Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 559 din 2 iulie 2007
Monitorul Oficial 783 bis din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783 bis/2018)
SCHEMĂ din 3 septembrie 2018 de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 bis din 12 septembrie 2018
──────────instituită prin ordinul nr. 1.353 din 3 septembrie 2018 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 783 din 12 septembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie schema transparentă de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din programul naţional de dezvoltare rurală", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează tipurile de operaţiuni specifice şi categorii de beneficiarii eligibili conform fişelor submăsurilor 6.4, "sprijin pentru investiţii în creare şi dezvoltare de activităţi neagricole", denumită în continuare sm 6.4, aferentă măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor", 4.2 "sprijin pentru investiţii în prelucrare /comercializare şi /sau dezvoltare de ...
Monitorul Oficial 1000 bis din 27 Noiembrie 2018 (M. Of. 1000 bis/2018)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 15 noiembrie 2018 pentru Clinica Multifuncţională "Dr. Calistrat Grozovici" corp A şi corp B EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 bis din 27 noiembrie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 920 din 15 noiembrie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.000 din 27 noiembrie 2018──────────comisia naŢionalĂ de strategie Şi pprognozĂcuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. beneficiarul investiţiei1.6. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.3. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. prezentarea fluxului de pacienţi4. principalele caracteristici tehnice, financiare şi contractuale ale proiectului4.1. descrierea tehnică a proiectului4.2. situaţia ...
Monitorul Oficial 870 din 15 Octombrie 2018 (M. Of. 870/2018)
DECIZIA nr. 304 din 8 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1) teza întâi, art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 870 din 15 octombrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 656 din 27 Iulie 2018 (M. Of. 656/2018)
ORDIN nr. 156 din 19 iulie 2018 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea venitului unitar şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 656 din 27 iulie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (2) lit. b), alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. ianexa nr. 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 112/2015 privind stabilirea ...
Monitorul Oficial 655 din 27 Iulie 2018 (M. Of. 655/2018)
ORDIN nr. 139 din 19 iulie 2018 privind stabilirea venitului unitar pentru anul 2018 şi aprobarea preţurilor reglementate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea M.M. DATA - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 655 din 27 iulie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (2) lit. b), alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 30 din metodologia pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un an de reglementare, şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016, aprobată prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 182/2015, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă ...
Monitorul Oficial 597 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 597/2018)
ORDIN nr. 707 din 3 iulie 2018 privind stabilirea unui mecanism de creştere a competitivităţii companiilor deţinute majoritar sau integral de stat prin intermediul procedurilor de achiziţie publică/sectorială EMITENT: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 13 iulie 2018
Având în vedere:- memorandumul nr. 4.284/14.03.2018//20/4.708/ail/15.03.2018 privind stabilirea unui mecanism de creştere a competitivităţii companiilor deţinute majoritar sau integral de stat prin intermediul procedurilor de achiziţie publică/sectorială;– adresa ministerului finanţelor publice nr. 575.293 din 31.05.2018, înregistrată la agenţia naţională pentru achiziţii publice cu nr. 9.838/anap din 4.06.2018;– referatul de aprobare nr. 278/dgppral din 3.07.2018,în baza art. 6 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru achiziţii publice, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru achiziţii publice emite următorul ordin:art. 1autorităţile/entităţile contractante, după publicarea anunţului de participare/simplificat, au obligaţia de a transmite ...
Monitorul Oficial 362 din 26 Aprilie 2018 (M. Of. 362/2018)
ORDIN nr. 74 din 25 aprilie 2018 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea CONI - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 26 aprilie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă venitul reglementat unitar de 18,55 lei/mwh aferent serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru societatea coni ...
Monitorul Oficial 361 din 26 Aprilie 2018 (M. Of. 361/2018)
ORDIN nr. 88 din 25 aprilie 2018 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 26 aprilie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (2) lit. b), alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. iordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 87/2017 privind stabilirea tarifelor reglementate ...
Monitorul Oficial 308 bis din 05 Aprilie 2018 (M. Of. 308 bis/2018)
ANEXE din 23 martie 2018 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 540/2018 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 68/2017 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice", prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, şi pentru măsura 214 "Plăţi de agromediu" prevăzută în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, aferente cererilor de plată depuse începând cu anul 2017 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 308 bis din 5 aprilie 2018
Anexa 1 (anexa nr. 1 la ordinul madr nr. 68/2017) sistemul de sancţiuni pentru măsura 10 "agro-mediu şi climă"cap. i sistemul de sancţiuni, aplicabil pentru cererile de plată aferente măsurii 10 "agromediu şi climă" depuse de fermieri începând cu campania 2018, se stabileşte ţinându-se cont de următoarele aspecte ale neconformităţilor constatate:- neglijenţa presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalităţi, chiar dacă acestuia i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancţiuni, în cazul în care nerespectarea s-a datorat acţiunii neintenţionate a fermierului;– intenţia presupune prevederea de către fermier a rezultatului faptei sale în ...