiţiilor publice, stabilite prin componenta 11 - turism şi cultură din planul naţional de redresare şi rezilienţă al româniei, denumit în continuare pnrr, şi că ministerul culturii s-a angajat să deruleze o serie de reforme în domeniul sistemului de finanţare a culturii în cadrul reformei 3,întrucât termenul asumat de guvernul româniei pentru adoptarea r3 reformarea sistemului de finanţare a sectorului cultural, prevăzută în planul naţional de redresare şi rezilienţă, reformă prin intermediul căreia se va actualiza/crea statutul lucrătorilor culturali, este trimestrul i ...
Monitorul Oficial 225 din 20 Martie 2023 (M. Of. 225/2023)
ORDIN nr. 14 din 16 martie 2023 privind modificarea şi completarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 225 din 20 martie 2023
Având în vedere dispoziţiile art. 99 lit. c) şi d), art. 102^1 alin. (8), art. 138 alin. (1) lit. n), art. 143 alin. (1) lit. f), h)-l), n)-p), r)-t), art. 145 alin. (1^1) şi (4), art. 174 alin. (1) şi (6) şi ale art. 177 alin. (1) şi (3) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11, 12 şi anexei nr. 5 din legea privind eficienţa energetică nr. 121/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1 alin. (14) şi art. 2 alin. (3) şi (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile ...
Monitorul Oficial 219 din 16 Martie 2023 (M. Of. 219/2023)
DECIZIA nr. 8 din 30 ianuarie 2023 privind interpretarea dispoziţiilor art. 914 din Codul civil şi ale art. 41 din Legea nr. 7/1996 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 219 din 16 martie 2023
Dosar nr. 2.069/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│denisa livia │- judecător la secţia i ││băldean │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│elena carmen │- judecător la secţia i ││popoiag │civilă ...
Monitorul Oficial 213 din 15 Martie 2023 (M. Of. 213/2023)
ORDIN nr. 494 din 7 martie 2023 pentru aprobarea Instrucţiunilor de inspecţie din 2021 în conformitate cu Sistemul armonizat de inspectare şi certificare (HSSC), adoptate de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1.156(32) din 15 decembrie 2021 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 213 din 15 martie 2023
Având în vedere referatul direcţiei transport naval nr. 50.406/2.633 din 9.01.2023 prin care se propune aprobarea instrucţiunilor de inspecţie din 2021 în conformitate cu sistemul armonizat de inspectare şi certificare (hssc), adoptate de adunarea organizaţiei maritime internaţionale prin rezoluţia a.1.156(32) din 15 decembrie 2021,ţinând cont de prevederile:- regulilor 6-10 din capitolul i al protocolului privind convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare din 11.11.1988, ale art. 13 şi 14 din convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, ale regulii 4 din anexa i, ale regulii 10 din anexa ii din amendamentul la anexa la protocolul din 1978 referitor la convenţia ...
Monitorul Oficial 204 din 10 Martie 2023 (M. Of. 204/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 9 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 10 martie 2023
Ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale (madr) gestionează alocarea financiară a româniei din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), fondul european de garantare agricolă (fega), fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (fepam) şi alocarea financiară suplimentară din instrumentul de redresare al uniunii europene (euri).având în vedere că procedura legislativă referitoare la propunerile legislative ale comisiei europene privind politica agricolă comună, denumită în continuare pac, după anul 2020 nu a fost încheiată în timp util, s-au decis aplicarea în continuare, după anul 2020, a normelor actualului cadru pac acoperind perioada 2014-2020 şi efectuarea de plăţi neîntrerupte către fermieri şi alţi ...
Monitorul Oficial 177 bis din 02 Martie 2023 (M. Of. 177 bis/2023)
PROGRAMUL din 22 februarie 2023 statistic naţional anual 2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 177 bis din 2 martie 2023
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 161 din 22 februarie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 177 din 2 martie 2023.──────────cuprinscadrul legalregulamente europenedirectivedeciziilegiordonanŢe ale guvernului ordonanŢe de urgenŢĂ ale guvernuluihotĂrÂri de guvernordinedecrete Şi deciziilistĂ de abrevieri1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente ...
Monitorul Oficial 186 din 06 Martie 2023 (M. Of. 186/2023)
DECIZIA nr. 6 din 30 ianuarie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 186 din 6 martie 2023
Dosar nr. 2.350/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i ...
Monitorul Oficial 181 din 03 Martie 2023 (M. Of. 181/2023)
REGULAMENT din 20 februarie 2023 privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor de utilităţi publice aflate în sfera de reglementare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C. PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 181 din 3 martie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 100 din 20 februarie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 181 din 3 martie 2023.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1domeniu de reglementareart. 1În conformitate cu prevederile art. 2 lit. f) din legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea naţională de reglementare pentru serviciile comunitare de utilităţi publice, denumită în continuare a.n.r.s.c., în calitate de autoritate de reglementare competentă, recunoaşte prin licenţă dreptul şi capacitatea unui operator de a furniza/presta un serviciu/o activitate de utilitate publică în condiţiile legislaţiei aplicabile domeniului reglementat.art. 2a.n.r.s.c. acordă, modifică, suspendă, ...
Monitorul Oficial 170 bis din 28 Februarie 2023 (M. Of. 170 bis/2023)
ANEXE din 27 februarie 2023 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 170 bis din 28 februarie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 83 din 27 februarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 170 din 28 februarie 2023.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...