Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 767 din 15 octombrie 2020
Monitorul Oficial 965 bis din 20 Octombrie 2020 (M. Of. 965 bis/2020)
PROCEDURĂ din 19 octombrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 965 bis din 20 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.083 din 19 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 965 din 20 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-i9, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.furnizorul ajutorului de stat este ...
Monitorul Oficial 936 din 13 Octombrie 2020 (M. Of. 936/2020)
ORDIN nr. 1.875 din 6 octombrie 2020 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 767/2015 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-HA "Hărţi aeronautice", ediţia 3/2015 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 936 din 13 octombrie 2020
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi f) din legea nr. 21/2020 privind codul aerian şi ale art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor emite prezentul ordin.art. ianexa la ordinul ministrului transporturilor nr. 767/2015 pentru aprobarea reglementării aeronautice civile române racr-ha „hărţi aeronautice“, ediţia 3/2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 491 şi 491 bis din 6 iulie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la capitolul 1 punctul 1.1, definiţia „altitudine/Înălţime a procedurii/procedure altitude/height“ se modifică şi va avea următorul cuprins:"altitudine/Înălţime a ...
Monitorul Oficial 926 din 09 Octombrie 2020 (M. Of. 926/2020)
DECIZIA nr. 459 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 926 din 9 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 909 din 07 Octombrie 2020 (M. Of. 909/2020)
ORDIN nr. 1.767 din 29 septembrie 2020 pentru aprobarea derogării pentru unele specii de animale sălbatice EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 909 din 7 octombrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei biodiversitate nr. db/185.361 din 15.09.2020,ţinând seama de avizul academiei române nr. 374/cj din 18.09.2020,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,ţinând cont de prevederile art. 38 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin ...
Monitorul Oficial 902 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 902 bis/2020)
PROCEDURĂ din 30 septembrie 2020 de implementare a măsurii "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 902 bis din 5 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.989 din 30 septembrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 902 din 5 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3 din prezenta procedură, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.schema este implementată ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 767 din 21 August 2020 (M. Of. 767/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 19 august 2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 767 din 21 august 2020
Având în vedere faptul că actuala legislaţie, respectiv ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 103/2020, şi ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, îşi încetează efectele ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 711 din 07 August 2020 (M. Of. 711/2020)
DECIZIA nr. 588 din 14 iulie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 711 din 7 august 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...