Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 6 198 din 31 august 2023
Monitorul Oficial 1105 din 08 Decembrie 2023 (M. Of. 1105/2023)
ORDIN nr. 5.407 din 17 august 2023 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 6.424/2022/20.129/2023/2.257/2022/3.976/2022/25/2023 privind dezvoltarea serviciilor unitare, incluzive, integrate şi de calitate pentru educaţia timpurie EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1105 din 8 decembrie 2023
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) lit. a), art. 30 şi 135 din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,în conformitate cu prevederile legii nr. 178/2022 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 930 bis din 16 Octombrie 2023 (M. Of. 930 bis/2023)
PLAN DE MANAGEMENT din 20 septembrie 2023 al riscului la inundaţii A.B.A Argeş - Vedea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 930 bis din 16 octombrie 2023
──────────conţinut de hotĂrÂrea nr. 886 din 20 septembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 930 din 16 octombrie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) contextul planurilor de management al riscului inundaŢiidirectiva europeană 2007/60/ce privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, pe scurt directiva inundaţii 2007/60/ce, reprezintă unul dintre principalii piloni de bază ai legislaţiei europene în domeniul apelor, împreună cu directiva cadru apă 2000/60/ce, şi are ca obiectiv reducerea riscurilor şi a consecinţelor negative pe care le au inundaţiile în statele membre. aderarea româniei la uniunea europeană impune, printre altele, orientarea politicii naţionale în domeniul apelor în direcţia ...
Monitorul Oficial 85 din 06 Decembrie 2023 (M. Of. 85/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.822 din 7 noiembrie 2023 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior", înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 8 din 6 decembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al art. 96 alin. (2) şi art. 105 din legea privind dialogul social nr. 367/2022, cu modificările şi completările ulterioare, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" şi se obligă să respecte prevederile acestuia.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 75 din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 75/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 1.722 din 23 octombrie 2023 la Nivelul Grupului de Unităţi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 7 din 29 noiembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei şi al art. 96 alin. (2) din legea nr. 367/2022 privind dialogul social, denumită în continuare, în cuprinsul prezentului contract, legea nr. 367/2022,a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivelul grupului de unităţi al inspectoratului Şcolar judeţean brăila, denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, c.c.m.u.n.g.u.i.s.j.br., între:1. inspectoratul Şcolar judeţean brăila - denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, şi inspectoratul şcolar - şi unităţile şi instituţiile de învăţământ din anexa nr. 4 şi2. sindicatul Învăţământ "corneliu gheorghe caranica" brăila (s.i.b.), organizaţie sindicală împuternicită de federaţia sindicatelor din educaţie "spiru haret".cap. idispoziţii ...
Monitorul Oficial 1017 bis din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017 bis/2023)
ANEXĂ din 13 octombrie 2023 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.182/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiţia specifică I1.1 Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară din cadrul pilonului V: Sănătate şi rezilienţă instituţională - componenta 12: Sănătate - investiţia I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 bis din 8 noiembrie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 3.509 din 13 octombrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.017 din 8 noiembrie 2023. (a se vedea imaginea asociată) ────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghidul beneficiaruluiÎn cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: ms-0001pilonul v: sănătate şi rezilienţă instituţionalăcomponenta: 12 - sănătateinvestiŢia: 1. dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceştiinvestiţia specifică: i1.1: cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primarăghidul beneficiarului pentru finanţarea listei preselectată a celor 2250 de cabinete de medici de familie din mediul rural şi din urbanul mic respectiv a 750 de cabinete de medici de familie printr-un apel ...
Monitorul Oficial 974 din 26 Octombrie 2023 (M. Of. 974/2023)
DECIZIA nr. 523 din 18 octombrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. III pct. 2 [cu referire la art. 18^1 alin. (1), (5) şi (11), art. 18^2 şi art. 18^3], pct. 9 [cu referire la art. 60 pct. 5 lit. c)], pct. 10 [cu referire la art. 60 pct. 7 lit. c)], pct. 13 [cu referire la art. 117], pct. 19 [cu referire la art. 138^4], pct. 28 [cu referire la art. 170 alin. (1) şi alin. (3) lit. d)], pct. 29 [cu referire la art. 174], pct. 30 [cu referire la art. 174^1 alin. (12)], pct. 45 [cu referire la art. 291 alin. (3^8)], pct. 65 [cu referire la art. 500^3 alin. (1)], art. V alin. (1) şi (2), art. VII alin. (1), art. XIV alin. (2) şi (5), art. XV alin. (1), art. XVII alin. (3) şi (4), alin. (5) lit. c), l) şi n), alin. (7) şi (8), art. XVIII alin. (2), art. XIX alin. (2) şi (3), art. XX alin. (3) şi (5), art. XXIII alin. (3), (4) şi (5), art. XXVI pct. 1, art. XXVII alin. (3), (4) şi (5), art. XXVIII alin. (1), art. XXIX, art. XXXI alin. (1), art. XXXIII, art. XXXIV, art. XXXV, art. XXXVI, art. XXXVII, art. LI alin. (1), art. LIV alin. (1) şi (3) şi art. LV din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 974 din 26 octombrie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 973 din 26 Octombrie 2023 (M. Of. 973/2023)
ORDIN nr. 6.559 din 24 octombrie 2023 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.151/2023 privind aprobarea graficului de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar în anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 973 din 26 octombrie 2023
În temeiul prevederilor art. 38 alin. (2), art. 115 alin. (2) lit. r) şi s) şi art. 248 alin. (2) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,având în vedere:- adresa ministerului afacerilor interne cu nr. 368.947 din 10.10.2023; – referatul de aprobare nr. dgip 2.753 din 12.10.2023 referitor la proiectul de ordin de modificare a ordinului ministrului educaţiei nr. 6.151 din 31 august 2023 privind aprobarea graficului de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar în anul şcolar 2023-2024,în baza prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind ...
Monitorul Oficial 942 bis din 18 Octombrie 2023 (M. Of. 942 bis/2023)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 12 octombrie 2023 pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului "Copii protejaţi, România sigură" 2023 - 2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 942 bis din 18 octombrie 2023
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 969 din 12 octombrie 2023, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 942 din 18 octombrie 2023.──────────1. introducerestrategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2023 - 2027 "copii protejaţi, românia sigură" a fost elaborată pe baza unui strâns proces de colaborare dintre autoritatea naţională pentru protecţia drepturilor copilului şi adopţie (anpdca) şi ministerele de linie, instituţiile publice responsabile cu implementarea politicilor în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, organizaţii reprezentative ale copiilor şi elevilor, organizaţii neguvernamentale care oferă servicii de sprijin pentru copii, precum şi organizaţii internaţionale active în promovarea drepturilor copilului şi reprezentanţi ai ...
Monitorul Oficial 948 din 19 Octombrie 2023 (M. Of. 948/2023)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 19 octombrie 2023
* republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 76/2023 pentru modificarea anexei la regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 845 din 20 septembrie 2023, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1176 din 8 decembrie 2022.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se ...
Monitorul Oficial 942 din 18 Octombrie 2023 (M. Of. 942/2023)
ORDIN nr. 6.198 din 31 august 2023 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie S.C. EDUWORLD - S.R.L. pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "MY UNIVERSE" din municipiul Bucureşti, sectorul 5 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 942 din 18 octombrie 2023
Având în vedere prevederile:- art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind ...