Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 573 din 2 noiembrie 2010
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
Monitorul Oficial 600 din 31 August 2009 (M. Of. 600/2009)
ORDONANTA nr. 19 din 29 august 2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 31 august 2009
OrdonanŢÃ nr. 19 din 29 august 2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 600 din 31 august 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 253/2009 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. cap. i dispoziţii generale ...
Monitorul Oficial 328 din 18 Mai 2009 (M. Of. 328/2009)
ORDIN nr. 4.043 din 6 mai 2009 pentru modificarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.573/2008, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.741/2008 EMITENT: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 328 din 18 mai 2009
În baza prevederilor art. 141 din legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) şi (3) şi art. 11 alin. (4) şi (5) din legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,în temeiul hotărârii guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetării şi inovării,ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.art. imetodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în ...
Monitorul Oficial 269 din 24 Aprilie 2009 (M. Of. 269/2009)
ORDIN nr. 3.607 din 3 aprilie 2009 privind prorogarea unor termene si perioade prevazute in Calendarul miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar pentru anul scolar 2009-2010, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.742/2008 , in Metodologia privind miscarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.743/2008 , si in Metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante in unitatile de invatamant preuniversitar din municipiul Bucuresti si judetele nominalizate in Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.573/2008 , aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.741/2008 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 24 aprilie 2009
În baza prevederilor art. 141 din legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere intenţiile de modificare a legislaţiei în domeniul învãţãmântului preuniversitar, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii şi inovãrii, ministrul educaţiei, cercetãrii şi inovãrii emite prezentul ordin. art. i calendarul mişcãrii personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar pentru anul şcolar 2009-2010, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului nr. 5.742/2008 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 236 din 09 Aprilie 2009 (M. Of. 236/2009)
ORDIN nr. 3.573 din 30 martie 2009 privind acordarea acreditarii pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Gradinita cu program prelungit din Tileagd EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 9 aprilie 2009
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 87/2006 , cu modificãrile ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile hotãrârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calitãţii în Învãţãmântul preuniversitar (aracip), cu modificãrile ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotãrârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţionalã în vederea autorizãrii, acreditãrii şi evaluãrii periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 860 bis din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 860 bis/2008)
NORME din 11 noiembrie 2008 de aparare impotriva incendiilor in Ministerul Apararii EMITENT: MINISTERUL APARARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 860 bis din 20 decembrie 2008
----------- *) aprobate prin ordinul nr. m.111 din 11 noiembrie 2008, care a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 20 decembrie 2008. cap. i dispoziţii generale art. 1 (1) prezentele norme de apãrare împotriva incendiilor, denumite în continuare norme, stabilesc principiile, criteriile de performanţã, cerinţele şi condiţiile tehnice privind securitatea la incendiu pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajãri, forţele care pot interveni în caz de incendiu, precum şi normele, regulile, recomandãrile şi mãsurile ce trebuie avute în vedere în ...
Monitorul Oficial 860 din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 860/2008)
ORDIN nr. M.111 din 11 noiembrie 2008 pentru aprobarea Normelor de aparare impotriva incendiilor in Ministerul Apararii EMITENT: MINISTERUL APARARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 860 din 20 decembrie 2008
Pentru aplicarea prevederilor art. 18 lit. b) şi ale art. 47 alin. (1) din legea nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor, având în vedere avizul nr. 7 din 10 octombrie 2008 al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţã, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apãrãrii, ministrul apãrãrii emite prezentul ordin. art. 1 se aprobã normele de apãrare împotriva incendiilor în ministerul apãrãrii, prevãzute în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.__________ ...
Monitorul Oficial 779 din 20 Noiembrie 2008 (M. Of. 779/2008)
METODOLOGIE din 28 octombrie 2008 de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante in unitatile de invatamant preuniversitar din municipiul Bucuresti si judetele nominalizate in Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.573/2008 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 20 noiembrie 2008
Cap. i dispoziţii generale art. 1 (1) prin unitate de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã, unitãţile de învãţãmânt conexe, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/palatul naţional al copiilor, centrele judeţene/al municipiului bucureşti de resurse şi asistenţã educaţionalã, centrele şcolare pentru educaţie incluzivã, centrele logopedice interşcolare şi cabinetele logopedice, centrele şi cabinetele de asistenţã psihopedagogicã. constituirea posturilor didactice/catedrelor în unitãţile de învãţãmânt preuniversitar din municipiul bucureşti şi judeţele nominalizate în ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului nr. 5.573/2008 privind organizarea şi ...
ORDIN nr. 5.741 din 28 octombrie 2008 privind Metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante in unitatile de invatamant preuniversitar din municipiul Bucuresti si judetele nominalizate in Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.573/2008 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 20 noiembrie 2008
În conformitate cu prevederile art. 141 lit. p) şi art. 142 lit. g) din legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 4, 5, 7, art. 9 alin. (1), (2), (3), art. 11 alin. (4) şi (5), art. 18 şi art. 43-45 din legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza ordinului ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului nr. 5.573/2008 privind organizarea şi desfãşurarea concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor ...
Monitorul Oficial 757 din 10 Noiembrie 2008 (M. Of. 757/2008)
ORDIN nr. 5.742 din 28 octombrie 2008 privind Calendarul miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar pentru anul scolar 2009-2010 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008
În baza prevederilor art. 141 lit. p) din legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 10 alin. (3) din legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza hotãrârii guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului emite prezentul ordin. art. 1 se aprobã "calendarul mişcãrii personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar pentru anul şcolar 2009-2010", cuprins în anexa care face ...