Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 898 din 11 noiembrie 2008
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
Monitorul Oficial 434 din 25 Iunie 2009 (M. Of. 434/2009)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 74 din 17 iunie 2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control, inspectie si supraveghere in domeniul pescuitului si pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricola, prin preluarea riscului de creditare de catre fondurile de garantare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 25 iunie 2009
Având în vedere: - prevederile regulamentului (ce) nr. 1.290/2005 al consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 209 din 11 august 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale regulamentului (ce) nr.1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare ruralã acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã (feadr), publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 277 din 21 octombrie 2005, ale regulamentului (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a ...
Monitorul Oficial 416 din 18 Iunie 2009 (M. Of. 416/2009)
HOTARARE nr. 692 din 10 iunie 2009 privind anumite forme de sprijin financiar in sectorul horticol EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 18 iunie 2009
În conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005, (ce) nr. 247/2006, (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003, în considerarea prevederilor regulamentului (ce) nr. 1.290/2005 al consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.857/2006 al comisiei din 15 decembrie ...
Monitorul Oficial 798 bis din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 798 bis/2008)
ACT din 25 ianuarie 1983 privind Codul Canoanelor Bisericilor Orientale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 bis din 27 noiembrie 2008
__________ *) conţinut de hotãrârea guvernului nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 198 din 27 noiembrie 2008. canoane preliminare can. 1 - (cf 1) canoanele acestui cod privesc toate şi numai bisericile orientale catolice, exceptând cazul în care, în ceea ce priveşte relaţiile cu biserica latinã, este stabilit în mod expres altfel. can. 2 - (cf 6 § 2) canoanele codului, în care, în cea mai mare parte este preluat sau adaptat dreptul vechi al bisericilor orientale, trebuie ...
ACT din 25 ianuarie 1983 privind Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 bis din 27 noiembrie 2008
__________ *) conţinut de hotãrârea guvernului nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 198 din 27 noiembrie 2008. codul de drept canonic textul oficial şi traducerea în limba românã constituŢia apostolicĂ ...
Monitorul Oficial 798 din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 798/2008)
HOTARARE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoasterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 27 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte codul de drept canonic al bisericii romano-catolice şi codul canoanelor bisericilor orientale, pe baza cãrora se organizeazã şi funcţioneazã biserica romano-catolicã din românia, respectiv biserica românã unitã cu roma, greco-catolicã, prevãzute în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.------------- *) anexele nr. 1 şi ...
Monitorul Oficial 795 din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 795/2008)
ORDIN nr. 5.898 din 11 noiembrie 2008 pentru completarea Sistemului de evaluare privind conferirea titlului de cercetator stiintific gradul I, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei si cercetarii nr. 5.100/2005 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008
În conformitate cu prevederile legii învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare-dezvoltare, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului emite prezentul ordin. art. i sistemul de evaluare privind conferirea titlului de cercetãtor ştiinţific gradul i, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetãrii ...
Monitorul Oficial 681 din 03 Octombrie 2008 (M. Of. 681/2008)
PROGRAMUL DE IARNA din 18 septembrie 2008 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009 - - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 681 din 3 octombrie 2008
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, denumit în continuare programul de iarnã, are ca obiective principale funcţionarea sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional, precum şi evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2008-martie 2009, în vederea acoperirii acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare. documentul a fost întocmit pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, ţinându-se seama totodatã de dimensionarea corespunzãtoare şi, în acelaşi timp, necesarã ...
HOTARARE nr. 1.135 din 18 septembrie 2008 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 3 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al legii energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul ...
Monitorul Oficial 617 din 22 August 2008 (M. Of. 617/2008)
HOTARARE din 11 octombrie 2007 in Cauza Stefanescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 22 august 2008
(cererea nr. 9.555/03) strasbourg În cauza Ştefanescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamnele e. fura-sandstrom, a. gyulumyan, domnul david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea cauzei se ...