Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 din 14 ianuarie 2025
Monitorul Oficial 1169 din 22 Noiembrie 2024 (M. Of. 1169/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 132 din 21 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1169 din 22 noiembrie 2024
Ţinând cont de necesitatea creşterii eficienţei colectării obligaţiilor bugetare, în scopul asigurării unei mai bune încasări la bugetul de stat a accizelor,luând în considerare faptul că predictibilitatea şi stabilitatea fiscală joacă un rol important, precum şi solicitările mediului de afaceri din industria alcoolului şi băuturilor alcoolice privind introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizei la vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare şi alcool etilic, în vederea creşterii volumului pieţei, concomitent cu nivelul taxelor colectate la bugetul de stat,având în vedere că în cadrul activităţilor derulate în baza acordului de servicii de asistenţă tehnică rambursabilă privind îmbunătăţirea cadrului fiscal din ...
Monitorul Oficial 1139 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 1139/2024)
LEGE nr. 283 din 13 noiembrie 2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 14 noiembrie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 53/2003 - codul muncii, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:"(4) raportul juridic de muncă este raportul reglementat prin lege în temeiul căruia o persoană fizică, denumită lucrător, se obligă să presteze o activitate pentru şi sub autoritatea unei alte persoane fizice sau juridice în schimbul unei remuneraţii."2. la articolul 96, alineatul (2) se modifică şi va avea ...
Monitorul Oficial 1135 bis din 13 Noiembrie 2024 (M. Of. 1135 bis/2024)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 12 noiembrie 2024 privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1135 bis din 13 noiembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.626 din 12 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1135 din 13 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ghidul solicitantului condiţii specifice de accesare a finanţării sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare aenergiei electrice (baterii) cu finanţare din fondul pentru modernizare 2024cuprinscapitolul 1. informaŢii despre procedura de selecŢie a proiectelor1.1. domeniul de investiţii aferent şi obiectivul specific1.1.1. definiţii1.2. perioada de depunere a propunerilor de proiecte1.3. acţiunile şi activităţile finanţabile1.3.1. acţiunile finanţabile1.3.2. activităţile finanţabile1.5. indicatori1.6. alocarea stabilită pentru procedura de ofertare concurenţială1.7. valoarea maximă a finanţării din fondul pentru modernizare1.8. ajutor de statcapitolul 2. ...
Monitorul Oficial 1125 din 11 Noiembrie 2024 (M. Of. 1125/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.393 din 7 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, precum şi pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.342/2024 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate", pentru perioada 2024-2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1125 din 11 noiembrie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul ii „impozitul pe profit“1. la capitolul i „dispoziţii generale“, după secţiunea a 3-a „regimul special pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor“ se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 4-a, cu următorul cuprins:" ...
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1125 din 11 noiembrie 2024
Luând în considerare obiectivul din planul naţional de redresare şi rezilienţă al româniei privind revizuirea cadrului fiscal pentru consolidarea sistemului fiscal şi pentru asigurarea eficientă a activităţii de colectare a veniturilor,având în vedere necesitatea simplificării mecanismului de calcul, declarare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de persoanele fizice cu titlu de impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii şi a degrevării contribuabililor persoane fizice de obligaţia depunerii declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru declararea venitului estimat, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, estimate, precum şi ...
Monitorul Oficial 1109 bis din 06 Noiembrie 2024 (M. Of. 1109 bis/2024)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 30 octombrie 2024 pentru susţinerea părinţilor 2024-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1109 bis din 6 noiembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.353 din 30 octombrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1109 din 6 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul educaŢieicuprinsintroducereglosar de termenicapitolul i - viziune şi misiunecapitolul ii - priorităţi, politici publice şi cadru legal existentsecţiunea ii.l - documente strategice internaţionalesecţiunea ii.2 - documente strategice naţionalecapitolul iii - analiza contextului şi definirea problemelorsecţiunea iii.l - experienţe europenesecţiunea iii.2 - experienţe naţionalesecţiunea iii.3 - evidenţe şi grupuri ţintăcapitolul iv - obiectiv general şi obiective specificecapitolul v - direcţii de acţiunecapitolul vi - rezultate aşteptatecapitolul vii - indicatoricapitolul viii - proceduri de monitorizare ...
Monitorul Oficial 1096 din 01 Noiembrie 2024 (M. Of. 1096/2024)
ORDIN nr. 6.439 din 31 octombrie 2024 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii noiembrie 2024 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1096 din 1 noiembrie 2024
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţă de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria ...
Monitorul Oficial 1094 din 01 Noiembrie 2024 (M. Of. 1094/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.343 din 30 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1094 din 1 noiembrie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul planului strategic pac 2023-2027, finanţate din fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1275 din 30 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 6 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, lit. k^1), cu următorul cuprins:"k^1) să respecte normele privind condiţionalitatea socială, începând cu data ...
Monitorul Oficial 1085 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1085/2024)
ORDIN nr. 82 din 29 octombrie 2024 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2024 privind aprobarea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea PREMIER ENERGY - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1085 din 30 octombrie 2024
Având în vedere dispoziţiile:- art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 12 alin. (2^2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 61 din metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru ...
Monitorul Oficial 1081 din 29 Octombrie 2024 (M. Of. 1081/2024)
ORDIN nr. 81 din 29 octombrie 2024 privind aprobarea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea ANTOPREST ACTIV - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1081 din 29 octombrie 2024
Având în vedere dispoziţiile:- art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 12 alin. (2^2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 61 din metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru ...