Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 618 din 29 mai 2014
Monitorul Oficial 555 din 28 Iulie 2014 (M. Of. 555/2014)
NORME METODOLOGICE GENERALE din 11 iulie 2014 referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 28 iulie 2014
A. dispoziţii generale1. scopul controlului financiar preventiv şi categoriile de operaţiuni asupra cărora se exercită1.1. controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni (denumite în continuare operaţiuni) care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice.1.2. fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:- angajamentele legale şi angajamentele bugetare*);--------*) angajament legal - actul juridic prin care se creează, în cazul actelor administrative sau al contractelor, ori se constată, în cazul legilor, ...
ORDIN nr. 923 din 11 iulie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 28 iulie 2014
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (6) şi (9) din ordonanţa guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 19 lit. d) şi e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, prevăzute în anexa nr. 1, şi codul specific de ...
Monitorul Oficial 461 din 24 Iunie 2014 (M. Of. 461/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 38 din 18 iunie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 461 din 24 iunie 2014
În motivarea situaţiei extraordinare prevăzute la art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, a cărei reglementare nu poate fi amânată, menţionăm următoarele:- la nivel naţional s-au înregistrat în ultimii ani fenomene de înzăpezire a căilor de comunicaţie ca urmare a ninsorilor abundente, viscolelor puternice şi, uneori, a furtunilor de zăpadă, cu implicaţii majore asupra desfăşurării circulaţiei rutiere;– efectul vânturilor dominante care au generat înzăpezirea căilor de comunicaţii, atingând viteze de până la 80-100 km/oră, a constat în producerea de troiene de zăpadă viscolită pe căile de comunicaţie, cu înălţimi de până la 4 m, întreruperea circulaţiei şi izolarea ...
Monitorul Oficial 451 din 20 Iunie 2014 (M. Of. 451/2014)
ORDIN nr. 785 din 21 mai 2014 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2014 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 iunie 2014
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi ...
Monitorul Oficial 403 bis din 30 Mai 2014 (M. Of. 403 bis/2014)
Monitorul Oficial 403 din 30 Mai 2014 (M. Of. 403/2014)
ORDIN nr. 618 din 29 mai 2014 privind aprobarea detalierii pe judeţe a numărului total de paturi, pe anul 2014, din unităţile sanitare publice şi private pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 30 mai 2014
Având în vedere:- prevederile hotărârii guvernului nr. 449/2014 privind aprobarea planului naţional de paturi pentru perioada 2014-2016;- referatul serviciului politici de organizare a sistemului de sănătate, politici salariale şi monitorizare posturi nr. n.b. 3.561/2014,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă detalierea pe judeţe a numărului total de paturi, pe anul 2014, din unităţile sanitare publice şi private pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă, ...
Monitorul Oficial 329 din 07 Mai 2014 (M. Of. 329/2014)
ORDIN nr. 598 din 22 aprilie 2014 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii Comerciale "Poşta Română Broker de Asigurare" - S.R.L., filială a Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 329 din 7 mai 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului pentru societatea informaţională, cu modificările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, ...